Connect with us

Stiri economice

România riscă infringementul din cauza neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului

Publicat

pe

„În lunile noiembrie şi decembrie 2017 am dezbătut public un proiect de hotărâre de guvern privind înfiinţarea FNGPT (Fondul Naţional de Garantare a Pachetelor de Servicii Turistice) care trebuia să funcţioneze în subordinea FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, n.r.). Vreau să mulţumesc colegilor din Ministerul Turismului şi a celor de la FNGCIMM pentru profesionalismul şi implicarea realizării acestui Fond prin care se urmărea garantarea tuturor pachetelor de servicii turistice achiziţionate de toţi cetăţenii României dar, din păcate, acest FNGPT nu se va mai realiza. De ce nu se va mai realiza? La această întrebare trebuie să ne răspundă Darius Vâlcov şi Bogdan Trif – ministrul Turismului. Totodată, trebuie să menţionez că nici până în acest moment, Directiva Europeană 2302/2015 (noua legislaţie europeană care garantează pachetele de servicii turistice achiziţionate de persoanele fizice) nu a fost transpusă în legislaţia naţională. Este obligatoriu ca această directivă să intre în vigoare de la 1 iulie 2018 (peste 8 zile), în toate statele UE, lucru care este aproape imposibil să se întâmple în România şi incompetenţii acestui guvern care trebuiau să se ocupe de această problema (Andruşcă Dănuţ – Ministrul Economiei, şi Trif Bogdan – Ministrul Turismului) vor duce România în infringement datorită neimplementării legislaţiei europene în domeniul turismului”, scrie Dobre, potrivit Agerpres. 

Duminică, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat, într-un comunicat de presă, că oferă asistenţă juridică turiştilor afectaţi de insolvenţa anunţată recent de agenţia Terra Tourism. 

În acelaşi timp, ANAT a criticat modul în care Ministerul Turismului a tratat propunerile specialiştilor din turism referitoare la modificările legislative care să asigure o garantare a sumelor plătite de către turişti în cazul intrării în insolvenţă a agenţiei de turism. 

„Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a luat la cunoştinţă de pe pagina de internet a agenţiei de turism Terra Tourism, prin anunţul publicat vineri, 22 iunie 2018, că agenţia membră ANAT va declanşa procedura de insolvenţă. Ulterior, agenţia Terra Turism a închis orice canal de comunicare. Deşi numărul turiştilor afectaţi de intrarea în insolvenţă a Terra Tourism este limitat, situaţia este regretabilă. Pentru recuperarea sumelor datorate de către Terra Tourism, turiştii se pot adresa asiguratorului agenţiei (poliţa de insolvabilitate seria BN Nr 000000764 încheiată la City Insurance SA), urmând a fi despăgubiţi în limita sumei de 50.000 de dolari, valoarea totală a poliţei de asigurare. Reprezentanţii juridici ai ANAT sunt la dispoziţia turiştilor pentru a le oferi consultanţă în demersurile privind înscrierea la masa credală. În ultimii doi ani, ANAT a înaintat mai multe propuneri către Ministerul Turismului pentru modificări legislative care să asigure o garantare a sumelor plătite de către turişti în cazul intrării în insolvenţă a agenţiei de turism, dar nu s-a ajuns la un consens”, se menţionează în comunicatul citat. 

Potrivit sursei citate, începând cu data de 1 iulie 2018, România trebuie să transpună în legislaţia naţională o nouă Directivă care va reglementa modul de aplicare a condiţiilor necesare pentru garantarea efectivă şi reală a pachetelor de servicii turistice. „Noua Directivă UE nr 2302/2015, care va fi transpusă şi în legislaţia românească începând din 1 iulie 2018, va reglementa modul de aplicare, iar ANAT îşi exprimă determinarea pentru ca, împreună cu Ministerul Turismului, să asigure condiţiile necesare pentru garantarea efectivă şi reală a pachetelor de servicii turistice şi pentru asigurarea unui mediu de business sustenabil agenţiilor de turism din România”, notează ANAT. 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

COTAȚIA AURULUI ATINGE UN NOU MAXIM ISTORIC

Publicat

pe

În contextul creșterii tensiunilor din Orientul Mijlociu și a incertitudinilor comerciale globale, cotația aurului a atins miercuri un nou record istoric. La aproximativ 05:40 am GMT, prețul aurului pe piața spot a urcat la 3.041,37 dolari pe uncie, după ce a înregistrat un maxim de 3.042,95 dolari. Această performanță reflectă atracția tot mai mare a metalului galben ca activ sigur în fața riscurilor economice.

