Connect with us

Stiri economice

Călugăreanu, ANAF: Vom unifica administrarea persoanelor fizice cu cea a persoanelor juridice/ Din 31 martie vom avea un nou sistem de rambursare a TVA – Finante & Banci

Publicat

pe

​”Cunosc problemele semnalate de mediul de afaceri și le abordez ca fiind problemele noastre, ale tuturor. Fiscul fără contribuabili nu poate exista. Fiscul fără contribuabili nu are obiectul muncii. E clar că nu vii cu mare bucurie la Fisc. Dar ne dorim cu toții ca Fiscul să nu mai reprezinte un stress, o teamă sau să fie considerat un inamic pentru contribuabilii corecți, care din fericire sunt majoritari în România. Dar trebuie să mă credeți pe cuvânt că nu este ușor și că acest ucru nu îl putem realiza în 3-4 luni de zile”, a spus șefa ANAF, Mirela Călugăreanu, la o conferință organizată miercuri de cursdeguvernare.ro. Călugăreanu a vorbit și despre proiectele de modernizare a ANAF, având în centrul lor problema informatizării instituției.

Ce a mai spus miercuri șefa ANAF:

  • ANAF trebuie să fie o instituție transparentă, eficientă, informatizată și pe cale de consecință modernă. Sunt de acord cu membrii Consiliului Consultativ al ANAF că e necesară informatizarea, revizuirea modelului organizațional, comunicarea și transparentizarea instituțională. Cel mai important e că am început deja să lucrăm împreună cu mediul de afaceri, mediul academic.
  • 95% din contribuabili își declară impozitele și taxele. Scopul nostru primordial este să colectăm corect veniturile bugetului general consolidat.
  • Recunoaștem că avem un decalaj fiscal însemnat pe zona TVA. Lucrăm și noi la o evaluare proprie, cu ajutorul Consiliului Fiscal și sperăm ca în primăvara anului viitor să definitivăm acest studiu pe care îl vom discuta cu reprezentanții Comisiei Europene și cu celelalte organisme internaționale. În funcție de zonele de risc gasite ne putem stabili direcțiile de acțiune.
  • Între timp noi avem o strategie de combatere a evaziunii fiscale cu două linii de acțiune- una de prevenție și alta care vizează acțiunile efective de combatere a evaziunii.
  • Implementarea SAFT-T (o formă standardizată a informațiilor relevante pentru controalele fiscale care va genera un control eficient dar și reducerea costurilor de conformare pentru contribuabil) este în derulare, iar în circa o săptămână va fi lansarea oficială a acestui proiect finanțat din bani europeni.
  • Am finalizat de curând strategia de informatizare a ANAF care cuprinde 14 proiecte importante. O parte din ele pot genera efecte încă din anul 2020 iar altele se întind pe o perioadă mai lungă de timp. Ca exemplu, unul dintre proiecte este unificarea sistemului de administrare a persoanelor fizice cu cel al persoanelor juridice sau dezvoltarea unui sistem informatic integrat de analiză de risc pe care noi îl numim Platforma Big Data. Ne dorim să înființăm cât mai curând un departament de analiză de risc. În acel moment, administrarea fiscală va fi făcută în funcție de criteriile de risc fiscal. Asta înseamnă un tratament diferențiat în funcție de comportamentul fiscal.
  • Alte proiecte importante în derulare vizează revizuirea modelului organizațional. Pregătirea profesională a personalului- ne-am propus înființarea în cadrul Școlii de Finanțe Publice și Vamă un departament de fiscalitate, astfel încât să simțiți și Dvs și noi beneficiile nivelului de pregătire profesională pe care îl au angajații Fiscului.
  • Începând din luna octombrie ANAF beneficiază de un Consiliu Consultativ cu rolul de a sprijini procesul decizional al conducerii ANAF. Acest Consiliu are printre membri ASE, Coaliția pentru Dezvoltarea României, Camera Consultanților Fiscali, Corpul Experților Contabili, AmCham, Consiliul Național al IMM, Camera de Comerț și Consiliul Fiscal. Am avut deja 4 întâlniri și urmează o alta săptămâna viitoare.
  • SAF-T-ul ca țintă pentru noi pentru a fi operațional este finalul anul viitor în sistem pilot pentru marii contribuabili.
  • În privința rambursării de TVA au existat multe probleme și lucrăm la revizuirea procedurii de rambursare a TVA pentru că analizând istoricul rambursărilor, apreciem că e nevoie de revizuirea întregului mecanism. Ne-am propus ca până la 31 martie să avem toate simulările făcute astfel încât să putem implementa un nou sistem de rambursare a TVA.
  • Ne vom mai întâlni cu reprezentanții Băncii Mondiale pentru a vedea cum putem continua colaborarea în viitor.
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Ciolacu anunță că nu va fi nicio creştere de cotă de TVA anul viitor

