Evenimente
Înregistrarea care aruncă în AER lumea politică! Cosma și-a TURNAT tatăl la DNA. Cum ajungeau ofițerii SRI baroni locali – VEZI LIVE
O înregistrare nepublicată până acum aruncă în aer lumea politică. Printre înregistrările făcute de Vlad Cosma se află așadar și una în care fostul deputat și-a înregistrat propriul tată dar și colegii de partid chiar în biroul lui Mircea Cosma, fostul președinte al consiliului Județean Prahova. Înregistrarea pe care o vom reda la Realitatea Plus i-a fost înmânată procurorului Negulescu chiar de turnătorul de serviciu de la Ploiești, Vlad Cosma și arată cum șefii PSD Prahova se simțeau frustrați de puterea obținută în timp de tabăra din Olt și Dâmbovița din partid. De asemenea, vedem cum funcțiile din județ erau negociate pe sub mână iar intermediarii de la București făceau pace cu răzvrătiții sub aripa protectoare a baronului de Prahova. VEZI AICI LIVE
Cel mai șocant lucru în cazul acestei înregistrări este tocmai faptul că fiul Vlad Cosma ajunsese să își înregistreze propriul tată în discuțiile private din biroul său pentru a le duce apoi procurorilor DNA care nu ceruseră acest lucru.
Negulescu: Nu stiu daca un copil, nu stiu. Un copil care isi iubeste tatal poate sa faca asta, sa-si inregistreze tatal, pentru ca in discutie puteau sa spuna orice, la un moment dat vorbesc DE NISTE SACOȘE CU BANI niste lucruri asa, l-au sunat pe dl ala, stiu ca la momentul ala venise un fel de presedinte interimar la…(CODRIN STEFANESCU??) DA! l au sunat ca au ingropat securea razboiului, ca niste talibani deci ca la talibani era.
MUZGOCI: era un conflict in interiorul PSD, plecand de la numirile politice, nu? (dadada)
Până și tăcerea procurorilor sau discreția șefilor SRI Prahova era negociată tot în biroul fostului președinte al Consiliului Județean Prahova. Mai ales că la discuția înregistrată participa și Daniel Savu. Fost ofițer SRI până în 1999 când a intrat în PSD, Savu a fost senator de Prahova, membru al Comisiei de control a SRI și apropiat al lui Sebastian Ghiță. Și-a dat demisia din PSD în 2016, dar în 2018 a reintrat în partid, nu în Prahova, ci la Organizația PSD Sector 4. De acolo a fost numit sub Guvernul Dăncilă pe funcția de secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor.
Negulescu: si la un moment dat o sa vedeti pe ingistrare, la un moment dat, spune, domne daca ma ajuta nu știu cine. Nu ma mai iau nici de Sabin, nici de Portocala
MUZGOCI: Bun, aici vreau sa ajungem …
Leca: La un moment in aceasta inregistrare. dl Savu, mai interesant e cand spune despre Sabin despre care spune ca nu stim de partea cui e. Ce fel de afirmatie e asta?
Negulescu: Pai asta nu pot sa va spun eu, eu pot sa ma gandesc doar ca e posibil ca Daniel Savu, care era intr-o relatie apropiată cu Sebi Ghita, e posibil sa fi stiut de la Ghita totusi ca dansul are o relatie foarte buna cu Coldea la nivelul SRI Bucuresti.
LECA: Da, dar asta coroborata cu cea ne-ati spus de testele poligraf constante pe care Sabin Iancu era obligat sa le dea si despre relația apropiata pe care o aveati cu el (pai banuiesc ca…) Cum un politician sa se intrebe de partea cui e seful SRI PH? Ar putea fi si de alta parte decat SRI???
Negulescu: Putea sa fie, de ex, de partea noastra, a procurorilor, in conditiile in care ar fi avut informații ca, de fapt, dl Ghita e protejat de Coldea, apare ceva suspect ca un șef SRI la Prahova sa nu fie in aceeasi barca cu conducerea (de la Bucuresti) da, nu? Ca e normal, totusi sunt militari, sunt organizatii, sunt cadre militare …. maiori… tot felul de functii pana la generali 3 stele.
Leca: Pare un fin cunoscator al SRI, din inregistrari, dar parea chiar si un fin manipulator de imagine si de destine. Pentru ca la un moment dat se refera CA NU ARE CUM SA PUNA UN anumit DOMN IN fruntea unei filiale judetene PSD (NEGULESCU: aaa, ca e ofiter acoperit) Da. Si asta ar bate la ochi. Adica avea informatii active, inca din…
NEGULESCU: Pai daca o fi lucrat in zona respectiva si cred ca.. o fi lucrat, ca nu am verificat statu de functii de la SRI Prahova. E posibil, pentru ca pana la urma si SRi, ca si procurorii, suntem oameni. Si atunci exista această legatură pe care o ai si cand nu mai esti in functie. Sa te saluti, vorbesti, sa faci un schimb de informații cu o anunita perssoană din servicii. NU MI SE PARE O CHESTIE…
Evenimente
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Evenimente
Scrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor
E TIMPUL SĂ VORBIM CU OCCIDENTUL: ROMÂNIA – STAT UE ȘI NATO – A FOST ATACATĂ DE O DRONĂ RUSEASCĂ
Dragi români de pretutindeni,
Vă mulțumim pentru mesajele voastre de solidaritate și vă trimitem chemarea noastră de a acționa neîntârziat oriunde ați fi în lume.
Vineri, 29 mai, noaptea în jur de ora 2.00 AM o dronă rusească Geran-2 (Shahed) a lovit acoperișul unui bloc cu 10 etaje de pe strada Brăilei din Galați.
Impactul a provocat o explozie puternică și un incendiu. O mamă și copilul ei de 14 ani au fost răniți. Zeci de familii au fost evacuate în miezul nopții. Panica s-a instalat în tot orașul.
Cu o deviație de câțiva metri a traiectoriei, drona ar fi intrat direct într-unul dintre apartamente.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat ferm:
„Întreaga responsabilitate pentru acest incident îi aparține Federației Ruse.”
Pentru prima dată de la începutul războiului, Rusia a provocat victime omenești pe teritoriul unui stat NATO și UE. Nu a fost un accident. Drona a zburat o distanță semnificativă pe teritoriul României înainte de a lovi un bloc de locuințe civile.
Noi, românii, am deschis larg porțile și inimile pentru milioane de refugiați ucraineni. Sute de mii de Ucraineni au găsit protecție și siguranță în țara noastră. I-am primit, i-am ajutat, i-am sprijinit cu resursele unei țări care nu este bogată, dar care știe ce înseamnă demnitate și solidaritate.
Acum a venit rândul nostru să cerem solidaritate.
Rusia a trecut o linie roșie extrem de gravă. A testat reacția Alianței pe teritoriul unui stat membru UE și NATO, și a produs victime. Dacă nu răspundem ferm și unitar acum, mâine același lucru se poate întâmpla la Varșovia, la Riga, la Vilnius, la Helsinki, la Berlin, la Paris sau la Londra.
Pericolul nu mai este teoretic, el este real și a ajuns în casele românilor.
RePatriot lansează un CALL TO ACTION urgent către întreaga diasporă română:
Deveniți chiar astăzi vocea României în țările în care trăiți. Vorbiți cu vecinii, colegii, prietenii și, mai ales, cu autoritățile și aleșii locali.
Ce puteți face concret, chiar acum:
- Sensibilizați opinia publică locală
Postați pe rețelele sociale (Tiktok, Facebook, X, Instagram, LinkedIn) în limba țării în care locuiți: „O dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, România – stat NATO și UE. O mamă și un copil de 14 ani au fost răniți. Războiul lui Putin nu mai este doar despre Ucraina. El a ajuns deja pe teritoriul UE și NATO. Dacă nu oprim Rusia acum, următorul oraș ar putea fi al vostru.”
- Contactați direct autoritățile
Trimiteți un email sau un mesaj parlamentarului, senatorului, europarlamentarului, consilierului local sau primarului din zona voastră de exemplu:
„Ca român rezident în [orașul/țara], vă solicit sprijin public pentru România după atacul rusesc asupra civililor din Galați. O dronă rusească a provocat victime pe teritoriul unei țări UE și NATO. Vă rog să susțineți întărirea apărării Flancului Estic și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.”
- Distribuiți masiv mesajul:
„Lideri ai Occidentului: Rusia a atacat teritoriul NATO la Galați – acționați acum!
Dorim ca apărarea aeriană a NATO să intercepteze amenințările mai devreme, cât încă sunt pe teritoriul Ucrainei, nu doar după ce intră în spațiul NATO, tocmai pentru a evita escaladarea și pentru a demonstra forță. O zonă tampon este necesară pentru apărare eficientă”
- Acțiuni suplimentare cu impact
– Faceți un video scurt pe TikTok/Instagram/Reels explicând situația celor din țara în care locuiți.
– Organizați o scrisoare deschisă semnată de comunitatea românească din orașul vostru.
– Vorbiți și spuneți la cât mai multă lume că Europa și NATO trebuie să aibă o voce comună împotriva atacurilor pe teritoriile sale.
Românii au contribuit mult la dezvoltarea țărilor unde trăiesc, crează și muncesc. Acum avem nevoie ca aceste țări să stea alături de România, înainte ca Rusia să aducă războiul și în casele lor.
Noi, cei din țară, ne pregătim și acționăm după cum cer vremurile, întărind România acolo unde este cea mai expusă.
Împreună suntem mai puternici decât cred ei. Vocea noastră unită contează și poate face diferența.
Distribuiți acest mesaj în toate grupurile de români, paginile comunitare și chat-urile de diaspora. Cu cât acționăm mai rapid și mai unit, cu atât mesajul nostru va avea mai multă forță. O reacție largă va ajuta România și o va face mai sigură.
RePatriot – Conectăm românii de pretutindeni pentru un Acasă mai sigur.
Echipa RePatriot este acum în Madrid și pregătește ultimele detalii pentru conferința de azi, la care se așteaptă participarea a peste 90 de antreprenori, investitori, profesioniști și lideri români din România, Spania, Franța, Anglia și Germania. Oameni care construiesc, conectează comunități și caută oportunități de colaborare dincolo de granițe. Mai multe aici.
Despre Repatriot
Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro.
Evenimente
Cele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?
Într-o relație, încrederea este unul dintre cele mai importante lucruri. Atunci când apar suspiciuni de infidelitate, lipsa comunicării și nesiguranța pot afecta profund relația dintre doi parteneri. Uneori, discuțiile repetate nu mai reușesc să aducă liniște sau claritate, iar unul dintre parteneri simte nevoia unei confirmări obiective. În astfel de situații, testul poligraf de fidelitate poate deveni o soluție serioasă și discretă pentru clarificarea adevărului.
Tot mai multe persoane aleg această variantă nu pentru scandal sau presiune, ci pentru a elimina îndoielile și pentru a putea merge mai departe, indiferent de rezultat. Totuși, un aspect foarte important într-un astfel de test este formularea întrebărilor. De fapt, succesul și relevanța testului depind foarte mult de modul în care sunt construite întrebările adresate persoanei testate.
Într-un test poligraf nu contează doar răspunsul „da” sau „nu”, ci și claritatea întrebării. Dacă întrebările sunt prea generale, ambigue sau formulate emoțional, rezultatele pot deveni neclare. Tocmai de aceea, specialiștii în domeniu acordă o atenție foarte mare acestei etape.
De ce întrebările trebuie să fie clare și foarte precise
Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când se gândesc la un test poligraf de fidelitate este formularea unor întrebări prea vagi. De exemplu, întrebări precum „M-ai înșelat vreodată?” pot părea directe, dar în realitate sunt mult prea generale pentru un test profesionist.
Un specialist în poligraf va încerca întotdeauna să transforme întrebarea într-una clară, exactă și legată de un anumit context sau perioadă de timp. Spre exemplu, formularea poate deveni: „Ai avut contact intim cu altă persoană în timpul relației actuale?” sau „Ai ascuns în mod intenționat o relație romantică față de partenerul tău în ultimele 12 luni?”
Acest tip de formulare elimină interpretările și îi oferă persoanei testate posibilitatea de a răspunde foarte clar. În plus, întrebările precise reduc riscul unor reacții emoționale cauzate de confuzie sau stres inutil.
Este important de înțeles că testul poligraf nu funcționează ca în filme, unde apar întrebări dramatice și presiune exagerată. În realitate, procedura profesionistă presupune calm, claritate și o discuție detaliată înainte de testare. Persoana testată știe exact ce întrebări vor fi adresate și are posibilitatea să le înțeleagă complet înainte de începerea testului.
În cazul testelor de fidelitate, întrebările trebuie formulate astfel încât să urmărească fapte concrete, nu presupuneri sau interpretări personale. Acesta este unul dintre motivele pentru care experiența examinatorului contează foarte mult.
Cele 3 întrebări considerate esențiale într-un test de fidelitate
Deși fiecare caz este diferit și întrebările sunt adaptate în funcție de situație, există câteva direcții considerate esențiale într-un test poligraf de fidelitate. Aceste întrebări sunt construite pentru a clarifica exact ceea ce dorește să afle persoana care solicită testul.
1. A existat o relație ascunsă?
Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări într-un astfel de test. Formularea trebuie să fie clară și să evite exprimările interpretabile. De exemplu:
„Ai avut o relație romantică sau intimă ascunsă față de partenerul tău în timpul relației actuale?”
Această întrebare urmărește existența unei relații ascunse și stabilește foarte clar contextul. Nu lasă loc pentru interpretări legate de prietenii, conversații banale sau simple interacțiuni sociale.
2. Au existat contacte intime cu altă persoană?
Aceasta este probabil întrebarea centrală în majoritatea testelor de fidelitate. Și aici este important ca termenii să fie clar definiți înainte de testare.
Un exemplu corect formulat poate fi:
„Ai avut contact sexual cu altă persoană în perioada relației actuale?”
Specialistul va clarifica înainte ce înseamnă exact „contact sexual”, tocmai pentru a evita ambiguitățile. Acest lucru este extrem de important pentru acuratețea testului.
3. Au fost ascunse intenționat anumite conversații sau întâlniri?
Infidelitatea nu înseamnă întotdeauna doar contact fizic. În multe situații, suspiciunile apar din cauza unor conversații ascunse, întâlniri secrete sau relații emoționale.
O întrebare relevantă poate fi:
„Ai ascuns în mod intenționat întâlniri sau conversații cu o persoană de care erai atras(ă)?”
Această formulare urmărește comportamentul intenționat de ascundere și poate oferi clarificări importante în relație.
Toate aceste întrebări sunt adaptate în funcție de situația concretă și sunt discutate înainte de test împreună cu examinatorul. Un test profesionist nu înseamnă intimidare, ci o procedură controlată și bine structurată.
Rolul specialistului în obținerea unor rezultate relevante
Un aspect extrem de important într-un test poligraf este experiența specialistului care îl realizează. Chiar dacă multe persoane se concentrează doar pe aparat, în realitate examinatorul are un rol esențial în întregul proces.
Acesta stabilește formularea corectă a întrebărilor, explică procedura, observă reacțiile și se asigură că persoana testată înțelege perfect fiecare întrebare. Un profesionist cu experiență știe să creeze un mediu calm și echilibrat, fără presiune inutilă.
De asemenea, specialistul trebuie să evite întrebările capcană sau exprimările emoționale. Scopul testului nu este manipularea sau intimidarea, ci obținerea unor răspunsuri clare și relevante.
În multe cazuri, simpla clarificare oferită de test poate ajuta un cuplu să depășească o perioadă dificilă. Uneori rezultatul confirmă fidelitatea și elimină suspiciunile, iar alteori oferă adevărul necesar pentru luarea unor decizii importante.
Important este ca testul să fie făcut într-un cadru profesionist, confidențial și cu respect pentru toate persoanele implicate.
Concluzie
Testul poligraf de fidelitate este un instrument care poate aduce claritate într-o situație tensionată și plină de incertitudini. Însă eficiența lui depinde foarte mult de modul în care sunt formulate întrebările și de profesionalismul specialistului care realizează testarea.
Întrebările clare, precise și bine construite pot face diferența dintre un rezultat relevant și unul interpretabil. Tocmai de aceea, alegerea unei echipe specializate este extrem de importantă pentru ca procesul să fie corect, discret și profesionist.
Pentru persoanele care își doresc să apeleze la un astfel de serviciu, Best-Polygraph reprezintă o opțiune de încredere, fiind specializați în teste poligraf, inclusiv în testele de fidelitate și oferind discreție, seriozitate și o abordare profesionistă adaptată fiecărei situații în parte.




