BVB: A fost înființată compania cu rol de Contraparte Centrală. O nouă etapă pentru BVB – Burse

0
82

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) împreună cu parteneri din domeniul energetic și financiar a înființat luni, 4 noiembrie, compania care va avea rol de Contraparte Centrală, se arată într-un comunicat de presă al operatorului pieței de capital.

Denumită CCP.RO, aceasta va găzdui infrastructura care va permite relansarea pieței derivatelor în România și va asigura mecanisme noi pentru diminuarea și transferul riscurilor pentru piețele operate de BVB și OPCOM.

BVB este acționar majoritar cu 59,52% din acțiuni, în urma unei contribuții de 47,5 milioane lei (10 milioane euro), cea mai mare investiție realizata de BVB în cadrul unui singur proiect. Partenerii BVB în proiectul CCP.RO sunt: OPCOM, Enel Romania, Banca Transilvania, Tinmar Energy, SIF Banat-Crisana, SIF Transilvania, SIF Muntenia si BRK Financial Group.

„CCP.RO va stimula creșterea lichidității piețelor deservite, iar existența acestei instituții reprezintă condiția minimă necesară pentru a asigura o evoluție sănătoasă a acestora”, a declarat Adrian Tanase, director general al BVB și președintele CA al CCP.RO Bucharest.

De ce este importantă Contrapartea Centrală

Conform BVB, CCP.RO va găzdui infrastructura care va permite relansarea și dezvoltarea pieței derivatelor în Romania și va asigura mecanisme noi pentru diminuarea și transferul riscurilor la nivelul piețelor deservite, și anume piețele operate de BVB, respectiv de OPCOM, contribuind la creșterea încrederii și activității pe aceste piețe. CCP se va interpune între părțile tranzactiei devenind contraparte pentru fiecare cumpărător, respectiv vânzător, și va garanta finalizarea decontării tranzacției prin aplicarea de mecanisme specifice pentru administrarea riscului.

Pentru investitorii sau participanții care activează pe piața de capital locală, existența CCP va permite introducerea si dezvoltarea tranzactiilor cu instrumente financiare derivate (cu activ suport actiuni, marfuri, obligatiuni, indici, curs de schimb, etc.).

Urmatoarele etape majore in activitatea noii companii sunt pregatirea documentatiei pentru autorizarea CCP.RO in calitate de contraparte centrala si obtinerea autorizatiei de functionare in acest scop din partea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). BVB si-a propus ca primele operatiuni realizate prin intermediul CCP.RO sa aiba loc in 16 luni de la infiintarea noii companii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here