Traderii sunt îngrijorați de impactul tarifelor vamale impuse de administrația Trump, care ar putea alimenta inflația și ar contribui la o încetinire economică globală. În acest context, investitorii văd aurul ca un refugiu sigur, mai ales într-o perioadă de dobânzi scăzute. Analistul Tim Waterer de la KCM Trade consideră că metalul prețios este bine poziționat pentru a face față incertitudinilor economice și geopolitice.

În aceeași zi, piețele așteaptă cu interes decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane, care este prevăzută să rămână neschimbată, cu o dobândă de referință între 4,25% și 4,50%. Discursul președintelui Fed, Jerome Powell, va fi urmărit îndeaproape pentru posibile semnale privind viitoarele direcții ale politicii monetare. Dacă Fed va adopta o abordare mai relaxată, prețul aurului ar putea depăși pragul de 3.050 dolari pe uncie.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

ANAF a pus tunurile pe cei care-și închiriază locuințele în scop turistic pe platforme online. Val de notificări și pe venituri din urmă cu 5 ani

Publicat

pe

In this photo illustration, an Airbnb logo seen displayed on a smartphone.,Image: 907376480, License: Rights-managed, Restrictions: *** World Rights *** Strictly for editorial news purposes only ***, Model Release: no

ANAF va începe o verificare de mare amploare care-i vizează pe cei care își închiriază locuințele personale în scop turistic pe platforme online precum Booking și Airbnb. Inspectorii au trimis deja notificări către persoane care au realizat astfel de venituri, pentru a le anunța că figurează cu datorii din perioada 2019-2024.

Direcția Generală Antifraudă Fiscala transmite, atât prin SPV cât și prin poștă, persoanelor fizice, care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, o „Scrisoare de informare/notificare – închiriere spatii cazare regim hotelier”.

„Online-ul este în vizorul ANAF și Antifraudă. Directiva care obligă la completarea declarațiilor cu privire la vânzări ne ajută și pe noi și ANAF a început deja, cu echipe specializate, să identifice nu doar vânzările de pe platformele clasice, ci și platforme de anunțuri simple online, iar acolo sunt din ce în ce mai multe companii și persoane fizice identificate.

A început analiza vânzărilor de servicii turistice prin Booking și prin Airbnb, acolo fiind identificate între 22.000 și 23.000 de persoane fizice care au realizat venituri mai mici sau mai mari, printre care și câteva sute de persoane care au realizat venituri de peste 100.000 de lei”, a declarat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.

Citeste in continuare

Evenimente

Rezerva Federală a SUA menține nemodificată dobânda de referință

Publicat

pe

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările.

Luând în considerare taxele vamale introduse de administraţia Trump, oficialii Fed şi-au revizuit în creştere previziunile privind inflaţia, care ar urma să se situeze la finalul anului la 2,7%, faţă de un nivel de 2,5% anticipat în decembrie. Până la finalul lui 2027, inflaţia în SUA ar urma să revină la 2%, obiectivul Fed, iar dobânda la 3,10%.

În plus, prognoza privind evoluţia economiei SUA a fost revizuită în scădere. Fed se aşteaptă acum la un avans al PIB-ului SUA de 1,7% în 2025, de la un nivel de 2,1% estimat anterior. În 2026 şi 2027, creşterea economiei SUA ar urma să se situeze la 1,8%.

Rata şomajului în SUA ar urma să se situeze la 4,4% în 2025 şi 4,3% în 2026 şi 2027. În februarie, rata şomajului a fost de 4,1%.

Oficialii Fed avertizează că au sporit riscurile şi perspectivele în acest an sunt confuze.

„Incertitudinile privind perspectivele au crescut”, se arată în comunicatul Fed. Fără a menţiona în comunicat numele lui Donald Trump sau taxele vamale, proiecţiile privind o inflaţie mai ridicată în acest an arată efectul politicilor comerciale ale Washingtonului.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE