Dacă există o decizie de blocare, avem o foarte serioasă discuție internă

0
107

El a comentat informaţiile potrivit cărora România, alături de Ungaria şi Cehia, s-a împotrivit adoptării unei declaraţii în numele UE care să descurajeze statele membre UE să urmeze exemplul SUA şi să-şi mute ambasadele la Ierusalim. 

„Trebuie să privim cu rezervă, sigur, e informaţie de presă, dar până când instituţiile, fie româneşti, fie europene, nu au un punct de vedere oficial, foarte multe elemente de comentariu, după părerea mea, nu ar trebui făcute. Dar orice fel de poziţie a României în legătură cu o decizie luată la nivelul Uniunii Europene se bazează pe un mandat. Acel mandat trebuie avizat de preşedintele României. Deci, în numele României nu poate vorbi oricine, oricând şi pe orice fel de poziţie”, a punctat fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu, potrivit digi24.ro. 

Ieri, AFP scria, citând preşedinţia cehă, că Cehia, Ungaria şi România au blocat recent adoptarea unei declaraţii europene critice faţă de mutarea ambasadei americane la Ierusalim. 

„Republica Cehă a protestat faţă de proiectul acestei declaraţii. Apreciem că Ungaria şi România au adoptat aceeaşi poziţie de principiu”, a declarat Jiri Ovcacek, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ceh Milos Zeman.

Statele Unite urmează să-şi inaugureze luni ambasada la Ierusalim, oraş pe care preşedintele american, Donald Trump, l-a recunoscut unilateral drept capitală a Israelului, în pofida criticilor din partea comunităţii internaţionale şi a palestinienilor, potrivit Agerpres. 

Cunoscut pentru opiniile sale pro-ruse, pro-chineze şi anti-musulmane, Milos Zeman este, de asemenea, partizanul instalării amabasadei cehe la Ierusalim. „Israelul şi Statele Unite sunt aliaţi-cheie ai Republicii Cehe”, a subliniat Jiri Ovcacek, conform sursei amintite, citată de Agerpres. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here