Anul trecut a fost o situație interesantă. Conform datelor Eurostat, deficitul bugetar a fost de 3,01% din PIB. Adică foarte puțin peste țintă, dar a fost acceptat ca 3%, ceea ce e normal.
Astfel, deficitul bugetar pe metodologia europeană însuma 28,497 miliarde lei. Știm că în luna martie 2019, ANAF a anunțat că rambursează TVA în valoare de 2,6 miliarde lei, atenție, „soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 19 ianuarie 2019”.
Să spunem că nu toată suma de 2,6 miliarde lei se referă la anul trecut. Să luăm doar 2 miliarde lei. Dacă era așa, deficitul bugetar ajungea la puțin peste 3,2% din PIB.
Dacă vorbim de toată suma, de 2,6 miliarde lei, atunci deficitul bugetar urca la aproape 3,3%.
Pentru că deficitul e deja peste 3%, orice sumă în plus reprezintă o depășire a țintei asumate.
Iată un grafic care arată deficitul bugetar pe metodologia europeană, fără a lua în calcul întârzirea rambursarilor de TVA.
Sursa: Eurostat, prelucrate de HotNews.ro
Revenind la postarea lui Florin Cîțu, el cere comisie de anchetă pentru această situație.
„Avand in vedere aceste informatii noi CER URGENT COMISIE PARLAMENTARA DE ANCHETA a executiei bugetare pentru 2018. Asa cum au facut comisie de ancheta pentru alegerile pe care le-au organizat si le-au pierdut asa pot sa faca si pentru executia bugetara daca nu au nimic de ascuns”, a spus el.