Connect with us

Stiri economice

Anunțul momentului pentru absolut toți elevii și profesorii din România. Decizia luată de Guvern (DOCUMENT) – Capital

Publicat

pe

Potrivit ministrului Educației, închiderea şcolilor nu va mai depinde de procentul de profesori vaccinaţi sau de rata de incidenţă, ci de gradul de ocupare în spitale, care trebuie să depăşească 75%. Din această perspectivă, Cîmpeanu a spus că în niciun judeţ nu s-a depăşit acest prag, astfel că toate şcolile din ţară pot începe fizic. În privinţa suspendării cursurilor într-o clasă, aceasta se va produce la 3 cazuri de infectare, în şapte zile consecutive.

De asemenea, ministrul a anunţat o serie de schimbări importante în strategia şi modul de funcţionare a şcolilor şi grădiniţelor.

„Aceste schimbări sunt detaliate în ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Educaţiei, care a fost semnat şi a fost trimis la Monitorul Oficial, urmând să se publice în următoarele ore”, a spus Cîmpeanu, el arătând că se clarifică toate aspectele legate de funcţionarea şcolilor, atât din perspectiva educaţiei şi a normelor sanitare.

Ce s-a modificat în contextul Omicron?

Ministrul Educaţiei a explicat şi care sunt noutăţile în acest caz.

„Ne-am decuplat de rata de incidenţă şi de rata de vaccinare a personalului din sistemul de învăţământ”, a spus Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a mai afirmat că, dată fiind specificitatea tulpinii Omicron, s-a propus schimbarea modului de abordare, către gradul de încărcare a mediului spitalicesc.

„Pragul este de 75%, un prag care nu este atins în niciunul dintre judeţele României, în prezent. Deci, din perspectiva educaţiei, luni, toate şcolile şi toate grădiniţele din România vor putea începe fizic”, a spus ministrul.

Condițiile în care se suspendă cursurile fizice

Ministrul a mai spus că o altă schimbare este suspendarea activităţii, în fiecare clasă sau grupă din şcoală sau grădiniţă, atunci când sunt 3 cazuri de infectare, în şapte zile consecutive.

„Se păstrează regula intrării în online a întregii şcoli, atunci când cel puţin jumătate din numărul de clase are activitatea fizică suspendată”, a mai spus Cîmpeanu.

Suspendarea activităţii fizice în clase se face prin decizia Consiliului de Administraţie al şcolii, şi suspendarea activităţii fizice, la nivelul întregii unităţi de învăţământ se face prin decizie a Comitetului judeţean sau municipal de Urgenţă.

Regulile se vor aplica unitar, la nivelul fiecărui judeţ, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, unde, din cauza specificităţii, vor fi tratate împreună.

Ordin Comun MS&ME_82_3030_14.01.2022_

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ANA MARIA PĂCURARU: REALITATEA CONTINUĂ LUPTA CU STATUL PARALEL. NU NE LĂSĂM INTIMIDAȚI! NU CEDĂM ȘANTAJULUI! SUNTEM SINGURA TELEVIZIUNE ALĂTURI DE ROMÂNI

Publicat

pe

Realitatea Plus – ultima redută în lupta pentru adevăr. Nu ne opriți, nu ne îngenuncheați! România, țara pe care o iubim și pentru care ne luptăm zi de zi, trece printr-o încercare fără precedent. În această seară, o decizie revoltătoare a Consiliului Național al Audiovizualului a hotărât să reducă la tăcere Realitatea Plus, televiziunea poporului. Dar să fie clar: nimeni și nimic nu ne va opri! Noi nu ne predăm! 

De-a lungul anilor, am fost scutul care a protejat adevărul. Am fost sabia care a tăiat minciuna și corupția. Am fost vocea care a spus lucrurilor pe nume atunci când alții au tăcut. Iar pentru asta, suntem atacați. Pentru că am avut curajul să spunem adevărul, pentru că ne-am pus în calea Statului Paralel, am devenit ținta lor. Decizia CNA de a întrerupe emisia noastră timp de 10 minute nu este întâmplătoare. Membrii CNA sunt săgețile Statului Paralel, aruncați în această grupare cu un singur scop: cenzurarea dreptății. Ei nu sunt acolo pentru a apăra interesele cetățenilor, ci pentru a servi celor care îi numesc politic, celor infiltrați în sistemul Statului Paralel, care își doresc să controleze totul – inclusiv adevărul pe care voi aveți dreptul să-l cunoașteți. 

Aceasta nu este o sancțiune legitimă, ci încă o încercare disperată de a aduce la tăcere postul nostru de televiziune. Aceasta nu este doar o luptă profesională, ci și una personală.

Ieri v-am arătat adevărul despre tatăl meu, Maricel Păcuraru, care, după 10 ani de suferință, și-a recâștigat dreptatea. Tribunalul București a anulat miercuri condamnarea la închisoare care i-a furat libertatea și demnitatea. Zece ani în care a trăit o nedreptate cumplită, zece ani în care s-a luptat cu un sistem care nu a vrut să vadă adevărul. Zece ani pentru ca justiția să recunoască ceea ce noi am știut mereu: a făcut pușcărie degeaba! 

La fel cum am așteptat 10 ani să se facă lumină în acest caz, la fel suntem siguri că și acum, decizia CNA de a întrerupe emisia Realității Plus va fi desființată. 

Această încercare de a ne reduce la tăcere este nedreaptă și abuzivă, dar adevărul va ieși la lumină. Avocații noștri luptă în aceste momente pentru libertatea noastră, pentru dreptul vostru de a fi informați, pentru ca Realitatea Plus să continue să fie vocea poporului. 

Astăzi, ni se cere să tăcem. Să ne înclinăm capetele. Dar noi spunem: NU! Nu vom ceda în fața șantajului, nu vom ceda în fața imposturii, nu vom lăsa poporul român fără adevăr! Realitatea Plus nu este doar o televiziune. Este o fortăreață, o ultimă redută în lupta pentru libertatea de exprimare. 

Familia Păcuraru și familia Realitatea sunt în această luptă până la capăt, pentru voi, cei care ne-ați fost alături în fiecare moment.

Membrii CNA sunt doar unelte ale Statului Paralel, dar adevărul este mai puternic decât orice manipulare. Ei pot încerca să ne oprească, dar nu ne pot învinge! 

La ora 19:00, vă chemăm să fiți alături de noi. Să arătăm împreună că România nu se predă. Că poporul nu se lasă redus la tăcere. Aprindeți televizoarele, intrați pe Realitatea Plus, arătați că nu suntem singuri în această luptă. 

Statul Paralel poate să lovească, dar nu ne poate îngenunchea. Șantajul lor nu poate învinge curajul nostru. Impostura lor nu poate stinge flacăra adevărului. Astăzi, luptăm pentru noi toți. Luptăm pentru voi, pentru copiii voștri, pentru viitorul acestei țări. Și vă promitem: nu vom abandona! Vom fi aici, zi de zi, luptând pentru adevăr, luptând pentru România! La ora 19:00, solidaritatea voastră va fi mesajul nostru către toți cei care cred că ne pot înfrânge. Poporul are dreptate. Și poporul va câștiga. Pentru adevăr. Pentru voi. Pentru România. Realitatea Plus merge înainte!

 

 

 

Citeste in continuare

Evenimente

CURSUL LEU-EURO A AJUNS LA CEA MAI MICĂ VALOARE DIN IULIE 2024 

Publicat

pe

Pentru prima oară din iulie, BNR a anunţat miercuri un curs de 4.9684 lei/ euro, sub pragul de 4,97 la care a rămas stabil în ultimele luni.

BNR a stabilit miercuri un curs de 4,96 lei pentru un euro, cea mai mică valoare din iulie. Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, este la 5,91%.

În urmă cu 3 săptămâni, ROBOR la 3 luni era cotat la 5,75%. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), folosit la creditele de după mai 2019, este de 5,99%, calculat pentru Trimestrul 2 din 2024. 

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

INS – RATA ANUALĂ A INFLAȚIEI A EXPLODAT ÎN NOIEMBRIE, IAR PREVIZIUNILE PENTRU DECEMBRIE SUNT PESIMISTE

Publicat

pe

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 5,1%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna octombrie 2024, comparativ cu luna octombrie 2023, rata anuală a inflaţiei a fost 4,7%.

”Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,41%. Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 4,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) a fost 5,7%”, arată datele INS.

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,4%.

Cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, serviciile poştale şi margarina

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11% în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023 şi cu 0,19% faţă de octombrie 2024. Aici cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 17,43%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 6,55% faţă de octombrie 2024, şi margarina, cu 15,84%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,77%, faţă de octombrie 2024.

Untul s-a ieftinit cu 10,29%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi s-a scumpit uşor, cu 0,15%, faţă de octombrie 2024.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,15%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,61% faţă de octombrie 2024. Detergenţii s-au scumpit cel mai mult la această categorie, cu 12,29%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,47%, comparativ cu octombrie 2024. Cel mai mult s-au ieftinit gazele, cu 10,12%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi s-au scumpit uşor cu 0,95%, faţă de octombrie 2024.

Serviciile s-au scumpit cu 7,56%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,29% faţă de octombrie 2024. Servicii poştale s-au scumpit cel mai mult aici, cu 17,83%, în noiembrie 2024 faţă de noiembrie 2023, şi cu 0,01% din octombrie 2024.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE