Motivul pentru care s-a depreciat moneda euro

0
60

Într-o conferinţă de presă care a avut loc la Viena, Ewald Nowotny, a mai spus că recenta depreciere a euro în raport cu dolarul american are legătură în mare parte cu evoluţia diferită a dobânzilor.

Uniunea Europeană se confruntă cu numeroase provocări precum criza migranţilor, creşterea populismului în unele state membre, perspectiva ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar şi tensiunile comerciale crescute cu SUA.

‘Pe ansamblu, sunt mai multe riscuri la adresa stabilităţii financiare în Europa care vin din partea politică decât din cea economică’, a spus Nowotny. Acesta a adăugat că este prematur să evaluăm acordul franco-german cu privire la crearea uni buget al zonei euro care ar avea drept obiectiv promovarea investiţiilor şi convergenţei economice în rândul celor 19 state care au aderat la euro. ‘Este important să existe o distincţie clară între politica monetară şi politica fiscală’, a subliniat Nowotny.

Întrebat despre situaţia băncilor italiene, Nowotny a apreciat că riscul de contagiune la alte bănci europene este limitat ţinând cont de independenţa relativă a băncilor italiene, adăugând că unele mari bănci italiene au făcut progrese semnificative în asanarea bilanţurilor lor.

Cu privire la deprecierea euro în raport cu dolarul, Nowotny a spus că această are legătură în principal cu politicile monetare divergente, în condiţiile în care Rezerva Federală americană a majorat costul împrumuturilor în timp ce Banca Centrală Europeană a semnalat că nu va decide o modificare în perioada imediată. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here