„Bugetul prezintă o falsă majorare, cu consecinţe grave”

0
131

Sindicaliştii din administraţie spun că în această formă, proiectul de buget va duce la diminuarea investiţiilor în comunităţile locale.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) solicită Guvernului să modifice proiectul de buget, astfel încât să nu fie afectate investiţiile din comunităţile locale.

Sindicaliştii spun totodată că susţin solicitările Asociaţiei Municipiilor din România.

„Solicităm Guvernului României ca Proiectul de Buget de stat pe anul 2019 să respecte principiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice şi atrage atenţia că în cazul transferului oricăror competenţe, sarcini şi cheltuieli către administraţia publică locală trebuie indicate şi asigurate, în mod explicit, sursele bugetare corespunzatoare”, informează un comunicat.

Creşterea cotelor alocate din impozitul pe venit reprezintă o falsă majorare, potrivit federaţiei.

FNSA precizează că, în forma propusă, proiectul nu prezintă şi nu asigură în totalitate sursa bugetară pentru categoriile de cheltuieli transferate autorităţilor locale (obligatela preluarea integrală a cheltuielilor generate de susţinerea sistemului de asistenţa socială), iar creşterea cotelor alocate din impozitul pe venit reprezintă practic o falsă majorare, cu consecinţe grave privind asigurarea administrării şi intereselor comunităţilor locale, care „pot duce, în unele situaţii extreme, inclusiv la colaps financiar”.

„Considerăm că nesoluţionarea de către Guvernul României a solicitărilor structurilor asociative ale autorităţilor publice locale, în special ale Asociaţiei Municipiilor din România, aşa cum au fost ele formulate, va avea drept consecinţă diminuarea drastică a bugetelor locale de investiţii şi reprezintă un act îndreptat împotriva administrării, dezvoltării şi modernizării comunităţilor locale. FNSA va susţine, prin toate mijloacele de care dispune, respectarea legii şi revendicările Asociaţiei Municipiilor din România”, afirmă sindicaliştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here