Considerate o oglindă a economiei unei ţări, vânzările de vehicule comerciale cresc atât în Europa cât şi în România. În zona LCV – vehiculele de transport sub 3,5 tone – creşterea din România depăşeşte cu mult media europeană, însă numărul de maşini vândute rămâne încă redus. Conform JATO Dynamics, în primul trimestru al acestui an au fost înmatriculate în Europa 517.915 LCV-uri, cu 2,17% mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2017. În acelaşi timp, statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA) arată că înmatriculările de vehicule de transport sub 3,5 tone s-au majorat de la 4.509 unităţi în primul trimestru din 2017 până la 5.056 unităţi în perioada ianuarie – martie 2018.
Un segment profitabil
Deşi despre veniturile realizate de comercianţii de vehicule comerciale se ştiu destul de puţine lucruri, analiştii europeni consideră că acest segment generează marje substanţiale care ajung la 10% sau chiar mai mult, procent comparabil cu cel al unui SUV bine echipat. „Este o piaţă valoroasă în care merită investit. Și asta se poate vedea la nivel global”, consideră Thomas Glendinning, analist la BMI Research. Compusă din vehicule comerciale uşoare, autoturisme convertite în furgonete şi pickup-uri, piaţa LCV (Light Commercial Vehicle) este „mai profitabilă acum decât oricând”. Cel puţin aceasta este opinia Tatianei Hristova, analist la IHS Markit care arată că marja de profit din segment este cuprinsă, de cele mai multe ori, între 8% şi 11%. „Per ansamblu, dezvoltarea şi fabricarea de LCV este mult mai ieftină decât în cazul autoturismelor, ceea ce permite marje importante”, explică Hristova. De altfel, multe dintre echipamentele prezente în dotarea unui LCV sunt împrumutate de la autoturisme şi, prin urmare, costurile sunt reduse.
Doar că, pentru a înregistra profituri considerabile producătorii de vehicule comerciale uşoare trebuie să depună eforturi considerabile în zona departamentelor de marketing, vânzări şi servicii post-vânzare. „Nu există achiziţii emoţionale în zona LCV. Este o piaţă în care tranzacţiile au la bază raportul dintre costuri şi beneficii şi de aceea nu sunt diferenţe considerabile între produse. Totul se reduce la negociere”, explică Felipe Munoz, analist în domeniul automobilelor la JATO Dynamics. Iar Tatiana Hristova, de la IHS Markit menţionează că „achiziţiile din acest segment sunt făcute de profesionişti care plătesc doar pentru ceea ce consideră necesar”.