Connect with us

Stiri economice

Deficitul la 10 luni, puțin mai mic decât cel anunțat de Florin Cîțu – Finante & Banci

Publicat

pe

Pe data de 14 noiembrie, ministrul de Finanțe Florin Cîțu anunța în cadrul unei conferințe de presă că deficitul bugetar la 10 luni este de 2,84%. Chiar într-o prezentare a acestuia, pe care o puteți vedea mai jos, este pusă această cifră.

Conform datelor publicate marți, 26 noiembrie, deficitul la 10 luni este de 2,8%, respectiv 28,8 miliarde lei, cu aproape 8 miliarde peste cel din aceeași perioadă a anului precedent.

Conform proiectului de rectificare publicat în această dimineață (marți – 26 noiembrie), la finalul anului deficitul va fi de 4,3%. Vezi mai multe amănunte despre rectificare, deficit și cine câți bani primește aici.

Ce spune nota MFP privind execuția bugetară la 10 luni:

Veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 261,1 miliarde lei, reprezentând 25,3% din PIB, comparativ cu 24,6% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018. Procentual, veniturile au fost cu 12,4% mai mari, respectiv o creștere cu 28,8 miliarde lei, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (+14,4%, respectiv o creștere cu 11,6 miliarde lei), impozit pe profit (+13,1%, respectiv o creștere cu 1,9 miliarde lei), TVA (+11,8%, respectiv o creștere cu 5,7 miliarde lei), accize (+9,1%, respectiv o creștere cu 2,2 miliarde lei).

Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA în creștere cu 11,8% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 53,6 miliarde lei.

De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 12,9% respectiv o creștere cu 0,7 miliarde lei.

Se înregistrează scăderi ale încasărilor cu 49,3% față de aceeași perioadă a anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule. Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 15,2 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 289,9 miliarde lei, cu 14,5% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile de personal sunt cu 19,5% mai mari față de cele realizate în primele zece luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 16,6% față de primele zece luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat.

Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu subvențiile cu 12,5%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 11,3%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, și cu 15% de la 1 septembrie 2019, ajungând de la 1.100 lei la 1.125 lei, precum și de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei (de la 1 iulie 2018) și de la 640 lei la 704 lei (începând cu septembrie 2019).

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 26,8 miliarde lei, cu 30,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Ciolacu anunță că nu va fi nicio creştere de cotă de TVA anul viitor

Publicat

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat miercuri asigurări că „nu va fi nicio creştere de cotă de TVA” anul viitor. El a făcut aceste precizări întrebat despre varianta, vehiculată în spaţiul public de diverşi specialişti în economie, privitoare la creşteri de taxe de anul viitor, în contextul negocierilor pe care ministrul Finanţelor le poartă la Bruxelles, la Comisia Europeană, referitoare planul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar.

„Eu vă dau o veste tristă astăzi, nu va fi nicio creştere de cotă de TVA. Tocmai s-au terminat discuţiile dintre ministrul de Finanţe şi Comisia Europeană. A avut întâlniri şi astăzi, într-o oră se urcă în avion şi vine acasă şi sunt convins că mă va informa şi pe mine şi pe domnul preşedinte Nicolae Ciucă, cum este normal”, a declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a precizat că veştile de la Bruxelles sunt bune.

„Normal, sunt veşti bune şi le discutăm în detaliu mâine (n.r. – joi). Înseamnă că nu vom mări taxele. Domne”, noi avem o evaziune fiscală de 10% din PIB, avem cel mai mare GAP de TVA, avem anumite cheltuieli necontrolate, de exemplu în domeniul Sănătăţii, unde, din punctul meu de vedere, noua legislaţie pe care am trecut-o prin Guvern, împreună cu ministrul de Finanţe, este corectă. Respectiv, să avem achiziţii centralizate pentru tot sistemul de sănătate, nu putem cumpăra o seringă, unii o cumpără cu 1 leu, alţii o cumpără cu 3 lei, aceeaşi seringă.Trebuie să termine, suntem în 2024, s-a terminat haiducia în România. Toată această ordonare va aduce, automat, la o reducere de cheltuieli”, a arătat Ciolacu.

Elevii din teritoriile ocupate ale Ucrainei vor învăța biografia lui Putin la școală. „Profesorii vor crea un cult al personalității liderului ocupanților”

Premierul s-a declarat total de acord privind realizarea unei „reforme bugetare”.

„Nu putem să ducem în continuare, să facem digitalizare, e impusă, şi, iarăşi, îmi pare rău, până-n 2026 se va termina. Nu mai putem să ne pitim şi nu mai putem să găsim motive, pentru că, altfel, pierdem banii din PNRR. (…) România se modernizează, nu vor fi taxe şi impozite, şi mai mult, nu va fi nicio creştere de TVA pentru că ar însemna o tâmpenie. Orice punct de creştere la TVA aduce o inflaţie de 0,5%, tocmai am adus inflaţia de la două cifre, am adus-o la sub 5%. Este pentru prima oară când avem o creştere la consum şi o creştere a nivelului de trai, acum, o luăm, din nou, de la capăt?”, a menţionat Ciolacu.

Şeful Executivului a făcut precizările înainte de participare la lansarea proiectului de construcţie a unui corp nou de spital de psihiatrie pentru copii în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, proiect realizat în baza unui protocol de colaborare între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Fundaţia Filantropică Metropolis.

Citeste in continuare

Evenimente

Amânarea ratelor bancare pentru producătorii agricoli a fost adoptată de Guvern

Publicat

pe

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, o Ordonanță de urgență care prevede amânarea plății ratelor datorate băncilor de către fermierii afectați de seceta pedologică și de problemele economice generate de războiul din Ucraina.

Conform Ministerului Agriculturii, OUG prevede suspendarea de drept, începând cu data solicitării, a rambursării datoriilor curente și restante, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu creditorii instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, utilizate în sectorul agriculturii primare, cu scadența în anul 2024, pentru o perioadă de timp până la data de 1 august 2025, pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

Modificările și completările vizează următoarele aspecte:

– transmiterea către creditori a solicitării de suspendare, însoțită de copia procesului – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, încheiat pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate

– dobânda percepută de creditor de la debitor este mai mare de 2,5% + ROBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în lei și 2% + EURIBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în valută, stabilite în contracte, după caz. Nivelul ROBOR-ului se stabilește în ziua înregistrării cererii debitorului

Măsura suspendării executărilor silite se va aplica -aloric, fermieri – distribuitori – producători/furnizori, la cerere, prin raportare la prețul de achiziție, pe baza proceselor verbale emise de autoritățile competente privind constatarea și evaluarea pagubelor la culturi agricole vegetale și a avizelor de expediție sau a altor documente în vederea certificării cantităților livrate.

În cazul în care debitorii își achită până la data de 31.12.2024, obligațiile de plată aferente contractelor aflate în derulare nu se vor percepe dobânzi, penalități, majorări de întârziere sau alte costuri similare și se vor menține toate discount-urile și beneficiile stabilite în contractele de vânzare-cumpărare sau de furnizare de resurse materiale destinate producției agricole vegetale pentru anul 2024. Măsura se aplică pe întregul lanț valoric, respectiv fermieri – distribuitori – producători/furnizori.

Pe toată perioada aplicabilității măsurilor menționate sunt interzise orice acte sau operațiuni având ca obiect transferuri patrimoniale de către fermieri, altele decât cele făcute în cursul firesc al desfășurării activității curente, acestea fiind prezumate ca realizate în frauda creditorilor și lovite de nulitate absolută.

Termenul de aplicare a măsurilor descrise mai sus se prelungește până la data de 01 august 2025

De prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli din contractele de credit, respectiv leasing, încheiate cu instituții de credit sau instituții financiare nebancare, care dețin copii ale proceselor – verbale de constatare și evaluare a pagubelor, încheiate pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate.

Citeste in continuare

Evenimente

Alocațiile pentru copii cresc din ianuarie 2025: Noile sume anunțate

Publicat

pe

De la 1 ianuarie 2025, alocațiile pentru copii vor beneficia de o nouă majorare, conform anunțului făcut de Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

ceasta a precizat că alocațiile vor fi ajustate cu o creștere de 10,4%, în conformitate cu rata inflației, oferind astfel un sprijin financiar suplimentar familiilor din România. Măsura face parte din strategia guvernamentală de a sprijini părinții în creșterea și educarea copiilor, oferindu-le un ajutor financiar adaptat la creșterea costurilor vieții.

Noile valori ale alocațiilor pentru copii începând din 2025

Ministrul Muncii a detaliat sumele ce vor fi acordate după această ajustare. Astfel, pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani, alocația va ajunge la 323 de lei lunar, în timp ce pentru copiii cu vârsta sub 2 ani și cei cu dizabilități, alocația va depăși 700 de lei. „Alocațiile vor crește cu 10,4%, ceea ce înseamnă că pentru copiii mai mari de 2 ani vom ajunge la aproximativ 323 de lei, iar pentru cei sub 2 ani, valoarea va crește la peste 700 de lei”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Această ajustare a alocațiilor continuă tendința de creștere anuală în funcție de rata inflației. În luna ianuarie 2023, alocațiile au fost majorate cu 13,8%, urmând aceeași regulă stabilită prin Ordonanța de Urgență 126/2021, care prevede că, începând din 2023, alocațiile se indexează automat anual, conform inflației anuale comunicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Creșterea din ianuarie 2023 a dus la următoarele valori:

de la 256 de lei la 292 de lei pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale sau profesionale;
de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap de până la 18 ani.

Majorarea alocațiilor vine ca o măsură de protecție socială esențială pentru familiile din România, contribuind la acoperirea unor costuri crescute în educația și îngrijirea copiilor. Indexarea automată cu inflația, conform reglementărilor în vigoare, asigură că aceste sume reflectă evoluțiile economice și ajută familiile să facă față provocărilor financiare.

Alocațiile se vor majora în fiecare an, la începutul lunii ianuarie, pe baza inflației raportate de INS pentru anul anterior, asigurând astfel o ajustare constantă a acestui ajutor esențial pentru familii.

Citeste in continuare

Trending