Publicat

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat miercuri asigurări că „nu va fi nicio creştere de cotă de TVA” anul viitor. El a făcut aceste precizări întrebat despre varianta, vehiculată în spaţiul public de diverşi specialişti în economie, privitoare la creşteri de taxe de anul viitor, în contextul negocierilor pe care ministrul Finanţelor le poartă la Bruxelles, la Comisia Europeană, referitoare planul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar.

„Eu vă dau o veste tristă astăzi, nu va fi nicio creştere de cotă de TVA. Tocmai s-au terminat discuţiile dintre ministrul de Finanţe şi Comisia Europeană. A avut întâlniri şi astăzi, într-o oră se urcă în avion şi vine acasă şi sunt convins că mă va informa şi pe mine şi pe domnul preşedinte Nicolae Ciucă, cum este normal”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a precizat că veştile de la Bruxelles sunt bune.

„Normal, sunt veşti bune şi le discutăm în detaliu mâine (n.r. – joi). Înseamnă că nu vom mări taxele. Domne”, noi avem o evaziune fiscală de 10% din PIB, avem cel mai mare GAP de TVA, avem anumite cheltuieli necontrolate, de exemplu în domeniul Sănătăţii, unde, din punctul meu de vedere, noua legislaţie pe care am trecut-o prin Guvern, împreună cu ministrul de Finanţe, este corectă. Respectiv, să avem achiziţii centralizate pentru tot sistemul de sănătate, nu putem cumpăra o seringă, unii o cumpără cu 1 leu, alţii o cumpără cu 3 lei, aceeaşi seringă.Trebuie să termine, suntem în 2024, s-a terminat haiducia în România. Toată această ordonare va aduce, automat, la o reducere de cheltuieli”, a arătat Ciolacu.

Elevii din teritoriile ocupate ale Ucrainei vor învăța biografia lui Putin la școală. „Profesorii vor crea un cult al personalității liderului ocupanților”

Premierul s-a declarat total de acord privind realizarea unei „reforme bugetare”.

„Nu putem să ducem în continuare, să facem digitalizare, e impusă, şi, iarăşi, îmi pare rău, până-n 2026 se va termina. Nu mai putem să ne pitim şi nu mai putem să găsim motive, pentru că, altfel, pierdem banii din PNRR. (…) România se modernizează, nu vor fi taxe şi impozite, şi mai mult, nu va fi nicio creştere de TVA pentru că ar însemna o tâmpenie. Orice punct de creştere la TVA aduce o inflaţie de 0,5%, tocmai am adus inflaţia de la două cifre, am adus-o la sub 5%. Este pentru prima oară când avem o creştere la consum şi o creştere a nivelului de trai, acum, o luăm, din nou, de la capăt?”, a menţionat Ciolacu.

Şeful Executivului a făcut precizările înainte de participare la lansarea proiectului de construcţie a unui corp nou de spital de psihiatrie pentru copii în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, proiect realizat în baza unui protocol de colaborare între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Fundaţia Filantropică Metropolis.

Citeste in continuare

Evenimente

Amânarea ratelor bancare pentru producătorii agricoli a fost adoptată de Guvern

Publicat

pe

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o Ordonanță de urgență care prevede amânarea plății ratelor datorate băncilor de către fermierii afectați de seceta pedologică și de problemele economice generate de războiul din Ucraina.

Conform Ministerului Agriculturii, OUG prevede suspendarea de drept, începând cu data solicitării, a rambursării datoriilor curente și restante, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu creditorii instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, utilizate în sectorul agriculturii primare, cu scadența în anul 2024, pentru o perioadă de timp până la data de 1 august 2025, pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

Modificările și completările vizează următoarele aspecte:

– transmiterea către creditori a solicitării de suspendare, însoțită de copia procesului – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, încheiat pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate

– dobânda percepută de creditor de la debitor este mai mare de 2,5% + ROBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în lei și 2% + EURIBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în valută, stabilite în contracte, după caz. Nivelul ROBOR-ului se stabilește în ziua înregistrării cererii debitorului

Măsura suspendării executărilor silite se va aplica -aloric, fermieri – distribuitori – producători/furnizori, la cerere, prin raportare la prețul de achiziție, pe baza proceselor verbale emise de autoritățile competente privind constatarea și evaluarea pagubelor la culturi agricole vegetale și a avizelor de expediție sau a altor documente în vederea certificării cantităților livrate.

În cazul în care debitorii își achită până la data de 31.12.2024, obligațiile de plată aferente contractelor aflate în derulare nu se vor percepe dobânzi, penalități, majorări de întârziere sau alte costuri similare și se vor menține toate discount-urile și beneficiile stabilite în contractele de vânzare-cumpărare sau de furnizare de resurse materiale destinate producției agricole vegetale pentru anul 2024. Măsura se aplică pe întregul lanț valoric, respectiv fermieri – distribuitori – producători/furnizori.

Pe toată perioada aplicabilității măsurilor menționate sunt interzise orice acte sau operațiuni având ca obiect transferuri patrimoniale de către fermieri, altele decât cele făcute în cursul firesc al desfășurării activității curente, acestea fiind prezumate ca realizate în frauda creditorilor și lovite de nulitate absolută.

Termenul de aplicare a măsurilor descrise mai sus se prelungește până la data de 01 august 2025

De prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli din contractele de credit, respectiv leasing, încheiate cu instituții de credit sau instituții financiare nebancare, care dețin copii ale proceselor – verbale de constatare și evaluare a pagubelor, încheiate pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate.

Citeste in continuare

Evenimente

Alocațiile pentru copii cresc din ianuarie 2025: Noile sume anunțate

Publicat

pe

De la 1 ianuarie 2025, alocațiile pentru copii vor beneficia de o nouă majorare, conform anunțului făcut de Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

ceasta a precizat că alocațiile vor fi ajustate cu o creștere de 10,4%, în conformitate cu rata inflației, oferind astfel un sprijin financiar suplimentar familiilor din România. Măsura face parte din strategia guvernamentală de a sprijini părinții în creșterea și educarea copiilor, oferindu-le un ajutor financiar adaptat la creșterea costurilor vieții.

Noile valori ale alocațiilor pentru copii începând din 2025

Ministrul Muncii a detaliat sumele ce vor fi acordate după această ajustare. Astfel, pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani, alocația va ajunge la 323 de lei lunar, în timp ce pentru copiii cu vârsta sub 2 ani și cei cu dizabilități, alocația va depăși 700 de lei. „Alocațiile vor crește cu 10,4%, ceea ce înseamnă că pentru copiii mai mari de 2 ani vom ajunge la aproximativ 323 de lei, iar pentru cei sub 2 ani, valoarea va crește la peste 700 de lei”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Această ajustare a alocațiilor continuă tendința de creștere anuală în funcție de rata inflației. În luna ianuarie 2023, alocațiile au fost majorate cu 13,8%, urmând aceeași regulă stabilită prin Ordonanța de Urgență 126/2021, care prevede că, începând din 2023, alocațiile se indexează automat anual, conform inflației anuale comunicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Creșterea din ianuarie 2023 a dus la următoarele valori:

de la 256 de lei la 292 de lei pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale sau profesionale;
de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap de până la 18 ani.

Majorarea alocațiilor vine ca o măsură de protecție socială esențială pentru familiile din România, contribuind la acoperirea unor costuri crescute în educația și îngrijirea copiilor. Indexarea automată cu inflația, conform reglementărilor în vigoare, asigură că aceste sume reflectă evoluțiile economice și ajută familiile să facă față provocărilor financiare.

Alocațiile se vor majora în fiecare an, la începutul lunii ianuarie, pe baza inflației raportate de INS pentru anul anterior, asigurând astfel o ajustare constantă a acestui ajutor esențial pentru familii.

Citeste in continuare

Trending