Tesla recheamă peste 321.000 de vehicule din Statele Unite, din cauza posibilităţii ca lămpile din spate să nu se aprindă întotdeauna

0
91

Tesla recheamă peste 321.000 de vehicule din Statele Unite, din cauza posibilităţii ca lămpile din spate să nu se aprindă întotdeauna, a declarat compania într-un comunicat.

Masini TeslaFoto: Jonathan Weiss, Dreamstime.com

Ştirea urmează unei alte rechemări, anunţată vineri, a aproape 30.000 de maşini Model X din Statele Unite, din cauza unei probleme care ar putea cauza declanşarea incorectă a airbag-ului pasagerului din faţă, ceea ce a dus la scăderea acţiunilor companiei cu aproape 3%, la un minim al ultimilor aproape doi ani, relatează News.ro citând agenția Reuters.

În documentele depuse sâmbătă la Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), producătorul de vehicule electrice a spus că rechemarea legată de lămpile din spate acoperă unele vehicule Model 3 2023 şi Model Y 2020-2023.

Tesla, cu sediul în Texas, a declarat că va implementa o actualizare over-the-air pentru a corecta problema lămpii din spate şi a spus că nu are raportări de accidente sau răni legate de rechemare. Compania a spus că rechemarea a urmat plângerilor clienţilor, de care a luat cunoştinţă la sfârşitul lunii octombrie, în mare parte de pe pieţele străine, care au susţinut că lămpile din spate ale vehiculului nu se aprind.

Investigaţia a constatat că, în cazuri rare, lămpile pot să nu funcţioneze, intermitent, din cauza unei anomalii care poate provoca detectări false de defecţiuni în timpul procesului de activare a vehiculului.

Tesla a spus că a primit trei rapoarte de garanţie cu privire la această problemă. Compania a raportat 19 campanii de rechemare în SUA în 2022, care acoperă peste 3,7 milioane de vehicule, inclusiv patru rechemări în noiembrie, potrivit datelor NHTSA.

(Foto articol © Jonathan Weiss | Dreamstime.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here