Connect with us

Stiri economice

„Lumea noastră este la răscruce de drumuri”

Publicat

pe

Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat duminică la Berlin, a cerut Germaniei să deschidă împreună cu Franţa o „nouă etapă” în construcţia europeană pentru a împiedica lumea să „alunece în haos” şi pentru a garanta pacea, relatează AFP.

„Europa şi, în cadrul ei, cuplul franco-german, au obligaţia de a nu lăsa lumea să alunece în haos şi de a o însoţi pe drumul către pace” şi, pentru aceasta, „Europa trebuie să fie mai puternică, mai suverană”, a declarat şeful statului francez într-un discurs pronunţat în Bundestag (camera inferioară a Parlamentului german).

„Lumea noastră este la răscruce de drumuri”, a adăugat el, avertizând împotriva riscului ca „naţionalismul fără memorie” şi „fanatismul fără repere” să preia controlul.

„De aceea, această nouă responsabilitate franco-germană trebuie să ofere Europei instrumentele suveranităţii sale”, a declarat preşedintele francez, menţionând necesitatea construirii unei politici comune de apărare şi a unei politici migratorii cu un sistem de azil armonizat.

„Această nouă etapă ne provoacă teamă, pentru că fiecare trebuie să împartă capacitatea sa de decizie, politica sa externă, de migraţie şi de dezvoltare, o parte din bugetul său şi chiar resursele fiscale”, a adăugat Macron, subliniind necesitatea de a face euro „o monedă internaţională ce dispune de un buget”.

Mai înainte, preşedintele francez Emmanuel Macron a participat la evenimentul „Youth for Peace – 100 Years after World War I, 100 Ideas for Peace” unde le-a cerut tinerilor să lupte pentru o Europă paşnică şi deschisă, relatează dpa.

„Ne aflăm într-un punct foarte important al istoriei”, a spus Macron în timpul evenimentului organizat în capitala germană la care au participat tineri din întreaga lume.

„O generaţie tânără poate construi viitorul numai dacă ştie trecutul. Creaţi o Europă deschisă, ambiţioasă”, le-a spus Macron celor prezenţi.

 

18 noiembrie este o zi naţională de doliu în Germania în semn de solidaritate cu rudele celor ucişi în Primul Război Mondial şi de amintire a tuturor victimelor războiului.

În ultimele zile, 500 de tineri din 48 de ţări din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu s-au întâlnit la Berlin pentru a discuta despre apărarea păcii şi întărirea coeziunii.

„Mai presus de toate, avem nevoie de idei noi”, a declarat la rândul său preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.

„Avem responsabilitatea de a reînnoi şi de a menţine” unitatea europeană clădită până acum, a spus el, referindu-se la aceasta ca fiind un „miracol”.AGERPRES

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

MINISTRUL ENERGIEI, SEBASTIAN BURDUJA: „ROMÂNII PLĂTESC AL CINCILEA CEL MAI MIC PREŢ LA ENERGIE ELECTRICĂ ŞI AL PATRULEA CEL MAI MIC PREŢ LA GAZ”

Publicat

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că afirmaţiile potrivit cărora România este „un mare producător de energie” reprezintă un mit. Burduja aminteşte că, în perioada 2009-2022, în România s-au închis capacităţi de producţie care însumau peste 7.000 de megawaţi, echivalentul producţiei a 10 reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă, conform News.ro.

Ministrul Energiei a explicat, joi seară, de ce România plăteşte mult pentru energia pe care o importă pe piaţa SPOT.

„Românii plătesc al cincilea cel mai mic preţ la energie electrică şi al patrulea cel mai mic preţ la gaz, pentru că avem o schemă de plafonare-compensare. Pe piaţa SPOT, pe piaţa zilei următoare, cum se spune, e adevărat că sunt zile în care România are preţuri ridicate în raport cu celelalte state europene, de multe ori sunt preţuri similare cu Bulgaria, Grecia, Polonia, Ungaria. Şi sunt două cauze principale aici.

Prima este lipsa capacităţilor de producţie; acest mit că România este un mare producător de energie a fost valabil acum 30 de ani, poate şi 20 de ani, dar cert este că, din 2009 până în 2022, în România s-au închis capacităţi de peste 7.000 de megawaţi, deci cât 10 reactoare de la Cernavodă şi toate erau producţie în bandă, cărbune sau gaz. E adevărat, grupuri mai vechi, costuri mai mari, dar le aveam.

Şi acum, sigur că neinvestind atâţia ani de zile, a venit şi nota de plată, pentru că noi nu ne mai acoperim consumul. Şi atunci, ce facem? Importăm la intervale orare la care toate celelalte state din jur, în general, importă. Şi atunci, pe o cerere mare, pe un consum mare şi o ofertă mică, sigur că preţul este sus”, a afirmat ministrul Energiei.

El a adăugat că autorităţile au început să ”trateze cauza” acestei situaţii, iar România a atras 14 miliarde de euro pentru sistemul energetic şi, datorită investiţiilor, producţia de energie electrică se va dubla.

”La gaz, nu mai vorbesc, se va întâmpla asta, şi chiar mai repede, din 2027, dar la energie electrică, peste 5-6 ani, România va fi într-o cu totul altă situaţie, în care nu noi vom depinde de alţii şi alţii vor depinde de noi”, a adăugat Sebastian Burduja.

Sursa: Realitatea Din PNL

Citeste in continuare

Evenimente

REALITATEA PLUS DESCHIDE LINIA SPECIALĂ DE COMUNICARE CU ROMÂNII – TELEFONUL POPORULUI

Publicat

pe

Realitatea PLUS a deschis linia specială de comunicare cu românii. 

Postul nostru de televiziue pune la dispoziția oamenilor telefonul poporului. 

Așteptăm mesajele dumneavoastră! Credeți că ne vor da judecătorii turul 2 înapoi?

Numărul de telefon al poporului este 0730 555 014.

Citeste in continuare

Evenimente

SE SCUMPESC DIN NOU TIGĂRILE. CÂT VA COSTA UN PACHET

Publicat

pe

Ţigările se scumpesc din nou, de lunea viitoare, când cel mai mare jucător de pe piaţă va adăuga un leu în plus la pachetul de țigări. Astfel, românii vor plăti pentru un pachet de țigări și 30 de lei.

De pe 27 ianuarie, al doilea producător de pe piaţă va majora preţurile cu 50 de bani și chiar 1 leu, în funcție de prețul actual.

Vorbim astfel despre a şaptea scumpire a țigărilor din ultimii doi ani. Cel mai câştigat în urma acestei decizii este statul, care adună mai mulţi bani din accize.

România este una dintre țările din Uniunea Europeană cu cei mai mulți fumători, în jur de 4,2 milioane, potrivit statisticilor europene. 

România: aceștia adoptă fumatul din ce în ce mai devreme, transformând țara noastră într-un lider european la consumul de tutun în rândul adolescenților. Aproximativ 34% din populația adultă fumează, iar procentul tinerilor fumători crește într-un ritm îngrijorător, atingând un nivel record de 48,3% la grupa de vârstă 15-24 de ani.

Mai mult, un studiu recent arată că un licean din șapte fumează în mod regulat, debutul acestui obicei nociv având loc, în medie, la vârsta de 15 ani. Spre deosebire de alte țări europene, unde legislația și programele de prevenire au dus la o scădere masivă a numărului de fumători, România continuă să se confrunte cu o tendință ascendentă.

Comparativ cu alte țări din Uniunea Europeană, România se confruntă cu cea mai mare rată de creștere a numărului de tineri fumători. În state precum Finlanda, Norvegia sau Suedia, politicile restrictive și educația intensivă au redus semnificativ numărul de fumători tineri.

Sursa: Tabu.RO

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE