Banca Comercială Română nu va mai permite accesul clienților în sediile agențiilor decât dacă și-au făcut programare telefonică. Măsura intră în vigoare de luni, 19 octombrie...
Familiile din Ungaria vor primi de la stat până la trei milioane de forinţi (9.693 de dolari) pentru renovarea locuinţei. Măsura face parte dintr-un plan mai...
Peste jumătate din angajații TAROM intră, de joi, în șomaj tehnic, până la finalul anului. Decizia vine în contextul în care, săptămâna trecută, operatorul aerian de...
Comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn, face joi o vizită oficială în România, informează Executivul comunitar într-un comunicat. Printre subiectele care vor fi abordate...
Ministrul Finanțelor susține, într-o postare pe Facebook, de o dinamică pozitivă în ceea ce privește sectorul industrial. De asemenea, Florin Cîțu s-a referit și la îmbunătățirea...
În anul 2020 au fost deschise 433 de negocieri între consumatori și bănci/IFN-uri, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Dintre acestea,...
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și Șeful DSU, Raed Arafat, au anunțat, marți seară, prelungirea stării de alertă cu o lună, începând cu 15 octombrie. Autoritățile au...
Noi cercetări în rândul a 5.000 de adulți din Europa, privind obiceiurile de periaj, au arătat că 11% dintre respondenți nu și-au schimbat periuța de dinți...
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede acordarea unui stimulent de risc de până la 2.000 de lei și personalului din învățământ, în...
Depozitarul Central va distribui, începând de joi, 15 octombrie, sumele de bani aferente obligatiunilor în lei și euro emise de International Investment Bank. Pentru cuponul nr....