Euro, marcat de situaţia din Italia şi de o posibilă criză în Spania

0
240

Situaţia din Italia rămâne tensionată după ce preşedintele Mattarella l-a desemnat pe Carlo Cottarelli (fost director FMI) drept prim ministru, intensificând “furia populistă”, se arată într-o analiză Saxo Bank.

Cele mai recente sondaje arată că alegerile ar favoriza cele două partide populiste, mizând pe “un dispreţ popular” faţă de politicile fiscale direct legate de moneda şi piaţa unice.

Elita UE are o sarcină dificilă: să convingă poporul italian care este cea mai bună opţiune până în septembrie, când vor avea loc alegeri.

Ca şi cum situaţia din Italia nu ar fi fost suficientă pentru Europa, se pregăteşte o criză în Spania: primul ministru Mariano Rajoy va fi supus unui vot de încredere, vinerea aceasta.

Partidul său Popular se confruntă cu un scandal de răsunet, în urma căruia unii membri au şi fost condamnaţi. Situaţia nu e similară întru totul Italiei – în Spania, “beneficiarul” crizei este un partid semi-naţionalist liberal, Ciudadanos, fără opinii eurosceptice. Totuşi, situaţia din Spania nu ajută deloc Europa şi euro.

Mai mult, UE a început să schimbe prioritatea acordării de fonduri de la periferia Europei Centrale şi de Est, către periferia sudică a continentului.

Chiar ieri, într-un editorial, cei de la Financial Times scriau că Grecia va beneficia de o creştere de 8% a finanţării (8% e şi maximum de creştere – n.r.), iar Spania, Portugalia şi Italia vor beneficia şi ele de creşteri semnificative, în vreme ce Ungaria, Cehia, Estonia şi Lituania vor vedea o reducere de 24% – de asemenea maximă – a alocării de fonduri pe 2018.

 Monedele din această parte a continentului au fost supuse unor presiuni considerabile din cauza grijilor existenţiale recente privind viitorul instituţional al Europei unite, în pofida unui euro destul de slab.

Apoi, ca totul să fie “perfect”, situaţia din Turcia reprezintă un risc financiar pentru băncile din UE, care au expuneri semnificative pe credite în băncile turceşti.

Decizia Băncii Centrale a Turciei de a simplica sistemul complex de dobânzi luată săptămâna aceasta a consolidat lira turcească, dar să nu uităm că toată lumea se aşteaptă ca puterile lui Erdogan să crească şi mai mult după alegerile din 24 iunie.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here