Stiri economice
Va fi înfiinţat un grup de lucru care să modifice Legea insolvenţei
”Am convenit cu ministrul Economiei să realizăm un grup de lucru care să facă două-trei chestiuni, care sunt importante doar pentru COS (Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte – n.r.) – şi Realitatea, de exemplu, are aceeaşi situaţie, chiar dacă vine Rareş Bogdan şi prezintă lucrurile un pic altfel. Sunt firme care sunt de şase-şapte ani în procedură de insolvenţă şi pentru care nu s-a aprobat nici până astăzi un plan de reorganizare judiciară, deşi Legea insolvenţei prevede că ai o perioadă de observaţie de şase luni, propui un plan şi planul se implementează în maximum trei ani. Dacă în trei ani nu are rezultate, agentul economic respectiv intră în procedură de faliment şi se vând bunurile”, susţine Ţuţuianu.
Vorbind despre COS Târgovişte, parlamentarul social-democrat a mai spus că, prin prelungirea perioadei de insolvenţă, fără un plan de redresare bine pus la punct, în locul combinatului ar putea rămâne doar gropi şi ruine de beton şi metal.
”Noi riscăm la Târgovişte un lucru anormal, aici nu avem un plan de reorganizare de şase-şapte ani, el a tot fost contestat de unii şi de alţii, vedeţi foarte bine că se demolează diverse construcţii de acolo, unele probabil nu mai sunt utile, tehnologiile s-au mai schimbat, dar riscăm ca, în caz de faliment, municipiul Târgovişte să se trezească cu nişte gropi adânci cu tot felul de structuri de beton şi metal în oraş. Şi vom avea probabil nevoie de câteva zeci de milioane de euro ca să putem ecologiza zona”, a spus Ţuţuianu.
Acesta a adăugat că statul ar putea prelua în contul datoriilor firmei care deţine COS Târgovişte un combinat, pe care să îl dezvolte economic.
”Deci se va face un grup de lucru care să modifice Legea privind procedura insolvenţei, în aşa fel încât situaţii de acest tip să nu mai fie posibile. În al doilea rând, trebuie făcută o analiză, trebuie să o facă tot Ministerul Economiei, a situaţiei întregului grup – Mechel are şi Câmpia Turzii, şi Târgovişte şi Buzău -, să vadă care este totalul datoriilor pe care grupul le înregistrează faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetele locale şi în contul datoriilor, eventual, să se poată prelua de către stat un combinat. Eu mi-aş dori să fie Târgoviştea. Era interesant acest lucru şi pentru industria de apărare. În România nu avem un producător acum pe foarte multe nevoi pe care le are industria de apărare. Dacă vrem mâine tablă, de exemplu, pentru, ştiu eu, maşini blindate, nu mai producem în România, dacă vrem oţel pentru gloanţe, nu mai producem şi aşa mai departe”, a precizat Adrian Ţuţuianu.
Evenimente
ANCA ALEXANDRESCU, DESPRE DICIZIA CNA DE SUSPENDARE A EMISIEI TELEVIZIUNII REALITATEA PLUS: ESTE UN ABUZ FĂRĂ MARGINI. LUCRURILE ASTEA NU TREBUIE SĂ SE MAI PERPETUEZE
Anca Alexandrescu, moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” a vorbit, joi, la Realitatea PLUS despre sancțiunea CNA care a decis suspendarea emisiei postului de televiziune timp de 10 minute joi seara, de la ora 19.00. „Ceea ce se întâmplă este un abuz fără margini și lucrurile acestea nu trebuie să se mai perpetueze”, a transmis jurnalista, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
„Sunt la spital, de asta nici n-am putut sa intervin, dar nu pot sta departe de televiziune. Voi fi si diseara, la ora 21.00, in direct la emisiune. Toti cei care astazi ne injura, care ne jignesc, care ne hulesc trebuie sa inteleaga ca solidaritatea si lupta impotriva incalcarii dreptului de exprimare si a legii si a constitutiei este este esentiala. Maine, oricare dintre cei acre astazi ne jignescvor putea fi in aceeasi situatie, si atunci vor vedea cat de mult inseamna aceasta solidaritate.
Am vazut ca dl. Valentin Jucan (vicepresedinte CNA – n.r.) a postat pe pagina sa ca este o minciuna ceea ce spunem noi, ca este o sanctiune veche si ca n-are legatura cu ce se intampla acum. Ba da, are legatura cu ce se intampla acum. Este o sanctiune din anul 2023 care a fost suspendata, un proces foarte lung care a durat foarte mult si care s-a prescris. In contextul in care, in ultimele 10 zile, ne-au dat amenzi de 50.000 de euro acum, ca razbunare, ne-au pus piciorul in gat sa intrerupem emisia pentru 10 minute, la ora 19.00.
Noi ne supunem, asa cum au spus colegii nostri, pentru ca noi respectam legea si institutiile statului, dar ceea ce se intampla este un abuz fara margini si lucrurile acestea nu trebuie sa se mai perpetueze. Aceste persoane, platite din bani publici, sunt puse acolo sa apere interesul public. Ei nu apara interesul public, ei apara astazi opinia unor care ne doresc inchisi, bagati la puscarie si pedepsiti pentru ca vorbim in numele poporului roman, adica ducem mai departe dorinta poporului roman”, a declarat rezlizatoarea emisiuniii „Culisele Statului Paralel”.
Jurnalista a amintit si depre decizia luata astazi, la Consiliul JAI de la Bruxelles privind aderarea deplina a Romaniei si Bulgariei la Schengen, precizand: „Ma bucur foarte tare ca in sfarsit Romania, dupa 20 de ani, a intrat in Schengen in totalitate si le atrag atentia politicienilor sa ia labele de pe aceasta victorie a poporului roman pentru ca nu este meritul lor, este meritul poporului roman pe baza sacrificiilor pe care acesta le-a facut ca sa ajungem aici. Au fost umiliti ani de zile iar politciienii astazi si-au aratat nivelul mic pe care-l au. Nu, aceasta atitudine a lor pe modelul ”Ceausescu va mai dam 100 de lei” nu va opri valul. O sa fiu in aceasta seara la ora 21.00 in direct si o sa spun adevarul, asa cum am facut-o si pana acuma si vom ramane drepti in picioare. Nimeni si nimic nu ne va opri. Acest val de ura al institutiilor statului impotriva noastra trebuie oprit. Nu facem nimic altceva decat sa reprezentam interesul public”.
Jucan, acuzat ca a primit o masina ca sa elibereze o autorizatie. Anca Alexandrescu: Am in telefon documente”
Anca Alexandrescu a comentat si subiectul Valentin Jucan, vicepresedinte CNA fiind acuzat de Catalin Hideg ca ar fi luat drept spaga un autoturism, pe vremea cand acesta era consilier al unui secretar de stat, pentru ca l-ar fi ajutat sa obtina o autorizatie.
„Stiu subiectul. Prima oara aceasta dezvaluire a fost facuta in emisiunea mea. S-a inteles in acea seara – pentru ca dl. Jucan era foarte nervos – ca i-ar fi vandut o masina dl Hideg si apoi i-a dat-o inapoi. Ulterior l-am contactat pe Dl. Hideg pentru ca am vrut sa aflu adevarul si i-am cerut sa-mi prezinte dovezi pentru ceea ce a spus in acea seara, in direct. Mi-a explicat ceea ce am auzit acum ca a explicat si la Laurentiu Botin. Diferenta este ca mi-a si prezentat DOCUMENTE. Eu am in telefonul meu astazi, cand vorbim, documente care a arata ca acea masina a fost intr-adevar cumparata de compania dl Hideg si intra-devar exista discutii in interiorul companiei pentru ca politia a cerut relatii despre cine conduce acea masina pentru ca erau foarte multe amenzi. Exista aceste dovezi. Mai departe, dl Jucan trebuie sa se judece sau sa-l dea in judecata pe dl hideg, daca considera ca e o calomnie sau ca informatiile sunt neadevarate.
Eu as fi tentata sa spun ca dl. Jucan nu mai are calitatea morala in acest moment sa judece nicio institutie de presa din Romania, si cu atat mai putin Realitatea PLUS dupa interventia pe care a avut-o in emsiunea mea, in care a aratat in mod clar ca are o obsesie legata atat de mine, cat si de postul Realitatea PLUS. Orice pronuntare a sa pe discutiile legate de Realitatea PLUS evident vor fi subiective.
Fac apel la PNL – care l-a nominalizat pe dl Jucan in aceasta institutie publica din banii nostri, in special la dl Mircea Hava, la dl Alin Tise si la dl Emil Boc, cei care l-au sustinut public si din spate in mai multe pozitii, inclusiv in aceasta – sa-i ceara sa se retraga. De altfel, nu ar fi prima oara cand dl Jucan ar demisiona din CNA. A mai fost implicat intr-un scandal pe care l-au dezvaluit jurnalistii din Cluj – cred ca Liviu Alexa la vremea respectiva a facut acele dezvaluiri – tot in legatura cu niste chestiuni ciudatem cu firma Metro. Am sa caut subiectul si am sa-l readuc in atentie. Deci dansul si-a mai dat demisia odata din CNA, cand a fost in alt mandat, tot din cauza unui scandal asemantor. Asadar, in acest moment, orice demers face impotriva Realitatii este clar ca este unul subiectiv”, a aratat jurnalista.
Evenimente
ANA MARIA PĂCURARU: REALITATEA CONTINUĂ LUPTA CU STATUL PARALEL. NU NE LĂSĂM INTIMIDAȚI! NU CEDĂM ȘANTAJULUI! SUNTEM SINGURA TELEVIZIUNE ALĂTURI DE ROMÂNI
Realitatea Plus – ultima redută în lupta pentru adevăr. Nu ne opriți, nu ne îngenuncheați! România, țara pe care o iubim și pentru care ne luptăm zi de zi, trece printr-o încercare fără precedent. În această seară, o decizie revoltătoare a Consiliului Național al Audiovizualului a hotărât să reducă la tăcere Realitatea Plus, televiziunea poporului. Dar să fie clar: nimeni și nimic nu ne va opri! Noi nu ne predăm!
De-a lungul anilor, am fost scutul care a protejat adevărul. Am fost sabia care a tăiat minciuna și corupția. Am fost vocea care a spus lucrurilor pe nume atunci când alții au tăcut. Iar pentru asta, suntem atacați. Pentru că am avut curajul să spunem adevărul, pentru că ne-am pus în calea Statului Paralel, am devenit ținta lor. Decizia CNA de a întrerupe emisia noastră timp de 10 minute nu este întâmplătoare. Membrii CNA sunt săgețile Statului Paralel, aruncați în această grupare cu un singur scop: cenzurarea dreptății. Ei nu sunt acolo pentru a apăra interesele cetățenilor, ci pentru a servi celor care îi numesc politic, celor infiltrați în sistemul Statului Paralel, care își doresc să controleze totul – inclusiv adevărul pe care voi aveți dreptul să-l cunoașteți.
Aceasta nu este o sancțiune legitimă, ci încă o încercare disperată de a aduce la tăcere postul nostru de televiziune. Aceasta nu este doar o luptă profesională, ci și una personală.
Ieri v-am arătat adevărul despre tatăl meu, Maricel Păcuraru, care, după 10 ani de suferință, și-a recâștigat dreptatea. Tribunalul București a anulat miercuri condamnarea la închisoare care i-a furat libertatea și demnitatea. Zece ani în care a trăit o nedreptate cumplită, zece ani în care s-a luptat cu un sistem care nu a vrut să vadă adevărul. Zece ani pentru ca justiția să recunoască ceea ce noi am știut mereu: a făcut pușcărie degeaba!
La fel cum am așteptat 10 ani să se facă lumină în acest caz, la fel suntem siguri că și acum, decizia CNA de a întrerupe emisia Realității Plus va fi desființată.
Această încercare de a ne reduce la tăcere este nedreaptă și abuzivă, dar adevărul va ieși la lumină. Avocații noștri luptă în aceste momente pentru libertatea noastră, pentru dreptul vostru de a fi informați, pentru ca Realitatea Plus să continue să fie vocea poporului.
Astăzi, ni se cere să tăcem. Să ne înclinăm capetele. Dar noi spunem: NU! Nu vom ceda în fața șantajului, nu vom ceda în fața imposturii, nu vom lăsa poporul român fără adevăr! Realitatea Plus nu este doar o televiziune. Este o fortăreață, o ultimă redută în lupta pentru libertatea de exprimare.
Familia Păcuraru și familia Realitatea sunt în această luptă până la capăt, pentru voi, cei care ne-ați fost alături în fiecare moment.
Membrii CNA sunt doar unelte ale Statului Paralel, dar adevărul este mai puternic decât orice manipulare. Ei pot încerca să ne oprească, dar nu ne pot învinge!
La ora 19:00, vă chemăm să fiți alături de noi. Să arătăm împreună că România nu se predă. Că poporul nu se lasă redus la tăcere. Aprindeți televizoarele, intrați pe Realitatea Plus, arătați că nu suntem singuri în această luptă.
Statul Paralel poate să lovească, dar nu ne poate îngenunchea. Șantajul lor nu poate învinge curajul nostru. Impostura lor nu poate stinge flacăra adevărului. Astăzi, luptăm pentru noi toți. Luptăm pentru voi, pentru copiii voștri, pentru viitorul acestei țări. Și vă promitem: nu vom abandona! Vom fi aici, zi de zi, luptând pentru adevăr, luptând pentru România! La ora 19:00, solidaritatea voastră va fi mesajul nostru către toți cei care cred că ne pot înfrânge. Poporul are dreptate. Și poporul va câștiga. Pentru adevăr. Pentru voi. Pentru România. Realitatea Plus merge înainte!
Evenimente
CURSUL LEU-EURO A AJUNS LA CEA MAI MICĂ VALOARE DIN IULIE 2024
Pentru prima oară din iulie, BNR a anunţat miercuri un curs de 4.9684 lei/ euro, sub pragul de 4,97 la care a rămas stabil în ultimele luni.
BNR a stabilit miercuri un curs de 4,96 lei pentru un euro, cea mai mică valoare din iulie. Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei, este la 5,91%.
În urmă cu 3 săptămâni, ROBOR la 3 luni era cotat la 5,75%. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), folosit la creditele de după mai 2019, este de 5,99%, calculat pentru Trimestrul 2 din 2024.
Sursa: Realitatea Financiara
-
Evenimenteacum 2 zile
Deficitul comercial a crescut cu 17,2%, în primele 10 luni ale anului
-
Evenimenteacum 2 zile
România a obținut 7 ani de ajustare fiscală, în loc de 4
-
Companiiacum o zi
Cum să-ți faci un site de prezentare in 2025?
-
Profesionistiacum o zi
Cauciucuri de vara si cauciucuri de iarna – Ce trebuie sa stii pentru o alegere corecta de la Vadrexim
-
Evenimenteacum o zi
Un gigant al comerțului online scoate la concurs sute de locuri de MUNCĂ în România, chiar lângă București
-
Evenimenteacum o zi
Sebastian Burduja, anunț IMPORTANT despre riscurile unor defecțiuni și căderi masive de tensiune în sistemul energectic
-
Evenimenteacum o zi
Care sunt principalele riscuri la adresa stabilităţii financiare. BNR are răspunsul
-
Evenimenteacum 22 de ore
Riscul alegerilor „greșite” a trecut. Cursul euro leu și-a mai revenit