Impozitarea bacșișului, în linie dreaptă. Aviz favorabil în CES. Surse din Ministerul Finanțelor: Proiectul va intra în ședința de Guvern de săptămâna viitoare – Finante & Banci

0
76

​Consiliul Economic și Social (CES) a dat aviz favorabil proiectului prin care bacșișul oferit de consumatori în restaurante va fi impozitat cu 10%. Potrivit unor surse din Ministerul Finanțelor, proiectul nu va intra săptămâna aceasta în ședința de Guvern, ci săptămâna cealaltă. Proiectul mai prevede modificarea legislației privind Loteria bonurilor fiscale. În ceea ce privește alte inițiative publicate, recent, de Finanțe, precum seria de modificări ale Codului Fiscal care afectează pe aproape toată lumea, despre care HotNews.ro a scris aici, cel privind firmele decapitalizate (vezi aici) sau Split TVA care devine opțional (vezi aici), sursele au precizat că vor reveni cu ele în CES săptămâna viitoare, pentru ca apoi să fie adoptate, după ce acum au fost întoarse la Ministerul Finanțelor din lipsa avizelor interministeriale.

Proiectul prevede:

  • instituirea obligației de evidențiere pe bonul fiscal a bacșișului încasat de la clienți, în cazul serviciilor de restaurant, baruri și alte activități de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia (card/numerar/substitute de numerar)
  • la livrarea de produse la domiciliu, evidențierea bacșișului pe bonul fiscal nu este obligatorie
  • se interzice condiționarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacșișului

Cum se va proceda practic: restaurantul (sau firma în genere) va fi obligat de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de plată va conține rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacșișului pe care acesta dorește să îl ofere. Nivelul bacșișului oferit de client poate varia între 0% și 15%.

  • se instituie obligația operatorului economic de a distribui sumele provenite din încasarea bacșișului, integral salariaților, potrivit unui regulament intern și de a le înregistra în contabilitate pe seama conturilor de datorii/analitic distinct,
  • pentru situațiile în care, clienții care achită contravaloarea bunurilor livrate/servicilor prestate cu numerar/card sau substitute de numerar, solicită, pe lângă bonul fiscal, și factură, se precizează că, operatorii economici au obligația de a evidenția bacșișul și pe factură. În situația în care plata contravalorii consumației se face prin ordin de plată și se emite factură, bacșișul se evidențiază distinct pe aceasta.
  • Se lasă la opțiunea operatorului economic, posibilitatea marcării bacșișului pe același bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate sau pe un bon fiscal distinct, în funcție de situația de fapt, respectiv de momentul în care valoarea bacșișului este cunoscută de către emitentul bonului fiscal,
  • se precizează faptul că, bacșișul se introduce în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea „bacșiș”.
  • Se stabilește regimul fiscal aplicabil sumelor provenite din bacșiș, astfel: pentru salariat, sumele provenite din bacșiș sunt calificate ca venituri din alte surse pentru care sunt aplicabile prevederile cap. X – Venituri din alte surse, din Titlul IV – Impozitul pe venit al Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, fiind supuse impunerii prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri, în conformitate cu prevederile art. 115 din Codul fiscal. În acest caz, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
  • Din punct de vedere al contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), veniturile se iau în considerare la calculul plafonului de 12 salarii minime brute pe țară, peste care se datorează CASS. Astfel, se datorează CASS pentru veniturile realizate sub forma bacșișului, doar dacă împreună cu celelalte categorii de venituri cum ar fi cele din activități independente, agricultură, silvicultură, piscicultură, cedarea folosinței bunurilor, investiții sau alte surse, însumează mai mult de 12 salarii minime brute pe țară pe an. În această situație, beneficiarul veniturilor depune „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, până la data de 15 martie a anului următor celui în care au fost realizate veniturile, în care se declară depășirea plafonului anual, se calculează și se declară CASS. Contribuția se calculează ca procent de 10% din 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează.
  • Sumele provenite din bacșiș nu se cuprind în sfera TVA, întrucât acesta nu reprezintă și nu este asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.
  • Pentru alte activități economice decât cele expres prevăzute (cod CAEN: 5610 și cod CAEN 5630), aplicarea acestor prevederi este opțională.
  • Pentru salariat, sumele provenite din bacșiș sunt calificate ca venituri din alte surse, fiind supuse impunerii prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri. Astfel, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Statul speră să ciupească 15 milioane din banii chelnerilor în acest an. Vezi mai multe aici.

Modificare pe Loteria bonurilor fiscale

Proiectul mai prevede schimbarea mecanismului de selectare a valorii câștigătoare a bonului fiscal, în scopul înlocuirii valorii unice câștigătoare, extrase din intervalul 1-999 inclusiv, cu două valori câștigătoare ale bonului fiscal, aferente intervalelor 1 – 99 inclusiv, respectiv 100 – 999 inclusiv.

Se propune ca din numărul maxim de 100 de premii care se poate atribui în prezent, potrivit legii, un număr de maximum 80 de premii să fie distribuit pentru recompensarea deținătorilor de bonuri fiscale câștigătoare din intervalul 1-99, iar un număr de maximum 20 de premii să fie distribuit pentru recompensarea deținărilor de bonuri fiscale câștigătoare din intervalul 100-999. Propunerea are în vedere corelarea numărului de premii care se acordă pe un interval valoric, cu ponderea pe care bonurile fiscale din acel interval o au în totalul bonurilor fiscale emise de operatorii economici din România.

Ca urmare a modificării mecanismului de selectare a câștigătorilor se stabilește:

  • Împărțirea fondului de premiere alocat extragerii lunare sau ocazionale (stabilit în prezent la 1.000.000 lei) într-un număr de două subfonduri, prin aplicarea cotelor procentuale de 80, respectiv 20, la fondul total, cele două subfonduri fiind destinate plății premiilor aferente bonurilor fiscale câștigătoare din intervalele 1-99 și respectiv 100-999. O astfel de împărțire are în vedere proporționalitatea subfondului de premiere aferent unui interval valoric cu numărul maxim de premii ce pot fi câștigate, aferente acelui interval, păstrând valoarea minimă a unui premiu la nivelul sumei de 10.000 lei.
  • Modalitatea de calcul a premiului aferent unui bon fiscal câștigător, astfel: valoarea unui premiu se va determina prin împărțirea subfondului de premiere aferent intervalului din care face parte bonul fiscal la numărul total de bonuri fiscale câștigătoare din acel interval. Suma finală de plată cuvenită unui câștigător, se va stabili prin rotunjire la leu în favoarea câştigătorului.
  • Modalitatea prin care se determină suma ce i se cuvine cu titlu de premiu, unei persoane stabilită, prin hotărâre judecătorească definitivă, drept câștigătoare la o extragere a Loteriei bonurilor fiscale, în situația în care suma nu este individualizată de instanța de judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here