Connect with us

Stiri economice

Bani pentru pasagerii care au probleme cu operatorii aerieni

Publicat

pe

Tu îţi cunoşti drepturile atunci când alegi ca mijloc de transport avionul? Statisticile demonstrează exact contrariul: în număr mare, europenii (inclusiv românii) habar nu au că pot cere despăgubiri de sute de euro, în anumite situaţii, companiile aeriene fiind obligate să plătească aceste sume. Ca să îţi faci o părere, Ștefan Radu, country manager AirHelp (jucător care a intrat  pe piaţa locală în septembrie 2017), aduce în discuţie câteva cifre cuprinse într-un studiu realizat de companie în acest sens. „La nivelul Uniunii Europene, 85% dintre cetăţenii ţărilor membre nu ştiu ce drepturi au ca pasageri ai companiilor aeriene. Practic, 13 milioane de pasageri pierd anual 5 miliarde de euro, pentru că nu aplică pentru despăgubiri din cauza zborurilor întârziate, anulate sau suprarezervate“, spune el. Nici România nu stă mai bine. Este suficient să faci o simplă căutare în piaţă şi să descoperi că nici măcar nu s-a realizat o campanie de conştientizare, astfel încât pasagerii să-şi cunoască drepturile.

„Directiva europeană care dă pasagerului dreptul la despăgubiri este din 2004, însă în România, până anul trecut, când am intrat pe piaţă foarte puţini oameni auziseră de ea. Credem că într-un interval mediu-lung numărul de cereri depuse pentru compensaţie, companiilor aeriene va fi cât mai mare. Sub 1% din pasagerii din României au aplicat pentru o compensaţie în cazul în care zborul i-a fost întârziat sau anulat“, detaliază Ștefan Radu. Și, continuă acesta, deşi compania pe care o reprezintă este de puţin timp în România, totuşi „problemele generate de companii precum TAP Portugal şi Ryanair, care au avut întârzieri semnificative şi anulări, au generat un număr de ordinul sutelor de cereri, în anul 2017“, în timp ce anul acesta numărul cererilor depuse este de ordinul miilor.

În prezent, cea mai mare sumă  care se plăteşte este 600 euro, maximul directivei, şi se aplică pe zboruri transatlantice. De asemenea, în Europa, suma medie despăgubită a fost de 300 euro. Potrivit lui Ștefan Radu, valoarea pe care pasagerii companiilor aeriene ar fi trebuit să o primească în 2017, conform întârzierilor şi anulărilor este de aproximativ 13,8 milioane de euro. Din păcate, prea puţini aplică pentru despăgubiri. Un român trebuie să ia în calcul faptul că o companie aeriană poate înregistra întârzieri mai mari de trei ore, respectiv anulări ale curselor, din mai multe motive (inclusiv greva piloţilor, care de anul acesta devine eligibilă pentru compensaţii) şi că, trecând peste disconfortul cauzat, are totuşi nişte drepturi pe care trebuie să şi le exercite indiferent dacă operatorul aerian i-a oferit cazare, mâncare sau l-a urcat pe următoarea cursă disponibilă.


 

Ca să fie şi mai clar, conform Regulamentului European 261, pasagerilor afectaţi de zboruri întârziate mai mult de două ore şi efectuate pe o distanţă de peste 1.500 km companiile aeriene trebuie să le ofere vouchere pentru mâncare şi băutură şi posibilitatea de a efectua două apeluri telefonice sau de a transmite două email-uri. Dacă este necesar, companiile aeriene trebuie să ofere cazare şi transferuri. Mai mult, un lucru pe care îl ştiu foarte puţini pasageri ai companiilor aeriene se referă la faptul că pot aplica pentru despăgubiri în termen de trei ani de la momentul întârzierii, anulării, ori refuzului la îmbarcare.

