Connect with us

Stiri economice

Semnal de ALARMĂ! Mai puțin de jumătate dintre apele de suprafață sunt sănătoase

Publicat

pe

Acest lucru arată că statele membre nu şi-au luat în serios angajamentul legal de a pune în aplicare legislaţia UE privind apa pentru a obţine o stare bună pentru corpurile de apă din Europa, potrivit unui comunict de presă al WWF (World Wide Fund for Nature).

„Starea apelor dulci din Europa este şocantă. Concluziile nu sunt surprinzătoare, totuşi, având în vedere faptul că statele membre se învârt în jurul angajamentelor legale asumate în conformitate cu legislaţia UE privind apa, de aproximativ două decenii. Guvernele au evitat atingerea obiectivelor obligatorii din punct de vedere legal şi au permis deteriorarea în continuare a râurilor şi a lacurilor folosind, de multe ori şi chiar în mod abuziv, diverse derogări prevăzute de Directiva Cadru Apă. Este absurd faptul că derogările par să fi devenit o normă în punerea în aplicare a legislaţiei”, a declarat Andreas Baumüller, Director al Departamentului de Resurse Naturale la Biroul de Politici Europene al WWF.

Raportul EEA oferă o imagine de ansamblu clară şi cuprinzătoare a stării ecologice a peste 130.000 de surse de apă din UE – de la râuri, zone umede, lacuri şi estuare, până la apele subterane şi costiere. Expune, de asemenea, presiunile principale asupra acestor resurse, de la agricultură, până la construcţia de structuri nenumărate pentru apărarea împotriva inundaţiilor, navigaţie, generarea de hidroenergie şi poluarea chimică.

În întreaga UE, ecosistemele de apă dulce s-au deteriorat într-un ritm alarmant, iar acest lucru face parte dintr-o tendinţă globală.

În Europa Centrală, starea apelor este deosebit de proastă în multe ţări precum Germania, Țările de Jos şi Belgia, care au  o densitate mai mare a populaţiei şi o agricultură mai intensă. Aici, majoritatea corpurilor de apă încă nu reuşesc să atingă o stare ecologică bună.

În încercarea de a anula decenii de abuz, statele membre ale UE s-au angajat în 2000 să protejeze şi să refacă aceste ecosisteme prin adoptarea Directivei Cadru Apă – o directivă  puternică şi ambiţioasă care abordează toate presiunile identificate asupra resurselor noastre de apă într-o manieră holistică şi obligă ţările să obţină o stare bună pentru corpurile de apă din Europa până în 2015 şi cel mai târziu până în 2027. Constatările de astăzi arată, în mod evident, că această directivă nu este pusă în aplicare pe teren.

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Un mare producător de zahăr din România CONCEDIAZĂ zeci de angajați. Ce ofertă li s-a făcut oamenilor?

Publicat

pe

Agrana România, unul dintre cei mai mari producători de zahăr de pe piața locală, va disponibiliza zeci de angajași de la Fabrica din Buzău, până la finele anului. Decizia companiei austriece a fost luată la câteva luni după oprirea procesului de rafinare.

Producătorul austriac a notificat Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Buzău, anunțând că s-a ajuns la un acord cu sindicaliștii, iar din decembrie vor pleca acasă peste 50 de oameni, potrivit regulile privind concedierea colectivă.

„Începând cu 10 decembrie, 55 de salariați vor fi afectați de măsura concedierii, dintr-un număr de aproximativ 350 cât înseamnă tot grupul Agrana. Aceste persoane care vor fi concediate vor primi plăți compensatorii, respectiv 6 salarii brute individuale pentru o vechime între 1-10 ani, 9 salarii pentru o vechime între 10 și 15 ani, 12 salarii pentru vechime 15-20 de ani și pentru peste 20 de ani, 15 salarii brute individuale”, a declarat directorul AJOFM Buzău pentru presa locală.

Acesta a precizat că în total sunt în jur de 350 de persoane angajate şi din acest grup, 55 de salariaţi sunt concediaţi, „în niciun caz nu reiese că s-ar închide fabrica”. nici că va fi relocată

Citeste in continuare

Evenimente

Este scandal uriaș pe implementarea salariului european. Sindicaliștii cer guvernului măsuri de urgență

Publicat

pe

Este scandal uriaș pe implementarea salariului european în țara noastră. Sindicaliștii cer de urgență Guvernului să stabilească mecanismul de creștere al venitului și cer să fie respectate prevederile directivei, potrivit Realitatea Plus.

Potrivit calculelor făcute de sindicate, venitul brut ar trebui să ajungă la 4.300 de lei, însă simulările de până acum arată că salariul va ajunge la 4.100 de lei brut ceea ce înseamnă un salariu net de puțin peste 2.400 de lei.

Miercuri, sindicatele și patronatele discută cu premierul despre venit, iar sindicaliștii cer ca formula de calcul să fie bazată pe date efective și nu pe prognoze.

Mai mult, directiva spune că salariul minim se va raporta la jumătate din salariul mediu. Ultimele date publicate de INS arată că în luna august salariul mediu a scăzut.

Citeste in continuare

Evenimente

Ce angajați români din străinătate vor beneficia de al 13-lea salariu și prime de Crăciun?

Publicat

pe

Românii care lucrează în unele țări ale Uniunii Europene se pot bucura chiar și de al 14-lea salariu, precum și de bonusuri acordate la final de an. Mai precis, este vorba de două state care acordă astfel de beneficii angajaților.

În Austria şi Italia, angajaţii primesc două salarii în plus pe an. Unul dintre ele vine chiar înainte de vacanța de vară, în timp ce celălalt este plătit înaintea sărbătorilor de Crăciun.

Românii care lucrează în aceste două țări se pot bucura din plin de al 13-lea și al 14-lea salariu. Acestea sunt numite „Prime de Crăciun și de vacanță” sau uneori „al 13-lea și al 14-lea salariu”, scrie BZI.

Alte țări UE care le oferă bonusuri angajaților se află Portugalia, Spania, Grecia, Austria și Italia.

Unele companii împart cele două plăți speciale pe cursul anului, la fiecare trei luni, adică de patru ori pe an. 

Citeste in continuare

Trending