Stiri economice
Premieră hipică în România: Șeicul
Revenirea s-a făcut cu o premieră istorică pentru România: premiul cailor pur sânge arab de 4 ani. Cursa face parte din programul internaţional Wathba Stallions Cup, susţinut şi finanţat de şeicul Mansoor Bin Zayed Al Nahyan, nimeni altul decât patronul miliardar al echipei de fotbal Manchester City.
Premiul a fost de 5000 de euro şi a fost câştigat de bulgarul Valentin Atanasov, cu armăsarul Ameer al Arab. La pachet cu premiul jokeul bulgar a primit şi un wild card la cea mai tare cursă, din categoria pur sânge arab 4 ani, care se va ţine anul acesta pe Hipodromul din Dubai cu premii de milioane de euro. Ca apreciere şi recunoaştere pentru colaborarea dintre HH Sheick Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Global Arabian Horse Racing Festival(la care sunt afiliate 56 de ţări de pe Terra)şi Hipodromul din Ploieşti, reprezentanta şeicului, dna Lara Sawaya, a acordat un wild card la cursa din Dubai şi celui mai bine clasat jokeu român, Octavian Sandu, locul 5 cu iapă Demona. Din partea şeicului a mai participat la eveniment şi excelenţa sa, dr.Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România.Reprezentanţii şeicului au avut ca partener din partea autorităţilor locale pe viceprimarul oraşului Ploieşti, Cristian Ganea, cel care a coordonat proiectul de modernizare şi relansare a Hipodromului din Ploieşti.
„Este proiectul meu de suflet, din cele 13 proiecte europene în care m-am implicat pentru a da Ploieştiului un aer plăcut, modern, noi puncte de atracţie, pentru că eu sunt convins că Hipodromul din Ploieşti poate deveni un reper al societăţii, nu doar de la noi, ci şi a celei naţionale pentru că este unic în România.Spectacolele ecvestre atrag peste tot în lume şi este timpul să oferim oamenilor şi alte opţiuni de peterecere a timpului liber”, spune Cristian Ganea impresionat de cei aproximativ 3000 de ploieşteni prezenţi duminică pe Hipodrom.
Prima reuniune internaţională de la modernizarea Hipodromului Ploieşti a inclus cinci curse de galop, două de trap şi o cursă de ponel din rasa Shetland, favorită firească a copiilor prezenţi, dar şi a celor mari. Ca dovadă, a succesului cursei, stă faptul că Lara Sawaya a invitat, din partea şeicului, atât câştigătorul cursei, cât şi pe cel de pe locul doi la derby-ul poneiilor Shetland de anul acesta din Dubai.Lara Sawaya nu s-a oprit aici cu surprizele şi a anunţat că anul viitor, între 9-14 iulie, la Ploieşti va avea loc o etapă a World Arabian Horse Racing, etapă care anul acesta a avut loc la Madrid.
Evenimente
CCR A DECIS RESPINGEREA ANULĂRII ALEGERILOR. ÎN UNANIMITATE, S-A CONFIRMAT ORDINEA PRIMILOR 2 CLASAȚI. TURUL DOI ARE LOC PE 8 DECEMBRIE
CCR a decis repingerea ANULĂRII alegerilor. În unanimitate, s-a confirmat ordinea primilor 2 clasați
Din sursele Realitatea PLUS, se pare că ordinea candidaților s-a schimbat. Marcel Ciolacu ar fi trecut pe locul 2, iar Elena Lasconi pe 3. Ar mai fi de renumărat 650.000 de voturi din Diaspora, care ajung în țară pe 9 decembrie.
Solicitarea de anulare a fost depusă de Cristian Terheș, candidat la alegerile prezidențiale, care a contestat validitatea procesului electoral, invocând posibile nereguli. Argumentele acestuia, precum și datele rezultate din renumărarea voturilor efectuată de Biroul Electoral Central (BEC), vor constitui baza deliberării judecătorilor constituționali.
Reamintim că Elena Lasconi și Călin Georgescu au intrat, inițial, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Ulterior, CCR a decis renumărarea voturilor.
Evenimente
TikTok, audiat la Parlamentul European în contextul alegerilor din Europa, inclusiv România. Manipularea informației, sub lupa europarlamentarilor
Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European (PE) va audia marţi reprezentanţi ai TikTok asupra modului în care această companie aplică regulile digitale ale UE, în contextul alegerilor desfăşurate recent în Europa, a anunţat luni într-un comunicat de presă legislativul european.
Marţi, începând aproximativ de la ora 11:00 CET (12:00 ora României), Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului va desfăşura o discuţie cu Caroline Greer, directoare a TikTok pentru politici publice şi relaţii guvernamentale, şi cu Brie Pegum, director global de producţie, autenticitate şi transparenţă al TikTok.
Europarlamentarii sunt aşteptaţi să pună întrebări legate de măsurile luate de companie, în conformitate cu manualul de reguli digitale al UE, pentru a garanta un spaţiu online sigur, transparent şi de încredere, mai ales în perioadele electorale.
Legea privind Serviciile Digitale ale UE (Digital Services Act – DSA), intrată deplin în vigoare pe 17 februarie 2024, stabileşte obligaţii stricte pentru furnizorii de servicii digitale, cum ar fi social media sau comerţul online, de a combate conţinutul ilegal, dezinformarea online şi alte riscuri online pentru societate.
Comisia Europeană, care în virtutea DSA dispune de prerogative de investigare şi sancţionare, a început să examineze strategiile de îndeplinire a acestor obligaţii în cazul mai multor platforme online foarte mari.
În contextul alegerilor aflate în desfăşurare în România, Comisia Europeană a adresat întrebări referitoare la procesul companiei TikTok de gestiune a riscului în ceea ce priveşte manipularea informaţiei, sistemul de recomandare (ce oferă utilizatorului sugestii pentru articolele cele mai relevante – n.r.) şi accesul terţilor la date.
Comisia a adresat anterior întrebări despre designul şi funcţionarea sistemelor de recomandare ale TikTok, YouTube şi Snapchat, şi mai precis asupra măsurilor întreprinse de TikTok pentru combaterea riscurilor legate de alegeri, asigurarea pluralismului media şi a discursului public.
Evenimente
Rezervele în valută ale BNR au scăzut cu 1,6 miliard de euro în noiembrie
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 61,174 miliarde de euro la finele lunii noiembrie, în scădere cu 2,65% comparativ cu nivelul de la 31 octombrie 2024, informează un comunicat al Băncii Centrale.
În cursul lunii noiembrie au avut loc intrări de 4,374 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele.
De asemenea, au avut loc ieşiri de 6,041 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (aproximativ 649 milioane euro); plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.
Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 8,399 miliarde euro, scrie Agerpres.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2024 au fost de 69,573 miliarde euro, faţă de 71,361 miliarde euro la 31 octombrie 2024.
Plăţile scadente în luna decembrie 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 441 milioane euro.
-
Evenimenteacum 2 zile
Mega criza economică ce bate la ușă, despre care nimeni nu suflă o vorbă. Colaps major pentru cele mai mari economii ale lumii
-
Evenimenteacum 2 zile
Cum ar putea să bage Donald Trump în groapă industria auto internațională. Măsuri economice șoc
-
Evenimenteacum o zi
CNA, NOI PRESIUNI: ȘEDINȚĂ SPECIALĂ PENTRU REALITATEA PLUS, ÎN ZIUA VOTULUI. ANCA ALEXANDRESCU: V-AU AMENDAT PE VOI, CEI CARE AȚI VOTAT! NU NE ÎNCHID GURA!
-
Evenimenteacum o zi
EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. PRIMELE REZULTATE SUNT PE REALITATEA.NET – PUTEREA VOTULUI ÎN CIFRE
-
Evenimenteacum o zi
EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. REZULTATELE VOTULUI AU FOST FĂCUTE PUBLICE – PSD CÂȘTIGĂ ALEGERILE. PARTIDELE SUVERANISTE SOS ȘI POT, PESTE PRAGUL DE 5%
-
Evenimenteacum 17 ore
Megafuziune pe piața de energie din România. Cum va funcționa noul distribuitor
-
Evenimenteacum 20 de ore
Șomajul, în scădere ușoară, în luna octombrie. În continuare, tinerii sunt cei mai afectați
-
Retailacum 18 ore
Cutie pentru prânz Koken – practică și durabilă