Studiul amintit se referă şi la unele nemulţumiri. Astfel, 14% din pasageri susţin că există prea puţin spaţiu pentru picioare între scaunul pe care îl ocupă şi cel din faţă. Explicaţia este simplă: în încercarea de a creşte veniturile, unele companii aeriene introduc mai multe rânduri de scaune în aeronave, astfel încât să transporte mai mulţi pasageri, ceea ce duce la micşorarea spaţiului dintre scaune. În plus, sunt companii aeriene care permit transportarea gratuită doar a bagajelor de mână, ceea ce duce la ocuparea spaţiului dedicat din avion, dar şi a celui dintre scaune, în condiţiile în care spaţiul dintre scaune e deja redus.

2017, un an record pentru industria aeriană

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Războiul tarifelor. Trump este optimist și spune că va încheia acorduri „foarte bune” cu China și UE

Publicat

pe

După ce a lansat torpila pe piețele financiare internaționale, Donald Trump a demarat războiul negocierilor dure cu cei mai importanți parteneri economici ai americanilor, China și Uniunea Europeană. 

Președintele american Donald Trump, care a avut joi o întrevedere la Casa Albă cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale, ceea ce a afirmat de altfel și partenera sa de discuții, care a caracterizat SUA drept un „partener fiabil”, relatează AFP.

Cei doi lideri se întâlnesc în contextul în care relațiile dintre SUA și UE sunt tensionate din cauza războiului comercial declanșat de președintele american.

De asemenea, liderul de la Casă a dat asigurări că SUA vor încheia „un acord foarte bun cu China”.

Donald Trump a precizat însă că, deși se așteaptă la progrese în încheierea de acorduri comerciale, nu se grăbește să facă acest lucru, relatează Reuters.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorie pentru a nu pierde banii europeni din PNRR

Publicat

pe

Înainte de alegeri și în toiul scumpirilor de Paște, Guvernul României scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorerie pentru a acoperi creșterea prețurilor din construcții.

Ordonanța de urgență menită să evite pierderea banilor europeni din 2014–2020 și compromiterea proiectelor din PNRR a fost adoptată astăzi.

Peste 17 miliarde lei reprezintă necesarul de finanțare suplimentară pentru proiectele derulate de primării, consilii județene și alte instituții locale.

Multe dintre aceste proiecte, cum ar fi reabilitări de drumuri, spitale, școli sau sisteme de canalizare, riscă să nu fie finalizate până la sfârșitul anului 2025. Este termenul-limită pentru implementarea acestora, fără ajutorul financiar de la Guvern.

Citeste in continuare

Evenimente

Austeritate pentru angajați, belșug pentru șefii CFR Călători. Scad salariile obișnuite, dar cresc indemnizațiile de conducere

Publicat

pe

Revoltă în compania CFR Călători, după ce în proiectul de buget al companiei câștigurile salariale ale angajaților de rând ar urma să scadă, în vreme ce indemnizațiile directorului general, directorului financiar și ale membrilor Consiliului de Administrație sunt în creștere, potrivit Club Feorviar.

Potrivit proiectului prezentat de Club Feroviar, cheltuielile de natură salarială ar urma să scadă cu 4,66% față de 2024. Bonusurile vor fi și ele in scădere, la fel și numărul de angajați, care ar ajunge la 10.597, în scădere cu 279 față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024.

Dacă pentru majoritatea angajaților veniturile scad, nu același lucru se întâmplă și în cazul șefilor, ba dimpotrivă.

Astfel, cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete ar urma să se majoreze cu 24,36%.

De exempplu, indemnizațiile directorului general, precum și cele ale directorului financiar sunt stabilite la valoarea de 1.044 mii lei, cu 17,43% față de nivelul anului trecut, potrivit calculelor făcute de Club Feroviar.

Și indemnizația membrilor Consiliului de Administrație este în creștere față de anul trecut, cu 37,33%, o majorare pusă pe seama faptului că în perioada mai-decembrie 2024 CA a funcționat cu patru membri în loc de cinci. În ceea ce privește      cheltuielile aferente AGA și cenzori, programate la 70,80 mii lei, acestea rămân aproape constante.

În proiectul de buget, compania aflată în subordonare Ministerului Transporturilor, este previzionat un profit de trei milioane de euro.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE