Stiri economice
Un cunoscut investitor imobiliar a cumpărat fabrica Romprim, din care a muşcat deja Kaufland

„Romprim este companie care a avut un rol instrumental în formarea mea profesională. Imediat după terminarea facultăţii am intrat în echipa Romprim, unde, timp de şase ani am participat la etape importante în procese de producţie şi proiecte variate. Mă bucur să revin din poziţia de director general şi sa îmi aduc contribuţia la dezvoltarea companiei şi diversificarea activităţilor acesteia, prin prisma experienţei pe care am acumulat-o de-a lungul timpului”, a declarat Radu Lucianu.
Cea mai mare parte a carierei sale, adică aproximativ 12 ani, a petrecut-o în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Eurisko (actualul CBRE), unde s-a angajat în 1999. El a anunţat că, în paralel cu activitatea de la Romprim, va continua să activeze şi pe piaţa imobiliară, prin intermediul companiei Capital Property Advistors, pe care a fondat-o în 2011.
Acţiunile au fost preluate în urma unei oferte publice lansată în luna noiembrie 2017. La începutul acestei săptămâni, noul acţionariat al Romprim a aprobat numirea lui Adrian Creţoiu, Adrian Mihăilă şi Alexandru Stancov, în Consiliul de Administraţie al companiei. Toţi sunt foşi colegi sau apropiaţi ai lui Lucianu, cu vastă experienţă în zona imobiliară.
“Perioada următoare va fi marcată de o serie de acţiuni strategice ce vizează diversificarea, creşterea şi retehnologizarea Romprim. Printre priorităţile noastre se numără şi stabilizarea rezultatelor companiei, precum şi stoparea pierderilor operaţionale în următorii ani, cu scopul de rămâne competitivi şi de a ne asigura o creştere firească în viitor”, a adăugat Radu Lucianu.
Consultanţa legală pentru această preluare a fost asigurată de casa de avocatură Biriş–Goran.
Producătorul de autospeciale de stins incendii Romprim a luat deja cunoştinţă cu afacerile imobiliare. Spaţiile excedentare de pe platforma din cartierul Berceni, care generau costuri importante, au determinat compania să-şi restrângă activitatea şi să vândă aproape două hectare de teren retailerului german Kaufland pentru 10 mil. euro. Nemţii au folosit lotul pentru construcţia unui nou magazin, inaugurat în 2014, iar pentru Romprim această tranzacţie a reprezentat ieşirea dintr-un impas financiar.
„O parte din bani a fost folosită pentru plata datoriilor, o parte pentru continuarea activităţii şi s-au distribuit şi dividende către acţionari. Din păcate nu s-au putut face investiţii majore, dar s-au făcut îmbunătăţiri în dotările societăţii“, explica în 2016 pentru revista Capital Mihaela Baciu, atunci directorul general adjunct al Romprim. Ea mai spunea că fabrica încă mai deţine spaţii excedentare.
CITIŢI ŞI Fabrici salvate de datorii prin afaceri imobiliare
Cu o experienţă de peste 50 de ani în carosarea vehiculelor pentru transporturi speciale, vehicule destinate gospodăriei urbane şi fabricarea pieselor de rezervă, Romprim este cel mai mare producător de autospeciale din România şi unicul producător de autospeciale pentru stins incendii de pe piaţa internă. Compania are în desfăşurare parteneriate în domeniul carosărilor pentru diverse autoşasiuri produse de companii precum Roman Braşov, Peugeot, Dacia, Renault, Iveco, DAF, Nissan sau MAZ.
Evenimente
SONDAJ – ANCA ALEXANDRESCU, ÎN TOPUL PREFERINȚELOR ALEGĂTORILOR LA PRIMĂRIA CAPITALEI
Un nou sondaj de opinie privind alegerile pentru Primăria Municipiului București, realizat la comanda deputatului Ninel Peia, în calitate de senator și chestor al Senatului României.
Potrivit datelor prezentate, intențiile de vot se distribuie astfel:
-
Cătălin Drulă (USR) – 25%
-
Anca Alexandrescu (independent, susținută de AUR) – 20%
-
Daniel Băluță (PSD) – 19%
-
Ciprian Ciucu (PNL) – 13%
-
Virgil Alexandru Zidaru – „Makaveli” (independent) – 6%
-
Ana Ciceală (SENS) – 3%
-
Eugen Teodorovici (independent) – 1%
-
Alții – 13%
”Sondaj primar București, noiembrie 2025! Un nou sondaj de opinie, realizat la comanda mea, în calitate de senator și chestor al Senatului României, arată o competiție deschisă pentru Primăria Capitalei. Cătălin Drulă (USR) 25%, Anca Alexandrescu (independent, susținută de AUR) 20%, Daniel Băluță (PSD) 19%, Ciprian Ciucu (PNL) 13%, Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli – independent) 6%, Ana Ciceală (SENS) 3%, Eugen Teodorovici (independent) 1%, alții 13%. Rezultatele confirmă o schimbare de paradigmă politică în București. Electoratul caută alternative în afara partidelor tradiționale. Segmentul suveranist, reprezentat de Anca Alexandrescu și Virgil Zidaru (Makaveli) însumează 26%, devenind o forță electorală semnificativă, capabilă să decidă primarul Bucurestiului. Am încredere că Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli) va recupera în perioada următoare, pentru că vorbește limba oamenilor simpli și vine cu o energie autentică, de jos în sus. Sloganul lui „Primarul oamenilor simpli” începe să prindă rădăcini în conștiința bucureștenilor care s-au săturat de promisiuni goale. Capitala nu mai este împărțită între partide, ci între vechiul sistem și o nouă energie civică. Românii din București transmit un mesaj clar, nu mai vor lozinci, ci oameni care îi reprezintă cu demnitate.” a declarat Senatorul Ninel Peia, Chestor al Senatului României
Evenimente
CONTURILE METROREX, POPRITE DIN CAUZA DATORIILOR. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SALARIILE ANGAJAȚILOR
Metrorex se confruntă cu o situație complicată după ce Alstom Transport SA a pus poprire pe conturile companiei, ca urmare a facturilor neachitate pentru serviciile de mentenanță ale trenurilor. Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex, a declarat pentru Club Feroviar că se depun toate eforturile pentru rezolvarea situației, respectând cadrul legal. Poprirea afectează conturile destinate cheltuielilor operaționale, fără a atinge fondurile destinate salariilor angajaților.
Originea conflictului: trenurile Metropolis
Disputa dintre cele două companii a luat naștere din întârzierile la livrarea și punerea în funcțiune a celor 13 trenuri Metropolis, destinate Magistralei 5 Drumul Taberei – Eroilor. Contractul semnat în 2020 depășește 100 de milioane de euro și prevede posibilitatea extinderii până la 240 de milioane de euro, în cazul achiziției celor 17 trenuri suplimentare incluse în opțiune.
Agent de pază la metrou, lovit în plină figură în stația Piața Unirii 2 în urma unui conflict
Penalități și contestații în instanță
Metrorex a aplicat penalități pentru întârzierile de livrare, însă Alstom le contestă în instanță. În paralel, Metrorex a încercat recuperarea garanției de bună execuție, dar a recunoscut și propriile datorii către Alstom pentru mentenanța altor trenuri, ceea ce a dus la poprirea conturilor companiei.
Precedente în 2024
Compania care administrează metroul bucureștean nu este la prima situație problematică. În 2024, WeBuild, succesoarea Astaldi, a pus poprire pe conturile Metrorex din cauza unor restanțe mai vechi. Implicarea conducerii a permis, totuși, deblocarea parțială a fondurilor pentru plata salariilor.
Evenimente
PIAȚA MUNCII EXPLODEAZĂ ÎNAINTE DE BLACK FRIDAY ȘI CRĂCIUN: CREȘTERE SPECTACULOASĂ DE 11% A NUMĂRULUI DE JOBURI DISPONIBILE
În pragul sezonului de cumpărături Black Friday și al sărbătorilor de iarnă, piața muncii din România a înregistrat un salt spectaculos: numărul de posturi disponibile a crescut cu 10% în luna octombrie, potrivit analizei realizate de una dintre cele mai importante platforme de angajări din România.
Peste 25.000 de joburi noi au fost postate de la începutul lunii octombrie, în creștere cu 10% față de luna anterioară, în condițiile în care angajatorii pregătesc terenul pentru creșterea volumului de muncă din perioada următoare, campaniile de Black Friday și apropierea sărbătorilor de iarnă fiind principalii doi factori care influențează nevoia de extindere a echipelor, arată o analiză a platformei eJobs.
„Chiar dacă vorbim despre o creștere contextuală a activității, creată de cele două momente – Black Friday și sărbătorile de iarnă – doar 10% dintre pozițiile postate sunt part-time și mai puțin de 5% sezoniere”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Domeniile în care s-a văzut cea mai mare evoluție a angajărilor au fost call-center /BPO, cu un plus de 80% față de luna septembrie, industria alimentară (+17%) și servicii (+5%).
În cifre absolute, este vorba despre 6.400 de locuri de muncă postate de angajatorii din call-center / BPO, 3.300 de joburi în industria alimentară și 3.400 în servicii.
Dintre toate, retailul rămâne cel mai mare angajator, care, fără să fi marcat o creștere față de luna trecută, a scos în piață aproape 6.500 de poziții.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul oferit unui curier este, în medie, de 4.000 de lei pe lună. Un candidat care aplică pentru un job de lucrător comercial trebuie să se aștepte la un salariu mediu de 3.800 de lei, în timp ce un lucrător în depozit poate încasa aproximativ 3.500 de lei pe lună. În industria alimentară, salariul mediu net este de 4.300 lei pe lună, iar în turism de 4.100 de lei.
-
Evenimenteacum 2 zile
AVERTISMENT ANPC: VERIFICAȚI MAGAZINUL ONLINE ȘI ALEGEȚI PLĂȚI SIGURE ÎN PERIOADA BLACK FRIDAY
-
Evenimenteacum 2 zile
SCANDAL ÎN INDUSTRIA AVICOLĂ: AFACERIST VIZAT DE PERCHEZIȚII DNA DUPĂ CE A ÎNCERCAT SĂ EVITE SANCȚIUNILE PENTRU SALMONELLA LA FERMA DE PUI
-
Evenimenteacum 2 zile
Ion Cristoiu: „Georgescu o ajută pe Anca Alexandrescu în campanie!”
-
Uncategorizedacum 2 zile
Când trebuie să apelezi la un avocat specializat în drept comercial din Iași
-
Evenimenteacum o zi
ROMÂNIA, ÎN PRĂPASTIE ECONOMICĂ: ZECI DE MII DE OAMENI CONCEDIAȚI
-
Evenimenteacum 2 zile
SPITALUL UNIVERSITAR ȘI SUTE DE BLOCURI DIN CAPITALĂ RĂMÂN FĂRĂ APĂ CALDĂ ȘI CĂLDURĂ EXACT CÂND METEOROLOGII AU ANUNȚAT SCĂDEREA TEMPERATURILOR
-
Evenimenteacum o zi
Ninel Peia, invitat special diseară la Realitatea Plus
-
Evenimenteacum o zi
UCRAINA REIA IMPORTURILE DE GAZE NATURALE DIN ȚĂRILE VECINE, DUPĂ CE RUSIA I-A DISTRUS JUMĂTATE DIN CAPACITATEA DE PRODUCȚIE ȘI ALIMENTARE







