Stiri economice
Papalekas întoarce favorul celor care l-au ajutat să lanseze Globalworth. Investeşte în afacerea unuia dintre acţionari

Compania, listată pe segmentul AIM al Bursei de la Londra, a anunţat că va intra în acţionariatul Mindspace printr-o investiţie de 10 mil. de dolari. Mindspace, specializată în oferirea de soluţii pentru spaţii de birouri flexibile, a fost înfiinţată în 2014 de către Dan Zakai şi Yotam Alroy în Israel. Yotam Alroy este rudă cu Eli Alroy, preşedinte al comitetului de investiţii şi director non-executiv al Globalworth, dar şi membru în consiliul de administraţie al Mindspace Poland. La finalul anului trecut, Eli Alroy deţinea aproape 700.000 de acţiuni Globalworth.
Timp de 17 ani, Eli Alroy a condus activitatea Globe Trade Centre, unul dintre cei mai importanţi investitori imobiliari din România şi din regiune. Presa israeliană a scris că Alroy îl reprezintă în consiliul de administraţie al Globalworth pe Eyal Ofer, cel mai bogat israelian, şi pe sine însuşi. Interesul lui Ofer în compania lui Papalekas vine de pe urma faptului că în martie 2013 el a reuşit să vândă investitorului grec controversata clădire de birouri Cathedral Plaza, de lângă Catedrala Sfântul Iosif din centrul Bucureştiului, care deocamdată nu a fost inclusă în portofoliul oficial al Globalworth.
Mai mult, Globalworth a semnat un contract de închiriere cu Mindspace, prin care compania îşi va deschide primele spaţii din România în trei dintre clădirile Globalworth, pe o suprafaţă de aproximativ 12.000 de metri pătraţi. Acestea vor fi localizate în centrele de afaceri Globalworth Campus, City Offices şi Tower Centre International din Bucureşti.
„Parteneriatul cu Mindspace este deja unul de tradiţie. Compania operează în prezent spaţii în legendara noastră clădire Hala Koszyki din Varşovia, Polonia, iar astăzi ne extindem colaborarea şi în România. Prin aducerea Mindspace în clădirile noastre, vom putea răspunde unui univers mai larg de potenţiali chiriaşi şi nevoilor lor aflate în continuă schimbare. Mindspace oferă cele mai bune soluţii pentru spaţii de birou flexibile”, a declarat Ema Iftimie, Head of Leasing Globalworth.
Prin intrarea în România, Mindspace îşi măreşte portofoliul la 28 de amplasamente, cu aproximativ 90.000 de metri pătraţi, şi îşi consolidează astfel oferta şi poziţia de operator de spaţii de birou flexibile din Europa şi Statele Unite ale Americii, fiind prezentă în şapte ţări şi 13 oraşe.
Evenimente
Piața Obor, vizitată de inspectorii ANPC. Amenzi usturătoare pentru unii comercianții de pește
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de 110.000 de lei după o acțiune de control în Halele Centrale Obor – Hala de Pește, unde fost controlați 12 operatori economici care desfășoară activități de comercializare a peștelui și produselor din pește.
”ANPC, împreună cu comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul București și Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor (CPC) Sector 2 și Sector 4, a desfășurat o acțiune de control în Halele Centrale Obor – Hala de Pește. Ca urmare a neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 110.000 lei, un avertisment, măsura de retragere de la comercializare a unei cantități de 655 kg de pește și produse din pește considerate nesigure, în valoare de 13.453 lei”, se arată în comunicatul ANPC.
Printre deficiențele identificate de comisarii ANPC se află: pește neacoperit corespunzător cu gheață, ceea ce poate afecta siguranța alimentară; lipsa indicării țării de proveniență a peștelui, lipsa menționării datei de pescuit și a datei de minimă durabilitate, modificări organoleptice ale produselor (aspect, miros, textură neconforme), condiții improprii de depozitare a peștelui și produselor din pește și oferte promoționale fără menționarea perioadei de valabilitate.
ANPC reamintește tuturor operatorilor economici obligația de a respecta normele legale privind siguranța și calitatea produselor destinate consumatorilor. Vom continua acțiunile de control pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor și protecția sănătății acestora, se arată în comunicat.
Evenimente
AMERICANII AMÂNĂ INTRAREA ROMÂNILOR FĂRĂ VIZĂ ÎN SUA. MAE SPUNE CĂ NU EXISTĂ NICIO COMUNICARE OFICIALĂ DE LA WASHINGTON
Accesul cetățenilor români în Statele Unite fără viză pare să redevină un vis mai îndepărtat. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a declarat că guvernul american revizuiește programul Visa Waiver. Este vorba de o amânare cu două luni a implementării programului. Ministerul Român de Externe spune că nu a primit nicio comunicare oficială despre această decizie.
Informația a fost confirmată, într-un răspuns oficial pentru presă, de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA. „Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA”, a transmis Departamentul pentru Securitate Internă al SUA
După apariția în spațiul public a informației că Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite a decis să revizuiască includerea României în programul „Visa Waiver”, MAE a reacționat printr-un comunicat.
„Ambasada României la Washington se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, în contact direct cu Departamentul pentru Securitate internă (DHS), care este mandatat să implementeze accederea României în Programul Visa Waiver al Statelor Unite”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.
„Nu există în acest moment nicio comunicare oficială privind modificarea datei avute în vedere pentru actualizare sistemului de autorizare a călătoriilor – ESTA. România consideră Programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea ca operationalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor și la combaterea migrației ilegale”, mai scrie în comunicat.
Acest proces de reevaluare vine în contextul politicii administrației Donald Trump, care pune un accent puternic pe combaterea imigrației și întărirea granițelor în SUA, ceea ce ar putea influența negativ șansele României de a rămâne pe lista țărilor eligibile, mai spun sursele citate.
Ce însemnă „revizuirea”
În cel mai fericit caz, ar putea fi doar o verificare administrativă de rutină pentru ca Homeland Security să se asigure, din nou, că toate condițiile tehnice şi de securitate sunt îndeplinite. În acest caz, e posibil ca procesul să continue apoi fără întârzieri majore.
Pe de altă parte, însă, dacă administrația Trump consideră că includerea României în Visa Waiver ridică probleme de securitate națională sau riscuri de imigrație ilegală, departamentul de securitate internă ar putea recomanda o amânare sau chiar o revocare a deciziei, ceea ce ar fi fără precedent.
Nu este nimic oficial deocamdată, dar în acest moment, la cum arată situația, este foarte probabil că românii să nu poată călători fără vize în SUA la finalul acestei luni, aşa cum a fost anunțat iniţial. Mai ales că până acum nu a fost făcută o actualizare care să includă şi România, a sistemului electronic de aprobare a călătoriei ESTA folosit de cei care merg în SUA fără vize.
Românii ar fi trebuit să poată călători fără vize în Statele Unite, începând cu 31 martie 2025, în scop turistic sau de afaceri.
Această măsură a administrației americane este fără precedent. Nu s-a mai întâmplat până acum ca o ţară acceptată oficial în Visa Waiver să fie apoi amânată sau exclusă din program imediat după acceptare.
Au mai fost două situații când Argentina şi Uruguay au fost excluse din program din cauza crizelor economice din cele două ţări din 2002 şi 2003.
Evenimente
REALITATEA PLUS DESCINDE LA FERMA URBANĂ A OIERULUI GIGI BECALI: TRANSMISIUNE-BOMBĂ DIN INIMA ORAȘULUI – LIVE VIDEO
Realitatea PLUS descinde la ferma urbană a oierului Gigi Becali, care și-a făcut stână chiar în oraș. Oamenii din zonă sunt disperați!
Cum face Gigi Becali bani pe suferința vecinilor aflăm imediat, într-o transmisiune specială de la fața locului:
DOVADA care arată MAFIA Hrebenciuc-Becali-ADS
Realitatea Plus prezintă informații despre mafia care a luat la bucată Ilfovul și l-a vandut tot la bucată.
Avem dovezi clare din partea telespectatorilor, dovezi extrem de importante, atât documente, cât și poze care dovedesc mafia Hrebenciuc-ADS- Becali, o mafie care a făcut legea în Voluntari și a vândut terenuri la bucată în mod ilegal.
Realitatea Plus prezintă o anchetă jurnalistică de amploare, demascând o mafie care a fost protejată la cel mai înalt nivel, ani la rând.
Ancheta dovedește cum în conturile acestora au intrat sume mari de bani care nu pot fi justificate și arată felul în carte încearcă să se ferească de această răspundere.
În urma investigației, cei implicați în această mafie vor fi nevoți să răspundă în fața legii.
-
Evenimenteacum 2 zile
Se adâncește gaura din buget. Ciolacu pregătește un nou împrumut de la BERD
-
Companiiacum 2 zile
Ce tip de deschidere a ferestrelor PVC este potrivit pentru casa ta?
-
Evenimenteacum 2 zile
Raportul care arată dimensiunea dezastrului. UE pierde teren în faţa economiilor majore. Costurile ridicate ale energiei şi reglementările excesive frânează investiţiile
-
Imobiliareacum o zi
Eficiență și estetică: cele mai populare uși de garaj ecologice din 2025
-
Evenimenteacum 2 zile
Modificare majoră la voucherele de vacanță în 2025. Nu toți bugetarii vor primi tichete
-
Evenimenteacum o zi
Românii ar avea nevoie de o PENSIE cu aproximativ 75% mai mare decât media pentru a duce un trai decent – STUDIU
-
Evenimenteacum 2 zile
Specialiștii acuză: Noile modificări fiscal vor afecta micile întreprinderi
-
Evenimenteacum o zi
Județul în care seniorii au cele mai mici PENSII: oamenii se descurcă cu greu de la o lună la alta