Daniel Crunţeanu a vorbit despre rolul AFIR în obţinerea rezultatelor bune în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene din domeniul agriculturii. „Din 50 de măsuri şi...
Dacă socotim în decade de viață, cei mai mulți agricultori din România sunt în segmentul 60 – 70 de ani. Datele sunt sigure și le-am aflat...
Unul dintre domeniile care au crescut peste aşteptări, în ultimul timp, a fost agricultura. În ciuda unor mici piedici menite să întârzie unele proiecte, aşa cum...
Conform Mediafax, contribuţiile CAS (respectiv contribuţiile de asigurări sociale aferente pensiei) „sunt încasate integral la buget”, cu „suspendarea contribuţiilor în perioada 1.07 – 31.12.2018”. În prezent,...
Potrivit datelor oficiale, din acest total, 238 erau autoturisme electrice 100%, echivalentul unui majorări de cinci ori (+417,4%) faţă de primele patru luni din anul precedent,...
Crescută în oraşul Constanţa de la malul Mării Negre, Halep avea nevoie de competiţii internaţionale pentru a-şi dezvolta cariera.Potrivit CNN, omul de afaceri Corneliu Idu a...
„A existat un consens privind luarea de măsuri pentru reducerea în mod semnificativ a deficitului Statelor Unite în schimbul de mărfuri cu China”, relevă ambele părţi,...
Potrivit legii, conducerea unui automobil cu ITP expirat este una dintre cele mai grave abateri pe care le poate comite un şofer. Amenzile prevăzute în Codul...
China a lansat la finele anului trecut un contract futures pe mere, apreciat ca fiind primul produs futures din lume pentru fructe proaspete. În ultimele luni,...
Touareg este, poate, cel mai important model pe care Volkswagen îl comercializează în România. Nu pentru că este cel mai căutat vehicul de la noi al...