Constanța, august 2025 – Începând cu această vară, Memorial Pet Constanța aduce în premieră pentru regiunea Dobrogea un serviciu unic...


Conform bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al companiei TAROM, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, transportatorul aerian estimează venituri de circa...
„Statul va lansa în cel mult o lună certificate Tezaur pentru populaţie, acestea urmând a fi disponibile şi prin Poşta Română. Proiectul va fi aprobat săptămâna...
‘Care tânăr poate să meargă la New York pe banii companiei?’ se întreabă retoric Kratsch. ‘Aceasta creează o legătură solidă cu compania’, a adăugat tânărul. ...
Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 24,72 miliarde de lei, respectiv 59,27%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 8,48...
Totodată, în oraşul Shenzhen din sudul Chinei a fost demarat procesul de stabilire a măsurilor în domeniu, urmând să devină al patrulea oraş, după Beijing, Shanghai...
Conducerea CFR SA a anunţat obiectivele de investiţii din acest an pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare. Directorul general al companiei CFR SA, Ion Gavrilă, estimează că se...
Primul dintre cele două modele SAC este BMW X2. Cu design distinctiv şi gene sportive urbane, modelul face o declaraţie îndrăzneaţă în clasa sa şi în...
Milioane de români obişnuiţi să apeleze la Instituţiile Financiare din România pentru a îşi finanţa cumpărăturile, mai ales cele de bunuri de folosinţă îndelungată, cum sunt...
„Poate părea suprinzător, dar angajaţii din companiile de asigurări au fost mult mai afectaţi decât cei din bănci în contextul digitalizării proceselor. Aici, lucrurile au şi...
După aproape două decenii de la sistarea tuturor lucrărilor de exploatare a aurului în România, un nou proiect ar putea începe. Firma maramureşeană Samax, cu acţionariat...