Connect with us

Stiri economice

Eco Sud este partener oficial al campaniei „Let’s Do It, România!“ pentru al-V-lea an (P)

Publicat

pe

     „Suntem partener oficial al al campaniei „Let’s Do It, România!“ şi facem astfel încă un pas important spre a păstra spaţiile urbane, dar şi rurale, cât mai curate. Încercăm totodata să protejăm  sănătatea populaţiei, care în ultimul timp are tot mai mult de suferit din cauza deşeurilor aruncate la întâmplare. Eco Sud duce de aproximativ 20 de ani o politică activă de prevenire a factorilor de risc, ce ar putea polua  mediul înconjurător şi afecta implicit sănătatea oamenilor. Iar prin intermediul acestei campanii dorim să tragem un semnal de alarmă asupra importanţei colectării slective şi a depozitării deşeurilor în spaţii special amenajate, conforme standardelor impuse de UE.”, a declarat Dan Stănoaia, Director Comercial Eco Sud S.A.

       

             Campania „Let’s Do It, România!“  va incepe sâmbătă, 15 septembrie şi este cea mai ambiţioasă acţiune civică de până acum. În Ziua de Curăţenie Naţională, când va avea loc World Cleanup Day, sunt aşteptate să se implice peste un milion de persoane unite de „un singur scop, acela de a face curat în toată România. “, conform celor declarate de Anca Baniţă, manager Comunicare „Let’s Do It, Romania!“. Obiectivul campaniei este acela de a mobiliza 5% din populaţia globului pentru a produce o schimbare semnificativă în comportamentul oamenilor  faţă de resursele utilizate şi faţă de deşeurile generate. Din acest motiv  mişcarea este una de talie internaţională şi va uni 150 de ţări, ce vor face curăţenie în aceeaşi zi.

             În România Eco Sud, pe durata campaniei organizată de  World Cleanup Day, va suporta contravaloarea tuturor serviciilor de depozitare a deşeurilor şi va pune la dispoziţie în acest sens toate depozitele şi centrele de management integrat pe care le administrează, respectiv: Depozitul Ecologic Vidra-Bucureşti, Depozitul Ecologic Mofleni-Craiova, Depozitul Central Mavrodin-Alexandria, Centrul de Management Integrat al Deşeurilor Frăţeşti Giurgiu, Sistem Integrat de Management al Deşeurilor Solide Bacău. Aici vor ajunge mii de tone de deşeuri colectate din toate localităţile ţării, cantităţi semnificative estimându-se a fi din judeţele Bucureşti şi Ilfov, mai precis din comunele Vidra, Jilava, Berceni, etc. În perioada premergătoare au mai existat astfel de campanii de curăţare a deşeurilor, fiind identificate mai multe locaţii din respectivele comune , ce abia aşteaptă să fie curăţate.

 

              Alături de Eco Sud  în mişcarea „Let’s Do It, România!“  mai sunt implicaţi 200 de voluntari din 41 de judeţe, 50 de companii, 56 de parteneri ONG si 11 autorităţi centrale, precum: Ministerul Mediului, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Ministerul Sănătăţii, ş.a.m.d.  

               Primarii din multe judeţe şi localităţi au răspuns deasemenea pozitiv şi au reuşit să mobilizeze pe plan local un număr impresionant de persoane. Un astfel de caz este cel

al Bacăului, unde şi-au confirmat deja prezenţa aproximativ 35.000 de voluntari din Poliţia Locală, Primăria Municipiului Bacău, D.G.A.S.P.C., Jandarmerie, ISU Bacău, instituţii de învăţământ, elevi şi părinţi.  „ Ni s-au alăturat în această campanie foarte multe şcoli din judeţ. O şcoală din Oneşti va participa cu 500 de elevi, profesori şi părinţi. Ne sunt alături şcoli, instituţii şi firme din Hemeiuş, Măgura, Comăneşti, Moineşti, Buhuşi, din tot judeţul”, a declarat Denis Blidariu, coordonator pentru judeţul Bacău al programului „Let’s Do It, Romania!”.

 

               Toti cei care s-au alăturat campaniei s-au putut înscrie în program încă din 14 august pe www.letsdoitromania.ro, iar platforma electronică prin intermediul aplicaţiei World Cleanup, le-a permis alegerea zonelor pe care urmează să le cureţe. Harta deşeurilor cuprinde 1.600 de mormane de gunoi răspândite în întreaga ţară, iar  aplicaţia poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE

Publicat

pe

Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.

Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.

Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare

Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.

Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.

Haosul legislativ și „factura” incertitudinii

Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).

Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Imagine

Cât ne costă neatenția?

Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.

Estimările costurilor suplimentare pe an:

  • Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
  • Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
  • Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Citeste in continuare

Evenimente

UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia

Publicat

pe

Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.

Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.

2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova

Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.

De la dependență totală la procente reziduale

Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.

Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”

Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.

Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară

Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Publicat

pe

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.

PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.

El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.

Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE