Conform oficialilor Porsche, achiziţia are ca scop dezvoltarea unui parteneriat care să ajute eforturile de electrificare ale mărcii germane şi, mai ales, să susţină dezvoltarea tehnologiei bateriilor de înaltă tensiune.
Fără a dezvălui suma tranzacţiei, Mate Rimac, fondatorul companiei croate a declarat că „acest parteneriat este un pas important pentru Rimac în drumul său de deveni un furnizor preferat pentru industria auto în domeniul electrificării, al conectivităţii şi al sistemelor avansate de asistenţă a şoferilor”.
Compania Rimac, cu sediul la Zagreb înregistrează o creştere rapidă, cei 400 de angajaţi lucrând în special pentru dezvoltarea bateriilor de înaltă tensiune, a motoarelor electrice şi a interfeţei om-maşină (HMI). Pe lângă cercetare, Rimac a devenit şi producătorul unor vehicule spctaculoase, cxel mai recent hypercar – C Two – fiind prezentat în acest an la expoziţia auto de la Geneva. Acest vehicul electric supersport cu două locuri este animat de un sistem electric de propulsie care dezvoltă nu mai puţin de 1914 CP, viteza maximă declarată fiind de 412 km/h. Autonomia maşinii este de 650 km, iar pachetul de batyerii se poate încărca până la 80% în doar 30 de minute dacă este utilizată o priză de mare putere de 250 kW.