Connect with us

Evenimente

DESPESCU ŞI Miritescu, PIERDUŢI ÎN EXPLICAŢI(?!!!)/Poliţia dublului standard/Cum definește Poliția noțiunea de „comportament dezadaptativ? – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Polițiștii Cezar Merticariu și Ovidiu Răchită vorbesc pentru publicul Libertatea despre neregulile întâlnite și presiunile la care au fost supuși după ce, împreună cu alți colegi, au decis să dea în judecată Inspectoratul de Poliție (IPJ) Timiș, dezvaluie, in exclusivitate, ziarul Libertatea.  „Merticariu cere demiterea șefilor Poliției Române, Benone Matei și Bogdan Despescu, dar și a lui Alin Aurelian Petecel, chestorul care conduce IPJ Timiș, despre care Libertatea a scris că folosea mașina de serviciu pentru a merge la vila sa de vacanță. Răchită spune că se gândește la pensionare, după ce spune că a fost „abuzat” în perioada imediat următoare pierderii soției și a copilului de 3 ani, decedați în urma unui accident rutier. „Nu vreau să mai aud de Poliție niciodată. Și regret că mi-am pierdut timpul în această instituție în care ar trebui să se respecte legea”, susține el.
Mai mulți polițiști din cadrul IPJ Timiș au dat în judecată inspectoratul în ultimii 3 ani, acuzând conducerea de abuzuri. Primul dintre ei, Valer Kovacs, a vorbit cu Libertatea în ianuarie 2023, spunând că șeful său, Alin Aurelian Petecel, se răzbună pe el după ce a arătat lipsurile din sistem.

Kovacs spunea atunci că IPJ a cheltuit 15.000 de lei, bani publici, pentru „a mă târî prin tribunale”. Valer Kovacs După Kovacs, alți doi polițiști au acceptat să discute cu ziarul: Cezar Merticariu și Ovidiu Răchită, ambii angajați ai IPJ Timiș. Aceștia au dat în judecată inspectoratul, iar Libertatea le-a prezentat, pe scurt, cazurile în luna august 2023. Primul l-a reclamat pe șeful inspectoratului, Alin Aurelian Petecel, că merge cu mașina la casa de vacanță, caz despre care Libertatea a relatat în 2022. Al doilea a fost bănuit de același șef că „a complotat” împotriva sa. Anterior, ziarul aflase, în mai, că Merticariu a fost suspendat din funcție, în timp ce chestorul Petecel a rămas în funcție.
După Kovacs, alți doi polițiști au acceptat să discute cu ziarul: Cezar Merticariu și Ovidiu Răchită, ambii angajați ai IPJ Timiș. Aceștia au dat în judecată inspectoratul, iar Libertatea le-a prezentat, pe scurt, cazurile în luna august 2023.

Primul l-a reclamat pe șeful inspectoratului, Alin Aurelian Petecel, că merge cu mașina la casa de vacanță, caz despre care Libertatea a relatat în 2022. Al doilea a fost bănuit de același șef că „a complotat” împotriva sa. Anterior, ziarul aflase, în mai, că Merticariu a fost suspendat din funcție, în timp ce chestorul Petecel a rămas în funcție.
Ambii au fost retrogradați, Merticariu fiind mutat la Poliția Animalelor. Nici el, nici Răchită nu au dorit să comenteze situația până acum, când au răspuns în scris întrebărilor ziarului. Ce spun cei doi despre situație?  „MAI și IGPR au mușamalizat acest caz” Merticariu cere, încă de la începutul răspunsului său, publicat integral la sfârșitul articolului, demiterea lui Bogdan Despescu, șeful lui direct, general și secretar de stat în Ministerul de Interne, a lui Benone Matei, șeful Poliției Române, și a lui Alin Aurelian Petecel, chestorul care conduce Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.
„Confirm faptul că, în anul 2021, am sesizat ierarhic o posibilă atitudine contrară legii”, a spus Merticariu pentru Libertatea. El susține că „MAI și IGPR au mușamalizat, de-a lungul timpului, acest caz cu concursul d-lor Bode Lucian Nicolae, Despescu Bogdan și Matei Benone Marian, care nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu, ci l-au favorizat pe făptuitorul Petecel Aurelian Alin”. „Presiuni, cercetări, refuzuri, retrageri și interziceri” Merticariu spune că, de 3 ani, „am fost hărțuit neîncetat” de către șeful IPJ Timiș.

Cum își explică ofițerul asta? „Am calitatea de avertizor în interes public; nu mi-am dat un acord notarial astfel încât un om de afaceri, foarte bine ancorat la nivelul țării, să-și deschidă nelegal o afacere; am participat, ca polițist asistent (la solicitarea expresă a unui coleg), la niște cercetări prealabile”, spune Merticariu. Întrebat de ce susține că este hărțuit, polițistul a înșiruit mai multe episoade, ca de exemplu: Cercetări administrative care, susține Merticariu, au fost ulterior clasate ori pierdute în instanță de IPJ Timiș; Îngrădirea dreptului la concediu la odihnă, Merticariu susținând că va merge la CEDO după ce „IPJ Timiș a ascuns documentele necesare unei soluționări legale a cauzei”; Presiuni acuzate de Merticariu pentru ca el să elibereze funcția de ofițer specialist I (ofițer de serviciu) la Biroul Centrul Operațional; Refuzuri din partea IPJ Timiș de eliberare adeverințe din care să reiasă numărul de zile de concediu medical; Retragerea, denumită abuzivă de polițist, a accesului la informații clasificate și interzicerea portului de armă.
Ultimele după ce Merticariu povestește, după cum a arătat Libertatea încă din mai, că a fost retrogradat după „o evaluare psihologică suplimentară”. „Comportament dezadaptativ” Merticariu susține că problemele sale s-au întețit după ce, pe 28 februarie, la Biroul Centrul Operațional, unde își desfășura activitatea, a fost împuternicită o nouă șefă de birou, Florina Dragomir. „Această doamnă s-a întâlnit cu subsemnatul, între 28 februarie 2023 și 4 martie 2023, doar pe 1 martie 2023, aproximativ un minut, ocazie cu care i-am urat tradiționalul «la mulți ani». Ulterior, doamna în cauză, în calitate de șef nemijlocit al subsemnatului, a întocmit un formular de semnalare din care rezulta că subsemnatul am «comportament dezadaptativ»”, spune Merticariu.
Cum definește Poliția noțiunea de „comportament dezadaptativ” În 2018, Sindicatul Europol atrăgea atenția că șefii din Poliție ar putea abuza de ștampila de „comportament dezadaptativ”. „Vom asista la o serie de abuzuri grosolane din partea șefilor, despre care avem mari îndoieli că înțeleg ce înseamnă «comportament dezadaptativ»”, se arăta pe pagina sindicatului. Poliția Română definește noțiunea drept un „comportament care prezintă un pericol pentru sine sau pentru alte persoane şi/sau care afectează în mod semnificativ randamentul în muncă şi/sau calitatea relaţiilor interumane”. „Am aflat că sunt un pericol pentru mine, că sunt un pericol pentru restul oamenilor, că afectez relațiile de muncă și relațiile interumane. Or, și colegii subsemnatului din dispecerat i-au urat d-nei subcomisar de poliție Dragomir Florina tradiționalul «La mulți ani!», dar nu au fost acuzați de «comportament dezadaptativ»”. Cezar Merticariu: Serie de evaluări psihologice El susține că nu i s-au comunicat problemele observate și nici nu s-au identificat cauzele declanșatoare. Apoi, a început seria evaluărilor psihologice. Prima, pe 15 martie, o evaluare psihologică în situații speciale, „în condițiile în care am susținut evaluarea psihologică periodică, în data de 22.11.2022”. El susține că s-a prezentat la întâlnirea cu psihologul, care i-a transmis verbal că nu se pune problema de comportament dezadaptativ. Și a semnalat ce s-a întâmplat în cazul său către superiorii din minister. Însă, „în scop de răzbunare”, șeful IPJ Timiș „a solicitat să fiu evaluat psihologic clinic suplimentar de către Centrul de Psihosociologie al MAI”. Acesta a solicitat, în scris, rezultatele evaluării din martie. Cum ele nu i-au fost înaintate, nu s-a prezentat și la București. Apoi a fost suspendat din funcție și retrogradat la Poliția Animalelor. „Mi-a fost încălcat dreptul la apărare” Al doilea polițist care a dat în judecată IPJ Timiș este Ovidiu Răchită. Spre deosebire de Merticariu, el a fost doar bănuit că a „scurs” informații despre plimbările cu mașina de serviciu făcute de Petecel. În fapt, el a fost bănuit că a făcut pozele cu mașina parcată la vila de lângă lacul Surduc. Și asta pentru că „în anul 2022 eu am fost programat să desfășor serviciu în zona lacului Surduc din județul Timiș”. Concret, Răchită povestește că „în data de 17.08.2023 a fost emisă dispoziția șefului IPJ Timiș prin care s-a dispus trecerea (n.r. mea) într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, echivalent cu destituirea din funcție”. Ofițerul a contestat în instanță măsura și spune că nici până în ziua de azi nu știe de ce este acuzat.
Mi-a fost încălcat dreptul la apărare. Eu nu am luat niciodată la cunoștință de ce sunt acuzat pentru că m-am prezentat cu avocat ales, care nu avea aviz pentru lucrări de secret, dar care a solicitat avizarea și a primit acest drept. Dar cei care m-au cercetat nu au avut răbdare, motivând că se grăbesc, la indicațiile șefului IPJ Timiș”, a menționat Răchită. De ce l-a bănuit Petecel Alin Aurelian Petecel | Foto: Agerpres Răchită e în IPJ Timiș din 2003 și în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din 2005. E comisar-șef și șef birou din 2016, fiind unul dintre cei mai vechi ofițeri din cadrul subunității. Spune că problemele sale au început din 2019, când n-a acceptat să fie mutat pe altă poziție de șeful IPJ Timiș.  Apoi, în 2022, când ziarul a început publicarea seriei despre mașina de serviciu la casa de vacanță, se afla cu treabă în zona lacului. „De aici a plecat calvarul și stresul asupra mea, dispus de șeful IPJ Timiș direct prin declanșarea unui control, cerut, chipurile, de șeful meu nemijlocit și al SICE, prietenul lui”, spune Răchită. „Au fost numiți în comisia de control, cercetare prealabilă și consiliu de disciplină oameni loiali șefului IPJ Timiș, oameni care mereu sunt recompensați de acesta cu salarii de excelență, oameni care își petrec vacanțele împreună cu șeful IPJ Timiș”, spune polițistul. De-aici a fost notat cu calificativul satisfăcător și apoi retrogradat. „Mi-am înmormântat soția și copilul de 3 ani în 2017” La 43 de ani, Răchită spune că se gândește la pensionare. „Sunt un om puternic, care și-a înmormântat soția și copilul de 3 ani în 2017. Și voi trece și peste abuzurile săvârșite de acest om mic, care nu a respectat suferința prin care am trecut, care m-a hărțuit fără vreun motiv, folosindu-se de funcția pe care o deține, care i-a instigat pe acoliții săi împotriva mea fără motive”, spune el. De ce pensionare? „Vreau să fiu sănătos, să mai trăiesc să îmi văd fetița din a doua căsătorie crescând”.  Concluzia sa e dură: „Nu vreau să mai aud de Poliție niciodată. Și regret că mi-am pierdut timpul în această instituție în care ar trebui să se respecte legea”. „Foarte mulți șefi nu-și justifică salariul” Și Merticariu spune că Poliția Română trebuie „reformată din temelii” și le solicită colegilor din teritoriu să contribuie „prin sesizări” pentru ca formele de abuz „să înceteze definitiv”. „Sunt foarte mulți șefi care nu-și justifică salariul, sunt foarte mulți angajați la sediul M.A.I./I.G.P.R. și, totodată, sunt foarte mulți «pălmași» care muncesc în condiții foarte grele, nu sunt respectați și sunt foarte prost plătiți. De asemenea, la sediile inspectoratelor județene de poliție sunt foarte mulți polițiști la birouri și foarte puțini polițiști chemați să facă muncă de poliție, în stradă”, scrie el. IPJ invocă date cu caracter personal De-a lungul ultimului an, Libertatea a făcut mai multe solicitări referitoare la aceeași speță la IPJ Timiș. În ultimul răspuns, pe 31 august 2023, inspectoratul a susținut că informațiile pe care ziarul le-a solicitat despre cazurile Merticariu, Răchită și un al treilea polițist retrogradat „nu vă pot fi puse la dispoziţie, deoarece acestea reprezintă date cu caracter personal”. „De asemenea, răspunsul la această solicitare presupune o prelucrare de date cu caracter personal referitoare la persoane identificate, situaţie în care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, în calitate de operator de date cu caracter personal, este obligat să asigure propriilor angajaţi garanţii similare oricărei persoane fizice”, a adăugat IPJ”.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Evenimente

Scrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor

Publicat

pe

De

E TIMPUL SĂ VORBIM CU OCCIDENTUL: ROMÂNIA – STAT UE ȘI NATO – A FOST ATACATĂ DE O DRONĂ RUSEASCĂ

Dragi români de pretutindeni,

Vă mulțumim pentru mesajele voastre de solidaritate și vă trimitem chemarea noastră de a acționa neîntârziat oriunde ați fi în lume.

Vineri, 29 mai, noaptea în jur de ora 2.00 AM o dronă rusească Geran-2 (Shahed) a lovit acoperișul unui bloc cu 10 etaje de pe strada Brăilei din Galați.

Impactul a provocat o explozie puternică și un incendiu. O mamă și copilul ei de 14 ani au fost răniți. Zeci de familii au fost evacuate în miezul nopții. Panica s-a instalat în tot orașul.

Cu o deviație de câțiva metri a traiectoriei, drona ar fi intrat direct într-unul dintre apartamente.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat ferm:

„Întreaga responsabilitate pentru acest incident îi aparține Federației Ruse.”

Pentru prima dată de la începutul războiului, Rusia a provocat victime omenești pe teritoriul unui stat NATO și UE. Nu a fost un accident. Drona a zburat o distanță semnificativă pe teritoriul României înainte de a lovi un bloc de locuințe civile.

Noi, românii, am deschis larg porțile și inimile pentru milioane de refugiați ucraineni. Sute de mii de Ucraineni au găsit protecție și siguranță în țara noastră. I-am primit, i-am ajutat, i-am sprijinit cu resursele unei țări care nu este bogată, dar care știe ce înseamnă demnitate și solidaritate.

Acum a venit rândul nostru să cerem solidaritate.

Rusia a trecut o linie roșie extrem de gravă. A testat reacția Alianței pe teritoriul unui stat membru UE și NATO, și a produs victime. Dacă nu răspundem ferm și unitar acum, mâine același lucru se poate întâmpla la Varșovia, la Riga, la Vilnius, la Helsinki, la Berlin, la Paris sau la Londra.

Pericolul nu mai este teoretic, el este real și a ajuns în casele românilor.

RePatriot lansează un CALL TO ACTION urgent către întreaga diasporă română:

Deveniți chiar astăzi vocea României în țările în care trăiți. Vorbiți cu vecinii, colegii, prietenii și, mai ales, cu autoritățile și aleșii locali.

Ce puteți face concret, chiar acum:

  1. Sensibilizați opinia publică locală

Postați pe rețelele sociale (Tiktok, Facebook, X, Instagram, LinkedIn) în limba țării în care locuiți: „O dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, România – stat NATO și UE. O mamă și un copil de 14 ani au fost răniți. Războiul lui Putin nu mai este doar despre Ucraina. El a ajuns deja pe teritoriul UE și NATO. Dacă nu oprim Rusia acum, următorul oraș ar putea fi al vostru.”

  1. Contactați direct autoritățile

Trimiteți un email sau un mesaj parlamentarului, senatorului, europarlamentarului, consilierului local sau primarului din zona voastră de exemplu:

„Ca român rezident în [orașul/țara], vă solicit sprijin public pentru România după atacul rusesc asupra civililor din Galați. O dronă rusească a provocat victime pe teritoriul unei țări UE și NATO. Vă rog să susțineți întărirea apărării Flancului Estic și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.”

  1. Distribuiți masiv mesajul:

„Lideri ai Occidentului: Rusia a atacat teritoriul NATO la Galați – acționați acum!

Dorim ca apărarea aeriană a NATO să intercepteze amenințările mai devreme, cât încă sunt pe teritoriul Ucrainei, nu doar după ce intră în spațiul NATO, tocmai pentru a evita escaladarea și pentru a demonstra forță. O zonă tampon este necesară pentru apărare eficientă”

  1. Acțiuni suplimentare cu impact

– Faceți un video scurt pe TikTok/Instagram/Reels explicând situația celor din țara în care locuiți.

– Organizați o scrisoare deschisă semnată de comunitatea românească din orașul vostru.

– Vorbiți și spuneți la cât mai multă lume că Europa și NATO trebuie să aibă o voce comună împotriva atacurilor pe teritoriile sale.

Românii au contribuit mult la dezvoltarea  țărilor unde trăiesc, crează și muncesc. Acum avem nevoie ca aceste țări să stea alături de România, înainte ca Rusia să aducă războiul și în casele lor.

Noi, cei din țară, ne pregătim și acționăm după cum cer vremurile, întărind România acolo unde este cea mai expusă.

Împreună suntem mai puternici decât cred ei. Vocea noastră unită contează și poate face diferența.

Distribuiți acest mesaj în toate grupurile de români, paginile comunitare și chat-urile de diaspora. Cu cât acționăm mai rapid și mai unit, cu atât mesajul nostru va avea mai multă forță. O reacție largă va ajuta România și o va face mai sigură.

RePatriot – Conectăm românii de pretutindeni pentru un Acasă mai sigur.

Echipa RePatriot este acum în Madrid și pregătește ultimele detalii pentru conferința de azi, la care se așteaptă participarea a peste 90 de antreprenori, investitori, profesioniști și lideri români din România, Spania, Franța, Anglia și Germania. Oameni care construiesc, conectează comunități și caută oportunități de colaborare dincolo de granițe. Mai multe aici.

Despre Repatriot

Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro.

Citeste in continuare

Evenimente

Cele 3 întrebări critice într-un test poligraf de fidelitate – Cum le formulăm corect?

Publicat

pe

De

test poligraf de fidelitate

Într-o relație, încrederea este unul dintre cele mai importante lucruri. Atunci când apar suspiciuni de infidelitate, lipsa comunicării și nesiguranța pot afecta profund relația dintre doi parteneri. Uneori, discuțiile repetate nu mai reușesc să aducă liniște sau claritate, iar unul dintre parteneri simte nevoia unei confirmări obiective. În astfel de situații, testul poligraf de fidelitate poate deveni o soluție serioasă și discretă pentru clarificarea adevărului.

Tot mai multe persoane aleg această variantă nu pentru scandal sau presiune, ci pentru a elimina îndoielile și pentru a putea merge mai departe, indiferent de rezultat. Totuși, un aspect foarte important într-un astfel de test este formularea întrebărilor. De fapt, succesul și relevanța testului depind foarte mult de modul în care sunt construite întrebările adresate persoanei testate.

Într-un test poligraf nu contează doar răspunsul „da” sau „nu”, ci și claritatea întrebării. Dacă întrebările sunt prea generale, ambigue sau formulate emoțional, rezultatele pot deveni neclare. Tocmai de aceea, specialiștii în domeniu acordă o atenție foarte mare acestei etape.

De ce întrebările trebuie să fie clare și foarte precise

Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii atunci când se gândesc la un test poligraf de fidelitate este formularea unor întrebări prea vagi. De exemplu, întrebări precum „M-ai înșelat vreodată?” pot părea directe, dar în realitate sunt mult prea generale pentru un test profesionist.

Un specialist în poligraf va încerca întotdeauna să transforme întrebarea într-una clară, exactă și legată de un anumit context sau perioadă de timp. Spre exemplu, formularea poate deveni: „Ai avut contact intim cu altă persoană în timpul relației actuale?” sau „Ai ascuns în mod intenționat o relație romantică față de partenerul tău în ultimele 12 luni?”

Acest tip de formulare elimină interpretările și îi oferă persoanei testate posibilitatea de a răspunde foarte clar. În plus, întrebările precise reduc riscul unor reacții emoționale cauzate de confuzie sau stres inutil.

Este important de înțeles că testul poligraf nu funcționează ca în filme, unde apar întrebări dramatice și presiune exagerată. În realitate, procedura profesionistă presupune calm, claritate și o discuție detaliată înainte de testare. Persoana testată știe exact ce întrebări vor fi adresate și are posibilitatea să le înțeleagă complet înainte de începerea testului.

În cazul testelor de fidelitate, întrebările trebuie formulate astfel încât să urmărească fapte concrete, nu presupuneri sau interpretări personale. Acesta este unul dintre motivele pentru care experiența examinatorului contează foarte mult.

Cele 3 întrebări considerate esențiale într-un test de fidelitate

Deși fiecare caz este diferit și întrebările sunt adaptate în funcție de situație, există câteva direcții considerate esențiale într-un test poligraf de fidelitate. Aceste întrebări sunt construite pentru a clarifica exact ceea ce dorește să afle persoana care solicită testul.

1. A existat o relație ascunsă?

Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări într-un astfel de test. Formularea trebuie să fie clară și să evite exprimările interpretabile. De exemplu:

„Ai avut o relație romantică sau intimă ascunsă față de partenerul tău în timpul relației actuale?”

Această întrebare urmărește existența unei relații ascunse și stabilește foarte clar contextul. Nu lasă loc pentru interpretări legate de prietenii, conversații banale sau simple interacțiuni sociale.

2. Au existat contacte intime cu altă persoană?

Aceasta este probabil întrebarea centrală în majoritatea testelor de fidelitate. Și aici este important ca termenii să fie clar definiți înainte de testare.

Un exemplu corect formulat poate fi:

„Ai avut contact sexual cu altă persoană în perioada relației actuale?”

Specialistul va clarifica înainte ce înseamnă exact „contact sexual”, tocmai pentru a evita ambiguitățile. Acest lucru este extrem de important pentru acuratețea testului.

3. Au fost ascunse intenționat anumite conversații sau întâlniri?

Infidelitatea nu înseamnă întotdeauna doar contact fizic. În multe situații, suspiciunile apar din cauza unor conversații ascunse, întâlniri secrete sau relații emoționale.

O întrebare relevantă poate fi:

„Ai ascuns în mod intenționat întâlniri sau conversații cu o persoană de care erai atras(ă)?”

Această formulare urmărește comportamentul intenționat de ascundere și poate oferi clarificări importante în relație.

Toate aceste întrebări sunt adaptate în funcție de situația concretă și sunt discutate înainte de test împreună cu examinatorul. Un test profesionist nu înseamnă intimidare, ci o procedură controlată și bine structurată.

Rolul specialistului în obținerea unor rezultate relevante

Un aspect extrem de important într-un test poligraf este experiența specialistului care îl realizează. Chiar dacă multe persoane se concentrează doar pe aparat, în realitate examinatorul are un rol esențial în întregul proces.

Acesta stabilește formularea corectă a întrebărilor, explică procedura, observă reacțiile și se asigură că persoana testată înțelege perfect fiecare întrebare. Un profesionist cu experiență știe să creeze un mediu calm și echilibrat, fără presiune inutilă.

De asemenea, specialistul trebuie să evite întrebările capcană sau exprimările emoționale. Scopul testului nu este manipularea sau intimidarea, ci obținerea unor răspunsuri clare și relevante.

În multe cazuri, simpla clarificare oferită de test poate ajuta un cuplu să depășească o perioadă dificilă. Uneori rezultatul confirmă fidelitatea și elimină suspiciunile, iar alteori oferă adevărul necesar pentru luarea unor decizii importante.

Important este ca testul să fie făcut într-un cadru profesionist, confidențial și cu respect pentru toate persoanele implicate.

Concluzie

Testul poligraf de fidelitate este un instrument care poate aduce claritate într-o situație tensionată și plină de incertitudini. Însă eficiența lui depinde foarte mult de modul în care sunt formulate întrebările și de profesionalismul specialistului care realizează testarea.

Întrebările clare, precise și bine construite pot face diferența dintre un rezultat relevant și unul interpretabil. Tocmai de aceea, alegerea unei echipe specializate este extrem de importantă pentru ca procesul să fie corect, discret și profesionist.

Pentru persoanele care își doresc să apeleze la un astfel de serviciu, Best-Polygraph reprezintă o opțiune de încredere, fiind specializați în teste poligraf, inclusiv în testele de fidelitate și oferind discreție, seriozitate și o abordare profesionistă adaptată fiecărei situații în parte.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE