Cu toate acestea, într-o postare pe blog, compania a declarat că au decis părăsirea construcţiei unor astfel de aeronave experţilor din industria aerospaţială, care au început...
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă, nu sunt persoane afectate. Purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan, a precizat că podul respectiv...
În situaţia în care locuinţa ta a fost afectată de inundaţii poţi fi depăgubit de PAID în cazul în care ai încheiată asigurare obligatorie a locuinţei....
„Benzina de avion AVGAS se importă în cantităţi foarte mici pentru că nu avem aviaţie în România. Majoritatea avioanelor zboară cu kerosen, au motoare turbină. Benzina...
„De ce să nu părăsiţi UE?”, i-a spus Trump şeful statului francez ales pe un program hotărât proeuropean, potrivit unui editorial publicat de cotidianul american, care...
„În privinţa Brexitului am făcut progrese, dar rămân divergenţe uriaşe şi serioase, în special despre Irlanda şi Irlanda de Nord. După Brexit, ne dorim un parteneriat...
”Autorităţile au demonstrat eforturi sporite prin utilizarea în creştere de către procurori a legii împotriva traficului de persoane, inclusiv prin participarea în echipe comune de anchetatori...
Segway-Ninebot, cel mai mare furnizor mondial de transport electric personal, continuă creşterea gamei de produse destinate consumatorilor prin lansarea Segway Drift W1, primul model din seria...
Adrian Voican, membru al comitetului director al ANAT, a declarat că numărul tichetelor de vacanţă acordate anul acesta de angajatori salariaţilor din sistemul public şi bugetar...
Reprezentanţii Boeing au declarat că avionul ar putea să te ducă oriunde în lume, în timp record (de la o oră până la trei ore), cu...