Connect with us

Stiri economice

După România și Polonia, și Estonia a încheiat un Memorandum 5G cu SUA: Mai multe condiții pentru verificarea furnizorilor 5G – Telecom

Publicat

pe

​Primul ministru estonian, Juri Ratas și vicepreședintele american Mike Pence, au convenit în data de 1 noiembrie 2019, la Washington, asupra unei abordări unificate între Estonia și Statele Unite pentru a asigura securitatea rețelelor 5G, se arată într-un comunicat al Casei Albe. Estonia devine astfel a treia țară, după România și Polonia, care semnează o astfel de înțelegere cu SUA. Spre deosebire de angajamentele semnate de România și Polonia, înțelegerea dintre Estonia și SUA cuprinde mai multe elemente de securitate pentru furnizorii care participă în rețelele 5G.

  • „Confirmăm că, odată cu dezvoltarea rețelei 5G, vom proceda după aceleași principii. Pentru Estonia ca stat digital, încrederea în noile tehnologii are o importanță extrem de importantă, iar Statele Unite sunt cel mai important aliat al nostru. O declarație convenită cu Statele Unite ale Americii oferă un semnal clar că Estonia înțelege problemele de securitate în același mod ca aliații săi în dezvoltarea rețelei 5G.”, a declarat premierul Juri Ratas, potrivit comunicatului de presă al Guvernului Estoniei.

Premierul Ratas s-a întâlnit în 31 octombrie și cu consilierul de securitate națională Robert O’Brien la Washington, unde au vorbit despre viitorul NATO. „Pentru Estonia, cea mai bună garanție de securitate este un NATO puternic și sunt mulțumit de faptul că prezența Alianței în regiunea noastră devine din ce în ce mai importantă”, a spus premierul estonian.

Declarația comună privind securitatea 5G a fost publicată atât pe site-ul Casei Albe cât și pe site-ul guvernului Estoniei.

Declarația comună privind securitatea 5G dintre Estonia și SUA este în prima parte similară cu declarațiile semnate de Polonia și România, însă în privința evaluării riguroase care ar trebui aplicată furnizorilor de tehnologie 5G, declarația cuprinde mai multe elemente.

Astfel, o evaluare riguroasă a furnizorilor ar trebui să includă următoarele 5 elemente:

1. furnizorii nu ar trebui să fie supuși controlului unui guvern străin, fără un control judiciar independent;
2. finanțarea ar trebui să fie transparentă, bazată pe criterii comerciale și să urmeze cele mai bune practici standard în materie de achiziții, investiții și contractare;
3. structura acționariatului, parteneriatele și guvernanța corporativă ar trebui să fie transparente;
4. angajamentul față de inovație și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală; și
5. un istoric al activității ce dovedește respect pentru statul de drept; mediul de securitate; respectarea regulilor etice aplicabile furnizorilor; conformarea cu standardele de siguranță și cu cele mai bune practici din industrie, pentru promovarea livrării de produse și servicii într-o manieră vibrantă și robustă.

Spre comparație, Declarațiile/Memorandumurile 5G semnate de România și Polonia cu SUA menționau că evaluarea riguroasă a furnizorilor ar trebui să includă următoarele 3 elemente:
– Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice independente, sub controlul Guvernului unui alt stat
– Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă
– Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporatiste transparente.

Nici în acest document, nici în cele încheiate de SUA cu Polonia și România nu apare o interdicție clară cu privire la China (țară cu care SUA se află în plin război comercial) ori la Huawei, gigantul chinez lider al tehnologiei 5G la nivel mondial.

Pe de altă parte, în declarația comună făcută în 20 august de președintele României, Klaus Iohannis și cel al SUA, Donald Trump, cu ocazia semnării Memorandumului 5G se vorbește despre un angajament al celor două țări pentru „evitarea riscurilor de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G”.

Relevantă este și declarația vicepreședintelui american Mike Pence din 30 mai 2019 la întâlnirea cu premierul Canadei, Justin Trudeau:

  • Am fost foarte clar cu Canada și cu toți aliații noștri, că noi considerăm Huawei incompatibilă cu interesele de securitate ale Statelor Unite ale Americii sau ale aliaților noștri din întreaga lume. Ne-am îndemnat partenerii din Europa, continuăm să îndemnăm Canada în această privință și continuăm să avem acest dialog.
  • Cadrul legal din China oferă guvernului chinez acces la informații și date care sunt colectate de companii chineze precum Huawei. Și să avem o rețea 5G la nivel mondial care să aibă acces la informații de securitate națională sensibile, credem că este incompatibilă cu interesele de securitate națională ale Statelor Unite. Și vom continua să luăm poziție fermă.„, a spus atunci Mike Pence.

De cealaltă parte, premierul Canadei a spus că deciziile pe această temă nu se vor baza pe considerații politice.

  • Avem încredere în experții noștri – experții noștri în securitate și informații naționale – pentru a face recomandări cu privire la modul în care ne putem asigura că canadienii sunt în siguranță pe măsură ce ne îndreptăm către o lume 5G. Baza pe care ne vom lua deciziile este, ca întotdeauna, pe fapte și date, mai degrabă decât pe considerente politice.”, a spus Trudeau.

România, Polonia și Estonia sunt până acum singurele țări care au semnat aceste Memorandumuri 5G cu SUA, deși vicepreședintele american Mike Pence a vizitat în acest an mai multe țări cu scopul de a pune presiune pe interzicerea echipamentelor chineze în dezvoltarea rețelelor 5G.

HotNews.ro a scris în premieră duminică, 3 noiembrie, că Memorandumul 5G semnat între România și SUA a fost desecretizat după două luni jumătate de la semnare și după eșecul licitației 5G din acest an.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE

Publicat

pe

Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.

Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.

Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare

Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.

Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.

Haosul legislativ și „factura” incertitudinii

Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).

Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Imagine

Cât ne costă neatenția?

Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.

Estimările costurilor suplimentare pe an:

  • Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
  • Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
  • Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Citeste in continuare

Evenimente

UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia

Publicat

pe

Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.

Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.

2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova

Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.

De la dependență totală la procente reziduale

Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.

Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”

Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.

Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară

Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Publicat

pe

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.

PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.

El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.

Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE