Connect with us

Stiri economice

Comercianții care au prins valul majorării pieței atutoturismelor

Publicat

pe

Înmatriculările tot mai mari de autoturisme noi, cu emisii poluante reduse, coroborate cu scăderea înregistrărilor de maşini second-hand sunt motive de bucurie pentru toţi cei implicaţi în comerţul cu vehicule din România. Cele 28.643 de autoturisme noi intrate în circulaţie în primele trei luni din 2018, în creştere cu nu mai puţin de 28,58% faţă de perioada similară din 2017, asigură optimismul necesar pentru ca actorii din piaţă să demareze sau să continue investiţii importante. „ Până la finalul acestui an vom continua să consolidăm reţeaua de dealeri. În acest sens ne vom concentra pe acoperirea a două zone principale unde încă nu avem parteneri. respectiv Sibiu şi Timisoara. Totodată vom continua să investim în calitatea procesului de vâzare şi interactiune cu clienţii noştri”, a declarat pentru Capital Nicoleta Gerea, Office Leader Suzuki România. Marca pe care o reprezintă a comercializat în primul trimestru 904 vehicule, în creştere cu 71,21% faţă de primele trei luni din 2017, fapt ce a dus la o creştere a cotei de piaţă de la 2,4% până la peste 3%. Reprezentantul altei mărci cu o creştere importantă, de peste 67%, Cristian Rigu, Country Manager Mazda România, consideră că brandul său „continuă să aibă o creştere importantă, cu două cifre, a vânzărilor şi în primul trimestru din acest an, într-o piaţă extrem de competitivă cum este cea din România, iar SUV-urile CX-3 şi CX-5 sunt modelele principale care au favorizat aceste rezultate foarte bune. Am deschis anul într-o notă pozitivă şi ne propunem să menţinem acest trend ascendent şi în viitor”. De altfel, merită notat că în foarte multe cazuri, mărcile cu majorări importante ale cotei de piaţă au avut ca atu existenţa în portofoliu a unor SUV-uri. Este şi cazul Opel unde, conform lui Cristian Milea, Country Director al mărcii, „creşterea constantă din ultima perioadă are la bază o ofertă deosebit de competitivă şi introducerea de noi modele în gamă, precum SUV-ul de clasă B, Crossland X, şi cel de clasă C, Grandland X”. Întregul segment SUV din România s-a majorat în primul trimestru de la 6.452 unităţi în 2017, până la 9.929 unităţi în 2018 (+54%), fiind depăşit doar de cel al maşinilor de oraş (A) care a crescut, conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), cu 69%.


 

Patru mărci din Top 10 şi-au majorat cota de piaţă

 

Deşi nu apar în vârful clasamentului celor mai mari creşteri, mărcile cele mai căutate de români se luptă şi ele pentru cote de piaţă cât mai mari, dar nu toate reuşesc. Astfel, dintre cele mai vândute zece mărci pe piaţa din România doar patru au raportat creşteri mai mari decât media pieţei reuşind astfel să-şi majoreze cota. Marca autohtonă Dacia, deţinută de grupul francez Renault, are în 2018 o cotă de piaţă de 26,91%, cu 0,87 puncte procentuale mai mare decât anul trecut. La fel se întâmplă şi în cazul Volkswagen, cea mai căutată marcă din import majorându-şi cota de piaţă cu 0,19 puncte procentuale până la 9,65%. Aflată pe locul cinci în clasamentul înmatriculărilor, Opel a înregistrat cea mai mare creştere a cotei de piaţă de la 4,91% în primul trimestru din 2017 până la 6,10% în primele trei luni din 2018. În aceeaşi situaţie favorabilă se găseşte şi Hyundai, marcă ajunsă în acest an la o cotă de 3,66% din piaţa totală. Alte cinci mărci din Top 10 au înregistrat creşteri ale înmatriculărilor, dar acestea au fost mai mici decât media pieţei, fapt ce a generat o scădere a cotei. Toyota este singurul brand din vârful clasamentului care a raportat o uşoară scădere atât în cazul vânzărilor cât şi în cel al cotei de piaţă.

În lupta dintre comercianţii de maşini pentru vânzări cât mai mari şi o cotă cât mai bună de piaţă există, ca de fiecare data, învingători şi învinşi. În primul trimestru al acestui an, diferenţa a fost făcută, conform statisticilor, de existenţa în gamă a maşinilor de clasă A şi a SUV-urilor. Desigur, asta pe lângă perfomanţele reţelei de vânzări şi adaptarea politicii comerciale la realităţile pieţei româneşti.


 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE

Publicat

pe

Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.

Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.

Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare

Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.

Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.

Haosul legislativ și „factura” incertitudinii

Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).

Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Imagine

Cât ne costă neatenția?

Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.

Estimările costurilor suplimentare pe an:

  • Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
  • Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
  • Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Citeste in continuare

Evenimente

UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia

Publicat

pe

Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.

Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.

2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova

Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.

De la dependență totală la procente reziduale

Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.

Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”

Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.

Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară

Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Publicat

pe

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.

PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.

El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.

Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE