Connect with us

Stiri economice

Există o „portiță” din Legea pensiilor poate duce la amânarea creșterii pensiilor cu 40% de anul viitor – Finante & Banci

Publicat

pe

Economistul șef al BNR, Valentin Lazea, a vorbit miercuri despre impactul pe care legea pensiilor îl va avea asupra bugetului în anii următori, iar HotNews.ro a transmis aceste lucruri aici. El a declarat că: „Legea prevede, în mod interesant, că intră în vigoare la 1 septembrie 2021, cu excepția creșterii care s-a făcut deja la 1 septembrie 2019 și celei care intră la 1 septembrie 2020”.

Cu alte cuvinte, creșterea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie poate fi amânată, el considerând că asta este singura soluție pentru a păstra bugetul în parametri.

Acesta a mai spus că se tot vehiculează în spațiul public idei precum taxarea suplimentară a pensiilor speciale, colectare mai bună a TVA etc, dar a arătat, pe cifre, că aceste măsuri nu au un impact așa de mare încât să poată duce la această creștere a pensiilor.

  • „O taxare suplimentară a pensiilor speciale ar putea aduce cel mult 1 miliard de lei, adică 0,1% din PIB în fiecare an.”
  • „O colectare mai bună a TVA ar putea aduce cel mult 5 miliarde lei, adică 0,5% din PIB dacă e urmărită cu multă perseverență timp de mai mulți ani.”
  • „Revenirea la impozitarea dividendelor cu 10% ar putea aduce cel mult un alt miliard de lei, adică un alt 0,1% din PIB anual. „
  • „Concedierea a circa 5% din bugetar, ar aduce circa 0,6% din PIB”

„Adunați toate astea și abia dacă o să vă dea 1,2 – 1,3% din PIB. Dacă le faci pe toate astea, hai să zicem că poate anul viitor o mai duci la capăt. Duci cumva deficitul spre 3%, chiar dacă e peste. Dar ce faci în 2021?
Dacă se va introduce acea creștere a pensiilor din 2020, în 2021 bugetul explodează. Trebuie să ai nu știu câte măsuri de compensare, mult mai multe decât cele pe care vi le-am arătat eu ca să vii nu sub 3%, ci undeva deasupra cu destul de mult”, a explicat economistul șef al BNR.

Potrivit acestuia, nu există alternativă la prorogarea, amânarea articolului 86, aliniatul 2, litera b, din Legea 127/2019, aceasta fiind singura măsură capabilă să ducă deficitul bugetar în apropiere, dar marginal peste limita de deficit bugetar de 3%.


Despre impactul legii pensiilor, el a dat detalii aici.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Câți bani pierd pensionarii după plata contribuției la sănătate CALCULE

Publicat

pe

Profesorul Anton Hadăr a calculat, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, cât vor pierde pensionarii cu pensii de 4.000 de lei, după ce vor plăti contribuțiile la sănătate. Totul, după ce premierul Ilie Bolojan a decis să ia bani de la cei mai săraci pentru a reduce deficitul bugetar. 

Printre măsurile anunțate de premierul Bolojan se numără și plata contribuției la sănătate de către pensionarii a căror pensie depășește pragul de 3.000 de lei. Acestă măsură afectează aproximativ 1,9 milioane de oameni.

Conform măsurilor anunțate de guvernul Bolojan, pentru ceea ce depășește 3.000 de lei se va plăti o contribuție de 10% la CASS.

Câți pensionari au pensii peste 3.000 de lei

Din cei 500.000 de pensionari cu venituri medii şi mari, 300.000 sunt asiguraţi de Casa Naţională de Pensii.

Aproximativ 100.000 de pensionari ai Ministerului Afacerilor Interne sunt asigu­raţi la casa de pensii internă a MAI şi încă 85.000 de militari la casa de pensii a Ministerului Apărării.

Conform bugetelor celor două instituţii, pensia medie este undeva la 6.000 de lei. La această categorie se mai adaugă 10.000 de pensionari speciali, dintre care 5.000 de magistraţi cu pensii medii de peste 20.000 de lei lunar, primari, parlamentari care au de asemenea pensii de peste 7.000 de lei lunar.

Peste 2,7 milioane de români au pensii până la 3.000 de lei după recalculare, iar circa 1,9 milioane de pensionari au pensii de peste 3.000 de lei, în urma recalculării, din care 500.000 au peste 4.000 de lei.

Citeste in continuare

Evenimente

Carnea de pui s-a scumpit cu 11%, deși prețurile sunt plafonate. După 1 august prețurile vor exploda

Publicat

pe

Carnea de pui s-a scumpit cu 11% în ultimul an, deși prețul este plafonat. Fermierii dau vina pe gripa aviară care a afectat multe crescătorii din Europa. După 1 august, când TVA la alimente crește de la 9% la 11%, prețurile vor exploda.

Într-un an în care adaosul comercial a fost plafonat, carnea de pui s-a scumpit cu aproape 11 la sută. Focarele de gripă aviară din Uniunea Europeană ar reprezenta unul dintre motive, spun experții. 

Și cheltuielile fermierilor, dar și vremea extremă ar fi dus la explozia prețurilor la alimentul de bază, precizează specialiștii. Dar și salariile angajaților ar fi influențat valul de scumpiri. Asta, pentru că de la 1 ianuarie s-au eliminat facilitățile fiscale în agricultură și industria alimentară, iar acest lucru a avut un efect imediat, spun experții. 

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul bagă adânc mâna în buzunarele românilor. Cum arată următorul pachet de măsuri de austeritate

Publicat

pe

Noul pachet de măsuri de austeritate propus de Guvernul Bolojan înseamnă și mai multe tăieri și restricții pentru români. Mai mult, reforma pensiilor speciale, mult anunțată de Nicușor Dan și Ilie Bolojan, mai așteaptă. Guvernul se va ocupa de „speciali” abia la al treilea pachet fiscal.

Avem documentul cu măsurile ce se regăsesc în următoarele două pachete ale reformei fiscale! Vor fi noi tăieri de la angajații simpli și, surpriză, încă o sfidare pentru românii care ies în stradă de zile întregi. Mai exact, reforma pensiilor speciale se va face abia în al treilea pachet de măsuri al coaliției.

CE MĂSURI URMEAZĂ ÎN PACHETUL 2

-revizuirea indemnizațiilor din Consiliile de Administrație
-eliminarea cumulului pensiilor cu salariul
-limitarea salarizării
-reducerea numărului de funcții de conducere
-desființarea funcției de viceprimar din autoritățile locale cu o populație mai mică de 1.500 de locuitori
-comasări de direcții și structuri
-restructurarea companiilor de stat din Energie, Transporturi, Apărare
-reorganizarea ANAF
-înăsprirea regimului insolvenței și a legislației privind executarea silită

SURSA: Realitatea PLUS

CE MĂSURI URMEAZĂ ÎN PACHETUL 3

-reforma pensiilor speciale
-reținerea a 50% din beneficiile sociale pentru persoanele care nu își plătesc impozitele
-automatizarea proceselor din administrația publică cu ajutorul inteligenței artificiale
-comasarea instituțiilor din unitățile administrativ-teritoriale mici
-listarea la bursă a unor pachete minoritare din companiile performante
-reorganizarea sau lichidarea întreprinderilor publice care înregistrează pierderi 3 ani la rând

SURSA: Realitatea PLUS 

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE