Connect with us

Stiri economice

Aducem pe piața locală un medicament pentru tratarea mielomului multiplu şi o nouă terapie pentru psoriazis

Publicat

pe

„În cei 25 de ani de prezenţă în România am evoluat către un model de business dezvoltat, odată cu nevoile pacienţilor şi cu dinamismul industriei în care acţionăm. În continuare, ne uităm spre viitor şi spre soluţii aplicate pentru managementul sănătăţii, la bunele practici care au dat rezultate la nivel internaţional, în contexte similare cu cel al României. Astfel, susţinem un model de promovare a inovaţiei şi a acccesului pacienţilor la medicamente inovatoare, bazat pe 3 soluţii concrete: parteneriatele public-private în domeniul sănătăţii, dezvoltarea schemelor de acces facilitat şi principiul preţului nereglementat”, a declarat Christian Rodseth, Managing Director al Janssen România.

Primele medicamente cu care Janssen a intrat pe piaţa din România în anul 1993, au fost adresate schizofreniei, anemiei asociate insuficienţei renale cronice, compania lansând şi primul antimicotic sistemic.

În 2018, portofoliul local al companiei cuprinde peste 30 de medicamente inovatoare care se adresează unora dintre cele mai grave afecţiuni precum cancere ale sângelui (leucemie limfocitară cronică, mielom multiplu, limfom cu celule de manta), cancer de prostată, schizofrenie, psoriazis, tuberculoză şi HIV/SIDA. Mai mult decât atât, 11 produse din portofoliul global al Janssen sunt incluse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pe lista organizaţiei de medicamente esenţiale pentru viaţă.

„În 2017, investiţia totală în cercetare şi dezvoltare a companiei Janssen la nivel global a depăşit 7,9 miliarde de dolari, cu o creştere de peste 12% faţă de 2016. Aşteptăm cu mare interes ca produsele pe care astăzi le avem în cercetare să devină tratamentele de mâine la care pacienţii români vor avea acces. Anul acesta, spre exemplu, ne pregătim să aducem pe piaţa locală un medicament pentru tratarea mielomului multiplu şi o nouă terapie pentru psoriazis. Avem în plan lansări şi în aria terapeutică HIV-SIDA precum şi a sclerozei multiple. Inovăm atât în ceea ce priveşte dezvoltarea tratamentelor noi, cât şi în forma de administrare a acestora tocmai pentru a ajuta la creşterea aderenţei la tratament, lucru care, spre exemplu, în schizofrenie este foarte important, luând în calcul faptul că recăderile pot agrava semnificativ starea unui pacient şi, de cele mai multe ori, nu pot fi recuperate”, spune Cristian Benza, Medical Affairs Director, Janssen România.


 

„Cu ocazia aniversării a 25 de ani în România, ne-am luat un angajament care întăreşte misiunea companiei noastre din toţi aceşti ani. Astfel, suntem partenerul principal al unuia dintre proiectele de suflet – Swimathon Bucureşti, o iniţiativă pe care am îmbrăţişat-o cu mult entuziasm inclusiv prin împlicare directă. Avem înscrise două echipe formate din colegi, care vor înota pentru a strânge fondurile necesare proiectului unei asociaţii de pacienţi înscrisă în competiţie. Atunci când implicarea vine de la oameni, dublată de suportul companiei, ne bucurăm de cea mai pură formă de ‘a face bine’”, spune Ioana Nainer Patients Engagement & Advocacy and CSR Lead, Janssen România.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Românii au luat fața portughezilor și italienilor la capitolul educație financiară, dar tot codași suntem

Publicat

pe

România progresează în ceea ce priveşte nivelul educaţiei financiare a cetăţenilor, fiind în faţa unor state precum Italia sau Portugalia.

Două sondaje externe, unul realizat la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), celălalt la nivelul Uniunii Europene, arată că România progresează în ceea ce priveşte nivelul educaţiei financiare a cetăţenilor, fiind în faţa unor state precum Italia sau Portugalia. Cu toate acestea, România are de recuperat, fiind în urma multor state la acest capitol.

„Ne dorim foarte mult să impulsionăm şi digitalizarea şi tocmai de aceea noi suntem foarte determinaţi să creştem atât educaţia financiară, cât şi educaţia digitală. S-au văzut şi primele rezultate ale parteneriatelor desfăşurate în regim public-privat. Avem şi sondajul OECD, dar şi sondajul Eurobarometru al Comisiei Europene care relevă faptul că România a progresat. În sondajul OECD România a depăşit Italia cu un scor de alfabetizare financiară de 54 versus 53 în Italia. Este adevărat că este sub media celor 40 de state analizate, care este de 60. Important este că noi progresăm la comportamentul financiar pentru că acest scor de alfabetizare”, a declarat Gabriela Folcuţ, de la Asociaţia Română a Băncilor. 

Aceasta a explicat că, în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe, România ”nu stă tocmai bine” , mulţi dintre români neştiind să răspundă exact la întrebări precum „Ce este dobânda compusă?”,  ”Cum se calculează dobânda simplă?”, ”Ce este inflaţia?” sau la întrebări legate de riscurile financiare.  

În schimb, românii stau mult mau bine la capitolul legat de comportamentul financiar, mulţi dintre ştiu să economisească proactiv, să plătească facturile la timp, să compare ofertele de credit. 

Gabriela Folcuţ a arătat de asemenea că studiul Eurobarometru al Comisiei Europene plasează România pe poziţia a treia de la finalul clasamentului în ceea ce priveşte educaţia financiară, depăşind Letonia şi Portugalia.

Citeste in continuare

Evenimente

Ministrul Finanțelor vrea reducerea drastică a cheltuielilor cu aparatul bugetar

Publicat

pe

Ministrul Finanțelor spune că Guvernul nu a abandonat ideea unui aparat bugetar mult mai suplu și mai eficient. Și chiar dacă nu vor avea loc concedieri masive, statul va trebui să-și reducă drastic cheltuielile.

Tánczos Barna spune că reducerea cheltuielilor cu angajații de la stat rămâne o prioritate pentru guvern, iar șefii instituțiilor publice trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura servicii de calitate cu un număr mai mic de persoane.

Ministrul finanțelor a arătat că, la majoritatea ministerelor, bugetul anual a fost redus, ca primă măsură a reorganizării instituționale.

„Am redus cu 5% cheltuielile de personal, adică în paralel cu reducerea cu 5% și a bugetului de funcționare a cheltuielilor administrative, astfel încât, până la sfârșitul anului, să ne încadrăm în acest deficit de 7%. În interiorul instituțiilor, managerii trebuie să ia măsurile necesare încadrării în aceste limite lunare”, a declarat Tanczos Barna.

„Și în 2026, și în 2027, instituțiile trebuie să meargă mai departe pe drumul digitalizării, eficientizării și reducerii cheltuielilor de funcționare. Nu vorbesc, încă o dată, de reducerea salariilor, ci vorbim de reducerea anvelopei de personal”, a mai spus ministrul de Finanțe.

 Ministrul finanțelor este prezent la Forumul Economic al Transilvaniei, organizat la Târgu Mureș de Fundația Pro Economica. Participă 120 de antreprenori din 16 județe, dar și viceministrul în Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, Magyar Levente.

Citeste in continuare

Evenimente

Județul în care seniorii au cele mai mici PENSII: oamenii se descurcă cu greu de la o lună la alta

Publicat

pe

Botoșani a ajuns județul celor mai săraci pensionari din țară. O indică atât statisticile naționale cât și realitatea de zi cu zi trăită de localnici. Mulți dintre ei abia se descurcă de la o lună la alta cu pensii foarte mici care nu le ajung pentru a duce un trai decent. 

Majoritatea pensionarilor din Botoșani nu reușesc să facă față cheltuielilor lunare cu banii din pensie și asta pentru că în județ sunt cele mai mici pensii înregistrate la nivel de țară. Oamenii nu reușesc să facă față scumpirilor, cheltuielilor la utilități sau costurilor cu medicamentele.

Cea mai grea situație este a pensionarilor rămași singuri, fără ajutor bolnavi și cu pensii foarte mici. Cei din mediul rural își pun sănătatea în pericol sau mor cu zile pentru că nu au bani să urmeze un tratament. 

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE