Primul test al funcţionalităţilor Ghiseul.ro a fost făcut în aplicaţia de internet banking, dezvoltată de Piraeus Bank, instituţie bancară ce şi-a manifestat disponibilitatea de a crea...
Potrivit unui comunicat al Guvernului, o parte dintre măsurile de intervenţie rapidă urmează să fie adoptate în prima şedinţă a Executivului. Astfel, sunt avute în vedere...
Proiectul, care a fost iniţiat de parlamentari PSD şi ALDE, a întrunit 74 voturi „pentru”, 9 abţineri şi 28 „împotrivă” . Senatorii au aprobat toate modificările...
Cel puţin, aşa arată un studiu realizat de UP! Your Service. ”Într-o piaţă competitivă în care presiunea preţului a fost întotdeauna foarte mare, rămâne de văzut...
O creştere mai mare în rândul statelor membre ale Uniunii Europene a fost înregistrată doar în Ungaria (7,7%). În zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut...
În acelaşi timp, cifra brută de afaceri a ajuns la 2,76 miliarde de dolari, cu circa 40% peste rezultatul din primul trimestru din al anului trecut. ...
„Nu recunoaştem încercarea Rusiei de a anexa Crimeea”, a declarat oficialul american, precizând că sancţiunile SUA „vor rămâne în vigoare până când Rusia va înapoia Ucrainei...
Antreprenorii si managerii din companii au ajuns la concluzia ca implementarea unui program de calcul salarii le aduce beneficii insemnate, cuantificate in reducere de timp, bani...
Printre amendamentele admise în comisie figurează posibilitatea eliberării condiţionate dacă s-a executat o jumătate din pedeapsă, în loc de două treimi, cum este în prezent, în...
Aproape 280 de firme specializate operau, în 2017, peste 71.000 de aparate de joc de tip slot machines. Circa 25.000 de oameni lucrează în domeniu, plecând...