Stiri economice
Ce se întâmplă cu cardurile, țigările și permisele de conducere după BREXIT
Dacă în primul set de note erau enumerate în principal creşterea costurilor bancare şi a birocraţiei, a doua serie are în vedere, în primul rând, perspectiva ca permisele de conducere să-şi piardă valabilitatea.
Astfel, permisul de conducere britanic ar putea să nu mai fie suficient pentru a călători în Uniune, avertizează guvernul de la Londra, subliniind că cetăţenii britanic ar putea fi obligaţi să obţină un permis internaţional.
Mai mult, călătorii vor fi nevoiţi să se asigure că actele au o valabilitate mai mare de şase luni, pentru a nu risca să li se refuze intrarea în spaţiul Schengen.
Totodată, renunţarea la tarifele suplimentare plătite de utilizatori pentru a suna din străinătate, valabilă din iunie 2017 în cadrul UE, „nu le va mai putea fi garantată” britanicilor, a subliniat guvernul de la Londra, menţionând că ar putea decide limitarea creşterii tarifelor.
În acelaşi timp, demersurile vizând reglementarea unor dispute transfrontaliere cu caracter familial, cum sunt divorţurile, sau cu caracter comercial ar putea deveni mai complicate şi mai costisitoare, având în vedere mai ales că instanţele europene ar putea să nu recunoască deciziile celor din Marea Britanie.
De asemenea, britanicii s-ar putea confrunta cu o „creştere a costurilor şi cu proceduri mai lente” în ce priveşte tranzacţiile cu continentul, iar „costul folosirii cardurilor bancare între Marea Britanie şi UE riscă să crească”.
În aceeaşi ordine de idei, consumatorii care fac achiziţii online s-ar putea trezi cu costuri mai mari, întrucât coletele livrate în Regatul Unit nu vor mai putea cere TVA redus.
Şi companiile care fac comerţ cu UE ar putea fi confruntate cu o majorare a costurilor, din cauza taxelor vamale şi a birocraţiei suplimentare. La fel, testele de produse efectuate de organisme certificate din Regatul Unit ar putea să nu mai fie recunoscute şi să necesite efectuarea de noi teste, de către un organism certificat din Uniune.
În privinţa serviciilor financiare, Londra îşi avertizează clienţii din Spaţiul economic european (SEE) că nu vor mai putea apela la serviciile unei bănci de investiţii din Marea Britanie dacă acordurile transfrontaliere îşi pierd valabilitatea. Băncile vor putea evita perturbările de activitate înfiinţându-şi filiale în UE, ceea ce au şi început să facă.
Evenimente
Criză în industria auto. Volkswagen apelează la ajutoarele din partea guvernului Germaniei
Industria auto trece prin clipe destul de dificile, iar ultimii 3 ani au fost presărați numai cu crize majore. Mai nou, Volkswagen anunță că va concedia cel puțin 3.000 de angajați de a fabricile sale din Germania.
Constructorul german se înfruntă acum cu una din cele mai dificile perioade din existența sa. Mai devreme în luna septembrie, directorul financiar al mărcii de la Wolfsburg, Arno Antlitz, a declarat că Volkswagen mai are doar 2 ani pentru a se salva pe plan financiar. Din această cauză, Volkswagen a anunțat că va reduce numărul său de angajați la cel puțin 6 uzine germane. Mai mult, marca germană ia în considerare inclusiv închiderea unor fabrici pentru a reduce costurile.
Acum, guvernul german ia în calcul să sprijine Volkswagen în viitorul apropiat. Anunțul a fost făcut de către Robert Habeck, vicecancelarul și ministrul economiei din Germania. Habeck a declarat foarte scurt că „Volkswagen are o importanță esențială pentru Germania.”
Alături de acest anunț, a mai apărut în presa germană o informație conform căreia Volkswagen se pregătește să concedieze 30.000 de angajați la uzinele sale din Germania. Asta ar însemna o reducere de 10% a forței de muncă.
Aceste informații au fost, însă, negate de un purtător de cuvânt al sindicatului, care a precizat că aceste cifre „nu au nicio bază și sunt pur și simplu un nonsens.”
Săptămâna viitoare vor începe negocieri între Volkswagen și sindicatul muncitorilor pentru viitorul angajaților. Constructorul de la Wolfsburg a anulat un acord semnat în 1994 care prevedea garantarea locurilor de muncă ale angajaților săi până în 2029.
Evenimente
Ciolacu, după previziunile Fitch privind DEFICITUL excesiv: „Suntem primul stat european care avem un deficit bazat pe investiții” – VIDEO
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, că rectificarea bugetară din acest an este pozitivă. De asemenea, șeful guvernului a anunțat că deficitul bugetar este „sustenabil”, în ciuda unor estimări pesimiste lansate cu doar o zi înainte de către agenția de rating financiar Fitch.
Este pozitivă și pe venituri, plus că se crește deficitul. E normal că este un surplus. (…) Deficitul bugetar la 6.9% sustenabil, ținând cont că 84% din deficit merge în zona de investiții. Suntem primul stat european care avem un deficit bazat pe investiții. La fel a făcut și Germania, și Italia, și Franța. Nu a fost un capăt de țară. (…) În schimb, când a fost un filosof prim-ministru și am avut 9,2 deficit investițiile erau undeva la 1,75%. Vă dați seama cât era pe consum? Acum marja de consum este foarte limitată și asta este important să menținem”, a afirmat Ciolacu.
România ar putea fi nevoită să îngheţe cheltuielile pentru a-şi reduce deficitul, au avertizat zilele trecute analiștii de la agenţia de evaluare financiară Fitch.
Evenimente
Experta BARCARI a găsit greșeli HALUCINANTE la recalcularea pensiilor. Așa ceva nu se poate! – VIDEO
Liderii pensionarilor acuză că recalcularea a venit la pachet cu erori grave. Seniorii au primit decizii greșite, iar acum, cei mai mulți vor să le conteste în instanță. Experta în pensii Dorina Barcari a demonstrat, în direct, la tablă, o astfel de eroare uriașă.
Experta în pensii Dorina Barcari, ministrul propus de partidul lui George Simion, spune că legea are deja prea multe probleme și cere un act normativ nou. Ea susține că guvernanții ar fi trebuit să atașeze și buletinul de calcul, pentru că există unele decizii care, în absența unei explicații scrise, par absolut ilogice. Barcari a exemplificat, pe o decizie de pensie reală, o astfel de eroare uriașă.
https://youtube.com/watch?v=5UfBfrrlDws%3Fsi%3DUYOaYFAzH8VEsIrk
-
Uncategorizedacum o zi
SPOR la arhitectură! Ingredientele unui sat tradițional lipovenesc: muzica tradițională, stufarul, iconarul și Albastrul de Delta Dunării
-
Evenimenteacum 2 zile
Românii ar putea plăti facturi duble după eliminarea PLAFONĂRII la energie electrică – ANALIZĂ
-
Evenimenteacum 2 zile
BANI ELVEȚIENI PENTRU COMPANII ROMÂNEȘTI: MINISTRUL MARCEL BOLOȘ SEMNEAZĂ UN PROGRAM PENTRU ACCESUL IMM-URILOR LA FINANȚARE
-
Evenimenteacum 21 de ore
Comerţul cu autovehicule a raportat afaceri în creştere cu 2,5% în primele şapte luni – INS
-
Evenimenteacum 2 zile
Stațiuni vechi cu prețuri de 2024. Ce nemulțumiri au turiștii care au vizitat litoralul românesc – VIDEO
-
Evenimenteacum o zi
Salarii și sporuri uriașe la Apele Române, instituția absentă la inundații. Șefii încasează mii de euro, șoferii au bonificații pentru proiecte europene
-
Evenimenteacum 24 de ore
PNL: SPRIJINIM INOVAȚIA. STIMULENTELE FISCALE PENTRU INVESTIȚIILE ÎN CERCETARE-DEZVOLTARE SE EXTIND ȘI LA COMPANIILE CARE PLĂTESC IMPOZIT MINIM PE CIFRA DE AFACERI
-
Evenimenteacum 2 zile
MARCEL BOLOȘ A PREZENTAT, LA CEREREA LUI NICOLAE CIUCĂ, PROIECTUL DE REINDUSTRIALIZARE A ROMÂNIEI