Connect with us

Stiri economice

Erbaşu demolează Stadionul Steaua. Va fi construit altul în loc

Publicat

pe

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a primit o singură ofertă pentru demolarea stadionului, din partea asocierii Construcţii Erbaşu şi BS Recycling. Durata lucrărilor va fi de trei luni (o lună pentru serviciile de proiectare şi două luni pentru lucrările de execuţie), iar valoarea contractului este de 6,5 mil. lei.

Lucrările de demolare vor include tribuna oficială, hotelul de cantonament şi tribunele pe maluri de pământ. Înaintea demolării, Ministerul Apărării Naţionale va recupera stâlpii şi proiectoarele instalaţiei de nocturnă, tabela de scor, fotoliile echipelor, copertinele, turnicheţii full height, sistemul de sonorizare şi cel de supraveghere video, precum şi ascensoarele de la tribuna oficială. Lucrările de demolare vor fi finanţate de Ministerul Apărării Naţionale, în baza unei convenţii de cofinanţare încheiate cu CNI.

Noul stadion este necesar în vederea disputării unor meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020. În prezent, se află în derulare procedurile de achiziţie publică pentru lucrări de execuţie la trei dintre stadioane, respectiv Steaua, Arcul de Triumf şi Rapid. Pentru stadionul Dinamo, se află în derulare procedura de achiziţie privind serviciile de proiectare – studiu de prefezabilitate şi studiu de fezabilitate.

Noul stadion Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 70.000 mp, patru vestiare, spaţii de cazare pentru sportivi (24 de  camere), 1.070 mp rezervaţi unui muzeu, 980 mp de spaţii comerciale şi un restaurant. Durata de realizare a construcţiei este de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 301,77 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Apărării Naţionale.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Dezvăluire-șoc despre planul secret al lui Bolojan. Cum vrea să scoată PSD din schemă la rotativă: „Nu ei nu vor prelua guvernarea, ci USR” -VIDEO

Publicat

pe

Edilul a povestit în exclusivitate pentru Realitatea PLUS, în cadrul unei întâlniri interne a Partidului Național Liberal, desfășurată în toamna anului trecut la Sighetu Marmației, Ilie Bolojan le-ar fi transmis primarilor prezenți că PSD nu va ajunge să preia conducerea Guvernului la momentul rotativei, deși acest lucru era prevăzut în protocolul coaliției de guvernare.

Bomba zilei: Bolojan vrea să îi trădeze pe social-democrați

Potrivit primarului, discuția ar fi avut loc în timpul Școlii de Vară a liberalilor, la începutul lunii octombrie, într-un cadru informal, la o masă la care participau aproximativ zece primari, înconjurați de zeci de membri ai partidului, parlamentari și lideri locali. În acel context, mai mulți edili ar fi ridicat problema măsurilor adoptate de Guvern și a riscului ca acestea să fie anulate în cazul în care PSD ar prelua funcția de premier la rotativă.

Primarul susține că Ilie Bolojan ar fi transmis atunci că, deși rotativa va avea loc, social-democrații nu vor ajunge să numească premierul. „Și atunci noi am întrebat, cum adică. Și a spus: `Veți vedea, există un plan`. Din ceea ce noi am aflat ulterior, se pare că va fi un premier tehnocrat din zona USR ului, nu din PSD”, a dezvăluit primarul.

Dezvăluire șoc la Realitatea PLUS: ”Bolojan vrea să pună un premier de la USR, nu de la PSD”

Din punctul lui de vedere, Vladimir Petruț susține că această strategie ar avea rolul de a împiedica revenirea asupra unor decizii considerate sensibile și de a evita un eventual impact electoral negativ pentru PNL. El a mai spus că, în interiorul partidului, există temeri că PSD ar putea modifica anumite politici dacă ar prelua conducerea executivului, ceea ce ar afecta echilibrul politic înaintea alegerilor.

De ce nu vrea Bolojan să dea guvernarea PSD-ului la rotativa guvernamentală

„Eu știu că nu va fi dată guvernarea PSD-ului, pentru că PSD-ul, prin metehnele lor și modul lor de a lucra, ar fi tentat să dea înapoi anumite lucruri care au fost luate și atunci barometrul politic în alegeri ar face o diferență. PNL-ul n ar putea să se lupte cu PSD-ul pentru a și menține măsurile și atunci va veni un tehnocrat care să mențină măsurile, să nu afecteze cele două partide. O să vedeți că așa va fi”, a dezvăluit politicianul.

Întrebat dacă PSD ar trebui să țină cont de aceste dezvăluiri și să iasă de la guvernare, Vladimir Petruț a declarat că social-democrații pot proceda fix așa cum își doresc.

„Este problema lor personală, dar eu am ținut foarte mult, bine, eu am mai spus chestia asta o dată, și am ținut foarte mult să fie înregistrată la dumneavoastră această declarație, pentru că atunci când va veni momentul o să vedeți că o să mă sunați să mi spuneți că am avut dreptate”, a încheiat Vladimir Petruț.

Citeste in continuare

Evenimente

Donald Trump lansează, la Davos, Consiliul pentru Pace. Nicușor Dan este absent, premierul Ungariei este în primul rând

Publicat

pe

La Davos se semnează pactul pentru Consiliul pentru Pace, la invitația președintelui american Donald Trump. România lipsește pe motiv că nu are posibilitatea să achite taxa de aderare de un miliard de dolari. Realitatea Plus și realitatea.net transmit, în direct, declarațiile lui Donald Trump de la Davos.

UPDATE 12.20 – Războiul din Gaza se apropie de sfârșit

Vorbind despre situația din Gaza, Donald Trump a declarat că „războiul se apropie de sfârșit” și a lansat un avertisment către mișcarea islamistă palestiniană Hamas: „Dacă Hamas nu face ceea ce a promis (…), va fi sfârșitul pentru ei. Știți, s-au născut cu armele în mâini.”

SUA au pus capăt la opt conflicte în nouă luni

Președintele american a afirmat că Statele Unite au „stins numeroase incendii” și că administrația sa a reușit să „oprească opt războaie în nouă luni”. „Suntem bucuroși că putem pune capăt acestor conflicte”, a adăugat el.

UPDATE 12:10 – Donald Trump anunță că „un război va fi încheiat foarte curând”, făcând referire la conflictul din Ucraina. „Știți despre ce vorbesc, cel pe care credeam că îl voi rezolva ușor, dar s-a dovedit a fi cel mai dificil”.

UPDATE 12.05: „Toată lumea vrea să facă parte din Consiliul Păcii”.

ORA 12:00 Ceremonia de semnare a debutat, cu membrii fondatori ai Consiliului Păcii pe scenă.

Printre aceștia se numără președintele Argentinei, Javier Milei, și premierul Ungariei, Viktor Orbán, alături de alți lideri.

Joi, la Davos are loc penultima zi a Forumului Economic Mondial, dominată de tensiuni geopolitice, reacții la inițiativa lui Donald Trump privind Consiliul pentru Pace și intervenții-cheie ale liderilor globali, inclusiv din partea UE și Rusiei.

Alte momente așteptate joi

  • Sesiuni despre inteligența artificială și reglementare globală

  • Dezbateri privind viitorul comerțului internațional, în contextul tensiunilor dintre SUA, China și UE

  • Întâlniri bilaterale între lideri de stat și CEO ai marilor companii tech și energetice

Citeste in continuare

Evenimente

România în ger, între improvizație și o lecție neașteptată de securitate energetică – analiză

Publicat

pe

La mijlocul lunii ianuarie, România a fost lovită de un val de frig care a pus sistemul energetic sub presiune. În loc să reacționeze strategic, statul a intrat în „modul de supraviețuire”, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Consumul de gaze a crescut cu 5%, cel de electricitate cu 7%, iar prețul gazului a urcat cu 13%. În mod normal, asta ar fi dus automat la scumpirea curentului, însă o conjunctură favorabilă a făcut ca o situație de criză să fie evitată.

Paradoxal, în ziua de 18 ianuarie, când s-au înregistrat cele mai mici temperaturi, prețul electricității a scăzut cu 35%. Motivul? Vântul. Producția eoliană a crescut brusc și a înlocuit energia scumpă din gaze și cărbune. Astfel, România a economisit într-o singură zi 2,8 milioane m³ de gaze — exact când acestea deveniseră o resursă critică, arată analiză. Efectul gerului asupra piețelor de gaz și energie electrică din ultima săptămână și rolul energiei eoliene (cu focus pe 18 ianuarie 2026).

Această „decuplare” între gaz și electricitate a fost o excepție fericită, nu rezultatul unei planificări guvernamentale. A arătat însă ce înseamnă cu adevărat securitate energetică: nu discursuri, ci capacitatea de a avea alternative reale în momente de criză. Fără vânt, România ar fi fost forțată să ardă mai mult gaz, să importe mai mult și să devină mai vulnerabilă — cu efecte în lanț până în Republica Moldova.

Concluzia autorului este clară: 18 ianuarie 2026 a fost o lecție despre ce înseamnă autonomie energetică. Nu improvizație, nu „merge și-așa”, ci diversificare, flexibilitate, stocare și coordonare unitară. Tocmai de aceea, se reiterează propunerea înființării unui Dispecerat Național de Securitate Energetică, care să gestioneze integrat toate formele de energie și să permită decizii rapide în momente critice. România are nevoie de strategie, nu de noroc meteorologic.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE