Stiri economice
Tichetele de vacanță au revigorat turismul intern. Ce spun reprezentanții ANAT
Adrian Voican, membru al comitetului director al ANAT, a declarat că numărul tichetelor de vacanţă acordate anul acesta de angajatori salariaţilor din sistemul public şi bugetar a crescut spectaculos şi acest fapt va genera sporirea atât a numărului de înnoptări în structurile de cazare turistică din ţară, cât şi a gradului de fiscalizare în structurile de primiri.
„În luna mai a acestui an au fost distribuite vouchere cât în patru luni, din ianuarie până în aprilie. Ca valoare, 22,5 milioane de euro pe cinci luni, ianuarie – mai 2018, faţă de şase milioane, aceeaşi perioadă a anului trecut şi faţă de 2,2 milioane de euro în 2016. Deci, în doi ani, piaţa a crescut de zece ori şi aşteptăm să ajungă între 400 şi 500 de milioane de euro, dacă toţi cei 1,2 milioane de bugetari ar primi vouchere. Ştiu că o parte din ei nu primesc, cei din Apărare, cei din MAI, probabil că anul ăsta şi anul viitor, pentru că durata de valabilitate a voucherele este de un an, deci, dacă sunt acordate până în luna noiembrie, pot fi folosite până în noiembrie anul viitor. Probabil că vom vedea pe piaţă nişte sume cu adevărat importante. Dacă le-am fi avut în toţi aceşti 10 ani, de când s-a dat prima oară ordonanţa, în 2009, vă daţi seama ce ar fi însemnat pentru economia românească un aport de 5 miliarde de euro pentru turismul românesc intern, ce investiţii ar fi atras…” – a declarat Voican, citat de Agerpres.
În opinia acestuia, un alt aspect important rezultă din faptul că pe fondul creşterii circulaţiei turistice şi a numărului de înnoptări generată de intrarea pe piaţă a unui mare număr de vouchere, foarte multe unităţi neclasificate sau care erau în zona gri a turismului au trecut în zona clasificată, în zona oficială şi „asta aduce mulţi bani statului român, prin fiscalizarea turismului”. „Am ajuns astăzi la aproape 13.000 de unităţi, ceea ce înseamnă dublu faţă de acum patru-cinci ani, când erau 6.200 de unităţi”, a menţionat Voican.
Reprezentantul ANAT a mai afirmat că ultimul bilanţ indică creşteri constate şi semnificative de vânzări pe toate segmentele turismului intern, situaţia fiind pusă pe seama acordării tichetelor de vacanţă de către angajatori unui segment cât mai mare de beneficiari.
„În urma şedinţei de astăzi a comisiei ANAT, a rezultat că pe primele şase luni ale acestui an există creşteri pe toate categoriile de produse. Cea mai mică creştere este pe zona turismului montan, până în 10%, comparativ cu 2017, ianuarie – iunie. Pentru litoral estimările sunt între 10-12% şi cea mai mare creştere este la turismului balnear, peste 16%. Asta se datorează atât sistemului de vânzări timpurii, care a crescut foarte mult de acum zece ani, cât şi voucherelor de vacanţă. Foarte multe agenţii au simţit impactul imediat şi pozitiv al voucherelor de vacanţă în creşterea cifrei de afaceri. În acest moment, avem vreo 12,5 milioane de turişti în România, dintre care aproape 10 milioane sunt români” – a subliniat Adrian Voican.
Sursa: Agerpres
Evenimente
CCR A DECIS RESPINGEREA ANULĂRII ALEGERILOR. ÎN UNANIMITATE, S-A CONFIRMAT ORDINEA PRIMILOR 2 CLASAȚI. TURUL DOI ARE LOC PE 8 DECEMBRIE
CCR a decis repingerea ANULĂRII alegerilor. În unanimitate, s-a confirmat ordinea primilor 2 clasați
Din sursele Realitatea PLUS, se pare că ordinea candidaților s-a schimbat. Marcel Ciolacu ar fi trecut pe locul 2, iar Elena Lasconi pe 3. Ar mai fi de renumărat 650.000 de voturi din Diaspora, care ajung în țară pe 9 decembrie.
Solicitarea de anulare a fost depusă de Cristian Terheș, candidat la alegerile prezidențiale, care a contestat validitatea procesului electoral, invocând posibile nereguli. Argumentele acestuia, precum și datele rezultate din renumărarea voturilor efectuată de Biroul Electoral Central (BEC), vor constitui baza deliberării judecătorilor constituționali.
Reamintim că Elena Lasconi și Călin Georgescu au intrat, inițial, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Ulterior, CCR a decis renumărarea voturilor.
Evenimente
TikTok, audiat la Parlamentul European în contextul alegerilor din Europa, inclusiv România. Manipularea informației, sub lupa europarlamentarilor
Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European (PE) va audia marţi reprezentanţi ai TikTok asupra modului în care această companie aplică regulile digitale ale UE, în contextul alegerilor desfăşurate recent în Europa, a anunţat luni într-un comunicat de presă legislativul european.
Marţi, începând aproximativ de la ora 11:00 CET (12:00 ora României), Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului va desfăşura o discuţie cu Caroline Greer, directoare a TikTok pentru politici publice şi relaţii guvernamentale, şi cu Brie Pegum, director global de producţie, autenticitate şi transparenţă al TikTok.
Europarlamentarii sunt aşteptaţi să pună întrebări legate de măsurile luate de companie, în conformitate cu manualul de reguli digitale al UE, pentru a garanta un spaţiu online sigur, transparent şi de încredere, mai ales în perioadele electorale.
Legea privind Serviciile Digitale ale UE (Digital Services Act – DSA), intrată deplin în vigoare pe 17 februarie 2024, stabileşte obligaţii stricte pentru furnizorii de servicii digitale, cum ar fi social media sau comerţul online, de a combate conţinutul ilegal, dezinformarea online şi alte riscuri online pentru societate.
Comisia Europeană, care în virtutea DSA dispune de prerogative de investigare şi sancţionare, a început să examineze strategiile de îndeplinire a acestor obligaţii în cazul mai multor platforme online foarte mari.
În contextul alegerilor aflate în desfăşurare în România, Comisia Europeană a adresat întrebări referitoare la procesul companiei TikTok de gestiune a riscului în ceea ce priveşte manipularea informaţiei, sistemul de recomandare (ce oferă utilizatorului sugestii pentru articolele cele mai relevante – n.r.) şi accesul terţilor la date.
Comisia a adresat anterior întrebări despre designul şi funcţionarea sistemelor de recomandare ale TikTok, YouTube şi Snapchat, şi mai precis asupra măsurilor întreprinse de TikTok pentru combaterea riscurilor legate de alegeri, asigurarea pluralismului media şi a discursului public.
Evenimente
Rezervele în valută ale BNR au scăzut cu 1,6 miliard de euro în noiembrie
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 61,174 miliarde de euro la finele lunii noiembrie, în scădere cu 2,65% comparativ cu nivelul de la 31 octombrie 2024, informează un comunicat al Băncii Centrale.
În cursul lunii noiembrie au avut loc intrări de 4,374 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele.
De asemenea, au avut loc ieşiri de 6,041 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (aproximativ 649 milioane euro); plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.
Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 8,399 miliarde euro, scrie Agerpres.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2024 au fost de 69,573 miliarde euro, faţă de 71,361 miliarde euro la 31 octombrie 2024.
Plăţile scadente în luna decembrie 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 441 milioane euro.
-
Evenimenteacum 2 zile
Mega criza economică ce bate la ușă, despre care nimeni nu suflă o vorbă. Colaps major pentru cele mai mari economii ale lumii
-
Evenimenteacum 2 zile
Cum ar putea să bage Donald Trump în groapă industria auto internațională. Măsuri economice șoc
-
Evenimenteacum 2 zile
EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. PRIMELE REZULTATE SUNT PE REALITATEA.NET – PUTEREA VOTULUI ÎN CIFRE
-
Evenimenteacum o zi
CNA, NOI PRESIUNI: ȘEDINȚĂ SPECIALĂ PENTRU REALITATEA PLUS, ÎN ZIUA VOTULUI. ANCA ALEXANDRESCU: V-AU AMENDAT PE VOI, CEI CARE AȚI VOTAT! NU NE ÎNCHID GURA!
-
Evenimenteacum o zi
EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. REZULTATELE VOTULUI AU FOST FĂCUTE PUBLICE – PSD CÂȘTIGĂ ALEGERILE. PARTIDELE SUVERANISTE SOS ȘI POT, PESTE PRAGUL DE 5%
-
Evenimenteacum 18 ore
Megafuziune pe piața de energie din România. Cum va funcționa noul distribuitor
-
Evenimenteacum 21 de ore
Șomajul, în scădere ușoară, în luna octombrie. În continuare, tinerii sunt cei mai afectați
-
Retailacum 19 ore
Cutie pentru prânz Koken – practică și durabilă