Stiri economice
Drumurile noastre nu mai sunt potrivite pentru fluxul de vehicule

Prezent la Conferinţa Transporturi şi Infrastructură 2018, Sorin Cristian, Director la Direcţia Siguranţa Infrastructurii Rutiere de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), a atras atenţia asupra riscurilor de pe drumurile publice şi a vorbit despre rolul instituţiei din care face parte.
ARR gestionează activitatea de audit de siguranţă a infrastructurii rutiere, efectuează inspecţii şi se ocupă de formarea şi atestatea auditorilor de siguranţă rutieră. „Domeniul de aplicabilitate a legii pentru auditul de siguranţă rutieră ţine de autostrăzi şi drumuri naţionale. Auditul de siguranţă rutieră se face pe proiecte noi de infrastructură, inspecţia, pe o reţea veche, existentă. Dacă analizăm exact întreaga structură a accidentelor, pentru a vedea numărul victimelor, este important ca auditul să se faca pe aceste tipuri de infrastructură“, a spus Sorin Cristian. Conform acestuia, Autoritatea Rutieră Română a elaborat şi a promovat în 2012 întreg pachetul de acte normative din domeniul siguranţei infrastructurii rutiere, în spiritul directivelor europene.
Din 2015 s-a gestionat întocmirea a peste 300 de Rapoarte de Audit de Siguranţă Rutieră, pentru proiecte noi de infrastructură. Începând cu anul 2018, ARR a început efectuarea Inspecţiilor de Siguranţă Rutieră, atât cele suplimentare la accidente, cât şi cele periodice la reţeaua rutieră existentă. „Inspecţia reprezintă o provocare deoarece avem 53.600 de km de reţea care au fost proiectaţi şi executaţi cu peste 40 până la 60 de ani în urmă, chiar dacă au fost uşor modernizate, nu există modernizări fabuloase. În 40-60 de ani, totul s-a schimbat, viaţa economică, mobilitatea, peisajul de lângă drum, au apărut industrii, dezvoltarea imobiliară. Pe lângă toate acestea, a crescut enorm mobilitatea de mărfuri şi de persoane, drept pentru care drumurile noastre nu mai sunt potrivite pentru densitatea şi structura fluxului de vehicule“, a declarat Sorin Cristian. Totodată, directorul ARR consideră că numărul victimelor de accidente rutiere nu va scădea, indiferent de schimbările aferente ce ţin de dezvoltarea şi modernizarea permanentă a infrastructurii de drumuri.
A crescut enorm mobilitatea de mărfuri şi de persoane, drept pentru care drumurile noastre nu mai sunt potrivite pentru densitatea şi structura fluxului de vehicule.
Sorin Cristian, director, Direcţia Siguranţa Infrastructurii Rutiere, ARR
Evenimente
Salariile românilor se schimbă radical. Care este noua formulă de calcul pentru 2025
Salariile românilor se schimbă radical. Venitul minim va crește anual în funcție de directiva europeană și va lua în calcul o serie de factori precum puterea de cumpărare sau rata de creștere a salariilor.
Guvernul a transpus în totalitate directiva europeană privind salariul minim, iar formula de calcul a fost modificată în funcție de aceste prevederi. Între timp, vin date îngrijorătoare, un milion de angajați cu normă întreagă trăiesc în sărăcie.
CUM SE VA CALCULA SALARIUL MINIM PE ECONOMIE
Directiva europeană a fost transpusă în România
Puterea de cumpărare luând în considerare costul vieții
Nivelul general al salariilor
Rata de creștere a salariilor
Productivitatea muncii la nivel național
SURSA: Ministerul Muncii
Evenimente
Experții anunță apocalipsa: Banca Națională a României pregătește un scenariu de criză VIDEO
Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.
Economistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur: România se îndreaptă spre o criză financiară, iar guvernul continuă să cheltuie fără limită.
Într-o intervenție explozivă, la REALITATEA PLUS, acesta a dezvăluit că țara noastră a încheiat un nou aranjament cu Banca Centrală Europeană și are la dispoziție 4,5 miliarde de euro pentru situații de urgență. Acesta crede că banii din buget nu ne vor ajunge și spune că vom ajunge pe mâna Fondului Monetar Internațional.
Evenimente
CALCULE. De unde ia statul român banii necesari pentru creșterea promisă a pensiilor?
Urmează o săptămână decisivă pentru pensionarii cu venituri mici. Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul va decide cum se împart cele două miliarde de lei și la câți seniori ajung banii.
Între timp, haosul recalculării e departe de final. Mii de oameni nu au primit deciziile, iar alții depun adeverințele pentru mica recalculare.
Simulările arată că majorarea care ar putea veni în primăvară nu va acoperi costul pe care seniorii îl plătesc firmelor de arhivare. Spre exemplu, cei care au lucrat în acord global ar putea primi în plus 300 de lei.
-
Evenimenteacum 2 zile
Ianuarie, lună slabă pentru dealerii auto din România. Vânzările de mașini noi, în scădere față de anul trecut
-
Evenimenteacum 2 zile
BUGET 2025. Tanczos Barna recunoaște că Guvernul nu are banii promiși seniorilor României VIDEO
-
Evenimenteacum o zi
Bogdan Chirițoiu, Consiliul Concurenței, despre achiziția E.ON: „Cred că se va ajunge în CSAT”
-
Evenimenteacum o zi
Compania MVM din Ungaria crede că va pune mâna pe E.ON România până la vară
-
Evenimenteacum o zi
Bursa de la București a închis pe verde. Indicii se află pe o pantă ascendentă
-
Evenimenteacum 23 de ore
Călin Georgescu demască o înșelătorie. Președintele ales NU deține o criptomonedă cu numele său
-
Evenimenteacum o zi
Dumincă, ora 21:00, la Culisele Statului Paralel. Ediție incenidară cu Sorin Ovidiu Vîntu. Scena politică, dinamitată: cum a ajuns Iohannis la Cotroceni și de ce nu vrea să plece – VIDEO
-
Evenimenteacum 20 de ore
O cunoscută bancă se retrage de pe piața românească. Ce se întâmplă cu cei care au conturi acolo