Primăria introduce bilet unic în București și Ilfov

0
92

Deciziile au fost luate miercuri în cadrul Consiliului Director al Asociaţiei de Dezvoltare pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (ADTPBI), prezidat de către primarul general, Gabriela Firea. La şedinţă au mai participat: prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, prefectul judeţului Ilfov, Marius Ghincea, preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, şi mai mulţi primari ai unităţilor administrativ-teritoriale. 

„S-a stabilit că pe traseele de transport Bucureşti-Ilfov vor opera atât de Societatea de Transport Bucureşti (STB), fosta RATB, operatorii regionali aparţinând localităţilor membre ale Asociaţiei (Voluntari, Buftea şi Chitila), dar şi operatorii privaţi, în condiţiile asigurării aceloraşi standarde, indiferent de natura operatorului (public – STB, fost RATB, sau privat). Astfel, toţi operatorii vor presta serviciul de transport cu autobuze conforme, omologate pentru acest tip de serviciu, vor asigura respectarea orarului aprobat, curăţenia mijloacelor de transport şi alte aspecte care ţin de calitate şi siguranţă a călătorilor. În regiunea Bucureşti- Ilfov se vor introduce un bilet şi un tarif unic pentru călători, urmând ca subvenţiile să fie acordate atât STB, cât şi operatorilor regionali şi celor privaţi, astfel încât transportul să se desfăşoare la acelaşi cost şi în aceleaşi condiţii”, informează PMB. 

Conducerea asociaţiei a fost mandatată să prezinte în termen de şapte zile modalităţile legale de atribuire a contractelor de delegare de gestiune către operatorii privaţi, până la atribuirea acestor contracte prin licitaţie, cu respectarea legislaţiei naţionale şi europene (Directiva Europeană nr. 1370/2007). 

Gabriela Firea a precizat că Primăria Capitalei vizează creşterea calităţii transportului public prin: înnoirea parcului auto al STB cu autovehicule nepoluante, modernizarea unor linii de tramvai, amplasarea de separatoare faţă de traficul rutier general, îmbunătăţirea transportului public, astfel încât tot mai mulţi cetăţeni să renunţe la maşinile personale în favoarea transportului public. 

Marian Petrache a arătat că mare parte dintre locuitorii judeţului Ilfov vin să lucreze în Capitală sau îşi aduc copiii aici la şcoală, context în care asigurarea unui transport public de calitate şi stimularea mobilităţii sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică a întregii regiuni. 

 

Adrian Mihai a fost mandatat să preia prerogativele funcţiei de director general al asociaţiei, Aura Răducu urmând să ocupe funcţia de director adjunct, cu atribuţii în accesarea fondurilor europene. 

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti Ilfov, înfiinţată în aprilie 2017, este formată din reprezentanţi ai CGMB, ai Consiliului Judeţean Ilfov şi ai consiliilor locale. Preşedintele ADITPBI este primarul Capitalei, Gabriela Firea. Una dintre măsurile cuprinse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 Regiunea Bucureşti-Ilfov este înfiinţarea acestei societăţi, cu scopul de a asigura şi monitoriza transportul în comun în Bucureşti şi Ilfov, de a elabora planul integrat de transport şi circulaţie la nivelul regiunii pentru transportul public de călători şi de a monitoriza implementarea lui, de a asigura integrarea tarifară şi introducerea sistemelor moderne de e-ticketing şi management de trafic şi transport, a menţionat PMB. AGERPRES

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here