Connect with us

Stiri economice

Elveția: O monedă locală dispare, o alta va fi pusă în circulație în decembrie. Ce sunt banii locali și cum pot ajuta (sau nu) economia unei țări – Finante & Banci

Publicat

pe

Banii locali încă luptă să se impună în Elveția. Farinetul valaisian (creat în 2017, numele venind de la un celebru falsificator de bani) va fi retras din această săptămână, dar acest eșec nu îi descurajează pe cei din La Chaux-de-Fonds (în zona munților jurasieni, la câțiva kilometri de granița franceză) să lanseze propriul sistem de plată.
Ieri, asociația care stă în spatele înființării farinetului au anunțat că moneda locală nu și-a îndeplinit obiectivele și a devenit „mai mult un obiect de colecție decât un mijloc de schimb”. Posesorii vor avea până la 31 decembrie timp să își schimbe banii locali pe bani tipăriți de Banca Elveției, scrie ziarul elvețian Le Temps în ediția sa tipărită de miercuri.

De partea cealaltă, orașul La Chaux-de-Fonds se pregătește să lanseze în decembrie ”albina”, așa cum spuneam.

Nota autorului:

În timpul crizei din anii 2000, argentinienii s-au folosit de „Credito” sau de „Patacon”. În Brazilia circula si in prezent cu succes, „Palmas”-ul. Un oraș din Marea Britanie a pus în circulație în septembrie 2008, Lira Lewes. Discutăm despre monedele locale (se mai numesc si complementare). În Europa circula peste 70 de asemenea monede locale. Ele nu au susținere guvernamentală și nu apar în cotațiile oferite de băncile centrale, dar circulă pe piață și sunt acceptate la plată de catre comercianți și persoanele fizice. În plus, permit relansarea economiilor blocate.
  • Banii „locali” sunt ca un catalizator. Intră în reacție, ajută economia, după care sunt retrași

Pentru cei care au o problemă în a imagina o monedă complementare le sugerez să se gândească la un voucher de 50 lei oferit de unele hypermarketuri sau la cele de vacanță. Care nici ele nu sunt bani în sensul cunoscut de toți, dar au valoarea înscrisă pe ele și sunt acceptate la plată în cerc restrâns. La finele secolului trecut, mai multe State intrasera in criza de lichiditati au apelat la aceste monede locale care urmau apoi sa fie schimbate pe bani „buni”.

Primii bani locali au fost pusi in circulatie prin 1800 in Elvetia, de catre Banque Wir. Aparatorii ideii monedelor locale spun (si au dreptate) ca intr-o economie intrata in criza, cu sanse mici de a iesi prin forte proprii, adoptarea unei asemenea monede poate fi solutia.

  • Inovația elvețiană constă în faptul că moneda locală nouă va fi una digitală

„Adesea monedele locale din Elveția sunt suprapuse circuitului monetar tradițional, detaliază Olivier Crevoisier. Aceasta este o complicație suplimentară, mai degrabă decât o ocazie de a dezvolta economia locală. „Principala provocare este să reușim să creăm propriul circuit al acestei monede. „Dacă acești bani sunt cheltuiți într-un restaurant, de exemplu, restaurantul ar putea să îi folosească pentru a-și plăti furnizorii locali sau chiar pe cei din afara localității, dacă aceia vor accepta noua monedă. Dar și așa, respectivii furnizori ar putea să schimbe banii locali în franci, ceea ce ar însemna noi eforturi pentru a atrage noi fonduri în monedă locală”, mai spune Olivier Crevoisier.

Cei care vor să introducă ”albina” spun că vor combina moneda locală cu un sistem de credit susținut prin intermediul unui blockchain, alături de un portofel online. „Cu bancnotele vom rămâne marginali, spune Jean Rossiaud, purtătorul de cuvânt al organizației care vrea să introducă ”albina”. O monedă locală nu ar putea funcționa în aceste zile fără un suport digital, admite el.

„Știm că acesta este un pariu pe care îl facem, recunoaște Théo Huguenin-Elie, consilier comunal în La Chaux-de-Fonds. „Pentru a fi atractiv, trebuie să fie ceva foarte simplu”, mai adaăugă acesta.

Albina va lua forma unui card reîncărcabil. „Primăria va pune anual echivalentul a o sută de mii de franci în moneda locală din care vor fi oferiți tuturor angajaților un card cadou în valoare de 50 de franci pentru a-i stimula”, explică un consilier comunal. De asemenea, companiile partenere din proiect s-au angajat să injecteze 120.000 de franci.

Noul sistem de plată va fi aplicat începând cu luna decembrie și va putea fi utilizat în 75 de puncte de vânzare și magazine, prin intermediul unui terminal de plată.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Românii au luat fața portughezilor și italienilor la capitolul educație financiară, dar tot codași suntem

Publicat

pe

România progresează în ceea ce priveşte nivelul educaţiei financiare a cetăţenilor, fiind în faţa unor state precum Italia sau Portugalia.

Două sondaje externe, unul realizat la nivelul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), celălalt la nivelul Uniunii Europene, arată că România progresează în ceea ce priveşte nivelul educaţiei financiare a cetăţenilor, fiind în faţa unor state precum Italia sau Portugalia. Cu toate acestea, România are de recuperat, fiind în urma multor state la acest capitol.

„Ne dorim foarte mult să impulsionăm şi digitalizarea şi tocmai de aceea noi suntem foarte determinaţi să creştem atât educaţia financiară, cât şi educaţia digitală. S-au văzut şi primele rezultate ale parteneriatelor desfăşurate în regim public-privat. Avem şi sondajul OECD, dar şi sondajul Eurobarometru al Comisiei Europene care relevă faptul că România a progresat. În sondajul OECD România a depăşit Italia cu un scor de alfabetizare financiară de 54 versus 53 în Italia. Este adevărat că este sub media celor 40 de state analizate, care este de 60. Important este că noi progresăm la comportamentul financiar pentru că acest scor de alfabetizare”, a declarat Gabriela Folcuţ, de la Asociaţia Română a Băncilor. 

Aceasta a explicat că, în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe, România ”nu stă tocmai bine” , mulţi dintre români neştiind să răspundă exact la întrebări precum „Ce este dobânda compusă?”,  ”Cum se calculează dobânda simplă?”, ”Ce este inflaţia?” sau la întrebări legate de riscurile financiare.  

În schimb, românii stau mult mau bine la capitolul legat de comportamentul financiar, mulţi dintre ştiu să economisească proactiv, să plătească facturile la timp, să compare ofertele de credit. 

Gabriela Folcuţ a arătat de asemenea că studiul Eurobarometru al Comisiei Europene plasează România pe poziţia a treia de la finalul clasamentului în ceea ce priveşte educaţia financiară, depăşind Letonia şi Portugalia.

Citeste in continuare

Evenimente

Ministrul Finanțelor vrea reducerea drastică a cheltuielilor cu aparatul bugetar

Publicat

pe

Ministrul Finanțelor spune că Guvernul nu a abandonat ideea unui aparat bugetar mult mai suplu și mai eficient. Și chiar dacă nu vor avea loc concedieri masive, statul va trebui să-și reducă drastic cheltuielile.

Tánczos Barna spune că reducerea cheltuielilor cu angajații de la stat rămâne o prioritate pentru guvern, iar șefii instituțiilor publice trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura servicii de calitate cu un număr mai mic de persoane.

Ministrul finanțelor a arătat că, la majoritatea ministerelor, bugetul anual a fost redus, ca primă măsură a reorganizării instituționale.

„Am redus cu 5% cheltuielile de personal, adică în paralel cu reducerea cu 5% și a bugetului de funcționare a cheltuielilor administrative, astfel încât, până la sfârșitul anului, să ne încadrăm în acest deficit de 7%. În interiorul instituțiilor, managerii trebuie să ia măsurile necesare încadrării în aceste limite lunare”, a declarat Tanczos Barna.

„Și în 2026, și în 2027, instituțiile trebuie să meargă mai departe pe drumul digitalizării, eficientizării și reducerii cheltuielilor de funcționare. Nu vorbesc, încă o dată, de reducerea salariilor, ci vorbim de reducerea anvelopei de personal”, a mai spus ministrul de Finanțe.

 Ministrul finanțelor este prezent la Forumul Economic al Transilvaniei, organizat la Târgu Mureș de Fundația Pro Economica. Participă 120 de antreprenori din 16 județe, dar și viceministrul în Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei, Magyar Levente.

Citeste in continuare

Evenimente

Județul în care seniorii au cele mai mici PENSII: oamenii se descurcă cu greu de la o lună la alta

Publicat

pe

Botoșani a ajuns județul celor mai săraci pensionari din țară. O indică atât statisticile naționale cât și realitatea de zi cu zi trăită de localnici. Mulți dintre ei abia se descurcă de la o lună la alta cu pensii foarte mici care nu le ajung pentru a duce un trai decent. 

Majoritatea pensionarilor din Botoșani nu reușesc să facă față cheltuielilor lunare cu banii din pensie și asta pentru că în județ sunt cele mai mici pensii înregistrate la nivel de țară. Oamenii nu reușesc să facă față scumpirilor, cheltuielilor la utilități sau costurilor cu medicamentele.

Cea mai grea situație este a pensionarilor rămași singuri, fără ajutor bolnavi și cu pensii foarte mici. Cei din mediul rural își pun sănătatea în pericol sau mor cu zile pentru că nu au bani să urmeze un tratament. 

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE