De multe ori în istorie, dar şi în contemporaneitate îşi face loc ideea că dobânda la împrumuturi e o formă de jaf şi ar trebui interzisă....
Luni seară, Casa Albă a anunţat că Donald Trump a extins până la 1 iunie scutirea de la plata taxelor vamale la importurile de oţel şi...
Încercările de a creşte producţia la principala uzină Skoda de la Mlada Boleslav, Cehia, unde sunt produse peste o jumătate de milion de automobile anual, sunt...
„La această data (n.n. – aprilie 2018) Metrorex are în procedură actualizarea şi schimbarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivele Magistrala 5, Tronson 1: Drumul Taberei – Universitate...
„Dintre măsurile pentru trimestrul doi, importante pentru noi sunt Legea achiziţiilor publice, Legea parteneriatului public-privat – pentru că acestea vor fi cele care ne vor ajuta...
Comisia Europeană a emis un aviz juridic în care se arată că astfel de diferenţe calitative sunt necinstite şi problema „ar putea fi rezolvată foarte curând”,...
În primele trei luni din acest an existau 1,19 milioane locuri de muncă neocupate la nivel naţional – cel mai ridicat nivel de după reunificarea Germaniei,...
„După multe politici care vor avea loc, cred că vom avea o libertate economică între Coreea de Nord şi de Sud. Credem că va lua 3-5...
„Să ştiţi că foarte mulţi au spus că au văzut în acest lucru o greşeală. Gândiţi-vă că eu sunt de nouă ani la Bruxelles. La Bruxelles...
Oierii spun că nu mai căutate pentru haine ori pentru căciuli de blană, pieile mieilor sunt vândute acum pe câţiva bănuţi. Nu mai sunt tăbăcării, iar...