Connect with us

Stiri economice

Fondurile de pensii private au făcut plăți de 95 milioane de euro către peste 60.000 de participanți și moștenitori, de la înființare până în prezent – Pensii Private

Publicat

pe

​Fondurile de pensii private (Pilonul II obligatoriu + Pilonul III facultativ) au realizat, de la înființare și până la finele lunii septembrie 2019, plăți în valoare de 454,7 milioane lei (95,7 milioane euro) către un număr de 63.153 de participanți și moștenitori, potrivit statisticilor centralizate de APAPR (Asociația care reprezintă cei șapte administratori de pensii private).

Sumele sunt aproximativ egal împărțite între fondurile de pensii obligatorii și cele facultative (226 mil. RON la Pilonul II, 228 mil. RON la Pilonul III), în timp ce cazurile de plată sunt mai multe la Pilonul III (peste 38.000, fata de 25.000 la Pilonul II).

Potrivit legislatiei, ca dispoziție tranzitorie până la adoptarea unei legi de plată a pensiilor private sub forma de anuități (viagere), participanții și/sau moștenitorii acestora pot primi plățile din partea fondurilor de pensii fie ca sumă unică, fie sub forma de rate egale pe o durată de cel mult 5 ani.

Conform Codului fiscal în vigoare, singura sarcina fiscală asupra veniturilor încasate în urma participării la un fond de pensii private este impozitul pe venit de 10%, aplicabil sumelor care depășesc o bază neimpozabila de 2.000 RON lunar. Tratamentul fiscal aferent sumelor provenite din participarea la fondurile de pensii private este identic cu cel corespunzător pensiilor din sistemul public.

Fondurile de pensii fac plăți în următoarele situații:

1) Decesul participantului. În această situație, mostenitorii legali sau testamentari sunt beneficiari ai participantului decedat și pot revendica activul acestuia.

La Pilonul II, mostenitorii care sunt la randul lor participanți la fondurile de pensii vor primi sumele cuvenite sub forma de virament în contul personal de pensie privată, iar cei care nu sunt participanți pot beneficia direct de bani.

APAPR spune că a întreprins în ultimii ani o serie de demersuri pe lângă Uniunea Naționala a Notarilor Publici din România (UNNPR), pentru o mai bună informare a moștenitorilor participanților. Aceștia ar urma să fie informați de către notari despre existența acestor sume din Pilonul II pentru a fi introduse în certificatul de moștenitor și, deci, în masa succesorală, astfel încât eventualii moștenitori să poată revendica cota-parte din activul cuvenit al participantului decedat.

La Pilonul III, moștenitorii primesc sumele cuvenite, la cerere și după completarea documentației specifice, independent de calitatea lor de participant la un fond de pensii facultative.

2) Invaliditate. În această situație, plata către participantul (la Pilonul II sau III) rămas invalid se efectuează strict în cazul unei decizii medicale de invaliditate de grad 1 sau 2, nerevizuibilă, care să conțină precizări cu privire la incapacitatea de muncă a persoanei respective.

3) Pensionare.
La Pilonul II, participanții care beneficiază de pensie pentru limita de vârstă în condițiile Legii pensiilor pot revendica activul personal acumulat în contul de pensie privată. La Pilonul III, participanții care au împlinit vârsta de 60 de ani pot revendica activul personal acumulat în contul de pensie facultativă.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Experții anunță apocalipsa: Banca Națională a României pregătește un scenariu de criză VIDEO

Publicat

pe

Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.

Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.

Într-o intervenție explozivă, la REALITATEA PLUS, acesta a dezvăluit că țara noastră a încheiat un nou aranjament cu Banca Centrală Europeană și are la dispoziție 4,5 miliarde de euro pentru situații de urgență. Acesta crede că banii din buget nu ne vor ajunge și spune că vom ajunge pe mâna Fondului Monetar Internațional. 

Citeste in continuare

Evenimente

CALCULE. De unde ia statul român banii necesari pentru creșterea promisă a pensiilor?

Publicat

pe

Urmează o săptămână decisivă pentru pensionarii cu venituri mici. Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul va decide cum se împart cele două miliarde de lei și la câți seniori ajung banii. 

Între timp, haosul recalculării e departe de final. Mii de oameni nu au primit deciziile, iar alții depun adeverințele pentru mica recalculare.

Simulările arată că majorarea care ar putea veni în primăvară nu va acoperi costul pe care seniorii îl plătesc firmelor de arhivare. Spre exemplu, cei care au lucrat în acord global ar putea primi în plus 300 de lei. 

Citeste in continuare

Evenimente

Revine taxa auto pentru mașini poluante. Peste 8 milioane de mașini, vizate de noul impozit

Publicat

pe

România va fi nevoită să adopte „legea taxării mijloacelor de transport poluante”. Chiar dacă detaliile sunt încă neclare, noua taxă auto este o condiție pentru accesarea fondurilor PNRR. Peste 8 milioane de mașini sunt vizate. 

Cererea de plată numărul 4 din PNRR, care ar trebui depusă în luna iunie, include reforma fiscală prevăzută și în planul fiscal, dar și un jalon privind taxarea mijloacelor de transport poluante, o măsură similară cu taxele auto din trecut și cu un impact potențial ridicat, având în vedere cât de multe mașini vechi sunt înmatriculate în România.

Reforma fiscală, care presupune ca Banca Mondială să prezinte Guvernului scenarii de măsuri fiscale iar acestea să fie adoptate, este parte din cererea de plată numărul 4 și din planul fiscal, unde termenele de plată sunt menționate clar, a explicat, într-un interviu acordat profit.ro, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Ministrul anunțase, la finalul lunii ianuarie, că România va depune, în iunie-iulie, la Comisia Europeană, o cerere de accesare a unei noi tranșe în valoare de 2,7 miliarde de euro din PNRR, cerere condiționată de o serie de reforme precum legea taxării mijloacelor de transport poluante.

„Este o transpunere de Directivă a Uniunii Europene, toate statele membre au obligaţia transpunerii directivei şi, odată cu aceasta, o schimbare a mecanismului de impozitare pentru mijloacele de transport, astfel încât cele poluante vor plăti această taxă privind certificatele ITS şi emisiile proporţional cu nivelul de poluare”, a declarat ministrul.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE