Connect with us

Stiri economice

800.000 de proprietăţi imobiliare au fost înregistrate gratis de ANCPI

Publicat

pe

Dintre acestea, aproape 140.000 au fost înregistrate de la începutul acestui an, alte 386.298, în anul 2017, 192.606, în anul 2016, iar între anii 2005-2015, au fost înregistrate 78.272 de imobile. Programul naţional se derulează în toate judeţele ţării, cărţile funciare fiind eliberate gratuit pentru cetăţeni. 

Programul naţional de cadastru şi carte funciară, gestionat de ANCPI, are ca scop înregistrarea gratuită a tuturor proprietăţilor imobiliare din România într-un registru unic şi se derulează la nivelul întregii localităţi sau la nivel de sector cadastral, prin lucrări contractate de către ANCPI şi primării. 

În acest an, pentru implementarea Programului naţional, ANCPI, prin oficiile teritoriale, a transmis primăriilor posibilitatea de a încheia contracte de finanţare a lucrărilor de înregistrare sistematică, suma alocată fiind majorată la 155.000 lei, comparativ cu 150.000 de lei, în 2017 şi 135.000 de lei, în 2016.

Ca urmare a acestui demers, în anul 2018, 2.723 de primării din cele 2.747 eligibile au solicitat finanţare iar, până în prezent, 754 dintre acestea au încheiat contracte de prestări servicii cu persoane juridice sau fizice autorizate să execute lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor.

În ceea ce priveşte stadiul implementării PNCCF, în prezent, dintre cele 3.181 de UAT- uri din România, 46 de comune din 18 judeţe sunt cadastrate în proporţie de sută la sută, precum şi 2.187 de sectoare cadastrale, din peste 695 de comune. 

La această dată, sunt în derulare lucrări de înregistrare sistematică în peste 2.500 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), care depăşesc 4,5 milioane de imobile, echivalentul a aproximativ 3,5 milioane de ha. Totodată, sunt în desfăşurare lucrări de cadastru general la nivelul întregii localităţi, în 182 de UAT-uri, precum şi în peste 17.800 de sectoare cadastrale, contractate de primării, pentru înregistrarea sistematică a terenurilor agricole, precum şi a imobilelor care fac obiectul proiectelor de infrastructură de interes naţional.

Obiectivul Programului naţional de cadastru şi carte funciară este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, gestionat de ANCPI. Programul naţional este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI (peste patru miliarde de lei), dar şi din fonduri externe nerambursabile, obţinute prin Programul Operaţional Regional (în cuantum de peste 300 de milioane de euro). AGERPRES

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Războiul tarifelor. Trump este optimist și spune că va încheia acorduri „foarte bune” cu China și UE

Publicat

pe

După ce a lansat torpila pe piețele financiare internaționale, Donald Trump a demarat războiul negocierilor dure cu cei mai importanți parteneri economici ai americanilor, China și Uniunea Europeană. 

Președintele american Donald Trump, care a avut joi o întrevedere la Casa Albă cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale, ceea ce a afirmat de altfel și partenera sa de discuții, care a caracterizat SUA drept un „partener fiabil”, relatează AFP.

Cei doi lideri se întâlnesc în contextul în care relațiile dintre SUA și UE sunt tensionate din cauza războiului comercial declanșat de președintele american.

De asemenea, liderul de la Casă a dat asigurări că SUA vor încheia „un acord foarte bun cu China”.

Donald Trump a precizat însă că, deși se așteaptă la progrese în încheierea de acorduri comerciale, nu se grăbește să facă acest lucru, relatează Reuters.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorie pentru a nu pierde banii europeni din PNRR

Publicat

pe

Înainte de alegeri și în toiul scumpirilor de Paște, Guvernul României scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorerie pentru a acoperi creșterea prețurilor din construcții.

Ordonanța de urgență menită să evite pierderea banilor europeni din 2014–2020 și compromiterea proiectelor din PNRR a fost adoptată astăzi.

Peste 17 miliarde lei reprezintă necesarul de finanțare suplimentară pentru proiectele derulate de primării, consilii județene și alte instituții locale.

Multe dintre aceste proiecte, cum ar fi reabilitări de drumuri, spitale, școli sau sisteme de canalizare, riscă să nu fie finalizate până la sfârșitul anului 2025. Este termenul-limită pentru implementarea acestora, fără ajutorul financiar de la Guvern.

Citeste in continuare

Evenimente

Austeritate pentru angajați, belșug pentru șefii CFR Călători. Scad salariile obișnuite, dar cresc indemnizațiile de conducere

Publicat

pe

Revoltă în compania CFR Călători, după ce în proiectul de buget al companiei câștigurile salariale ale angajaților de rând ar urma să scadă, în vreme ce indemnizațiile directorului general, directorului financiar și ale membrilor Consiliului de Administrație sunt în creștere, potrivit Club Feorviar.

Potrivit proiectului prezentat de Club Feroviar, cheltuielile de natură salarială ar urma să scadă cu 4,66% față de 2024. Bonusurile vor fi și ele in scădere, la fel și numărul de angajați, care ar ajunge la 10.597, în scădere cu 279 față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024.

Dacă pentru majoritatea angajaților veniturile scad, nu același lucru se întâmplă și în cazul șefilor, ba dimpotrivă.

Astfel, cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete ar urma să se majoreze cu 24,36%.

De exempplu, indemnizațiile directorului general, precum și cele ale directorului financiar sunt stabilite la valoarea de 1.044 mii lei, cu 17,43% față de nivelul anului trecut, potrivit calculelor făcute de Club Feroviar.

Și indemnizația membrilor Consiliului de Administrație este în creștere față de anul trecut, cu 37,33%, o majorare pusă pe seama faptului că în perioada mai-decembrie 2024 CA a funcționat cu patru membri în loc de cinci. În ceea ce privește      cheltuielile aferente AGA și cenzori, programate la 70,80 mii lei, acestea rămân aproape constante.

În proiectul de buget, compania aflată în subordonare Ministerului Transporturilor, este previzionat un profit de trei milioane de euro.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE