Valul de scumpiri lovește și industria gastronomică. Cofetarii fac prăjituri mai mici din cauza creșterii prețurilor

0
73

Prăjituri mai mici la gramaj, mai scumpe și cu mai multe produse de sezon, acestea sunt doar câteva dintre măsurile pe care patiserii și cofetarii le iau în calcul, în contextul valului de scumpiri din ultima perioadă.

Din cauza scumpirilor din ultimul an și a crizei energetice, producătorii sunt tot mai presați din cauza creșterii costurilor de producție. Zahărul, ouăle, făina și lactatele aproape și-au dublat prețul.

„Încercăm să recurgem la alte metode, adică să mai micșorăm din prăjituri, ca să putem rezista. De la 1 noiembrie iar mergem cu prețuri, un adaos foarte mic, o să îl mai mărim produsul, dar totodată și micșorăm prăjitura. Cantitatea, dacă luau două-trei prăjituri, se rezumă doar la o singură prăjitură, impactul e groaznic. Greu, adică nu aș fi zis că voi trăi timpurile astea după ‘90”, a precizat Marilena Adam, manager cofetărie.

Și pentru că se tem de facturile uriașe la energie și gaze, cofetarii iau în calcul să reducă programul de lucru. Alții au decis să renunțe la rețetele care conțin ingrediente costisitoare precum unt, zahăr sau făină.

Deja oamenii resimt povara prețurilor mari. Unii chiar renunță la dulciuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here