Stiri economice
Estimarea amplorii exportului paralel de medicamente poate fi obiectiv prezentată doar de autorităţile competente

„Exportul paralel (aproximativ 40%), urmat de interesul comercial al producătorului (23%) şi politica de preţuri a statului român (23%) reprezintă cele mai importante cauze ale riscului de dispariţie a medicamentelor oncologice de pe piaţa românească”, potrivit unor studii realizate de Observatorul Român de Sănătate.
Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” a prezentat marţi, într-o conferinţă de presă, date despre cauzele crizelor repetate de medicamente din România, cu accent pe medicamentele oncologice, prin lansarea a două rapoarte-investigaţie realizate de Observatorul Român de Sănătate: „Criza medicamentelor oncologice în România: cauze şi soluţii” şi „Radiografia exportului paralel de medicamente din România: focus pe medicamentele oncologice”.
„Cine dă vina exclusiv pe exportatori, sau exclusiv pe stat, sau exclusiv pe producători greşeşte sau manipulează datele, pentru că depinde foarte mult de la medicament la medicament. Fiecare medicament în sine, când lipseşte, e un caz particular”, afirma marţi Vlad Mixich de la Observatorul Român de Sănătate. Referindu-se la exportul paralel de medicamente, el susţinea că au fost descoperite o serie de medicamente din Programul naţional de oncologie, care au fost exportate exact în aceeaşi perioadă în care pacienţii reclamau lipsa acestora.
„Suntem surprinşi de modul în care cele două asociaţii, una dintre acestea având în echipă chiar un fost reprezentant al autorităţii naţionale de reglementare, respectiv vicepreşedinte în domeniul medicamentelor de uz uman în cadrul ANMDM (poziţie care conferea posibilitatea reglementării şi implementării încă de la acea dată a algoritmilor de monitorizare pe care îi propune acum în raport), au ales a trata subiectul, cauzele şi soluţiile crizei oncologicelor în principal, dar şi a unor medicamente din alte arii terapeutice. Deşi, la prima vedere, rapoartele sunt în detaliu documentate, la o analiză mai atentă multe date şi informaţii despre companii nu sunt acurate şi actuale, fiind expuse cu intenţia clară de a aduce defăimare şi atingere imaginii respectivelor companii distribuitoare angro, denaturând percepţia publică despre problema complexă a deficitului acestor medicamente în România, fapt care trădează lipsa unei deontologii profesionale de bază. Nu considerăm datele prezentate în aceste rapoarte ca fiind obiective sau relevante pentru determinarea cauzelor reale ale deficitului de medicamente”, susţine ADEM în comunicatul transmis presei miercuri.
Potrivit sursei citate, de la data intrării în vigoare a OMS 269/2017, 15 martie 2017, până în prezent, „nu a fost emisă nicio listă temporară” de medicamente interzise temporar de la livrare intracomunitară şi de la export, pe baza datelor transmise prin SER către MS şi ANMDM.
„Aceasta confirmă faptul că niciuna dintre moleculele menţionate în raport nu au prezentat risc de discontinuitate, pentru a genera emiterea unei alerte naţionale privind interzicerea temporară a exportului, neavând un efect asupra sănătăţii pacienţilor cu cancer, afecţiuni cardiovasculare sau altele. Mai mult decât atât, membrii ADEM au răspuns pozitiv tuturor solicitărilor MS şi ANMDM în situaţii de criză, cooperând chiar cu aceste instituţii în vederea reglementării unei aprovizionări alternative, prin import paralel. Readucem în atenţie, în acest context, OMS (ordinul ministrului Sănătăţii – n.r.) nr. 456/02.04.2013, care prevedea interzicerea temporară a exporturilor pentru 41 de denumiri comune internaţionale corespunzătoare a aproximativ 100 de medicamente oncologice cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionare. Comisia Europeană a închis la data de 17 mai 2018 procedurile privind încălcarea dreptului comunitar şi plângerile împotriva României, Poloniei şi Slovaciei. Problema este că interdicţiile de export din aceste ţări nu sunt proporţionale şi, prin urmare, nu sunt eficiente”, susţine ADEM.
Evenimente
CREȘTEREA TVA, TOT MAI PROBABILĂ DIN VARĂ. ROMÂNIA SE CONFRUNTĂ CU UN DEFICIT BUGETAR URIAȘ
În ciuda reformelor bugetare anunțate de Guvern, România s-ar putea confrunta în această vară cu o creștere a cotei TVA, o măsură care ar putea declanșa un val de scumpiri în lanț. Situația bugetară este tot mai dificilă, iar cheltuielile cu salariile, pensiile și ajutoarele sociale consumă aproximativ 90% din veniturile statului, lăsând spațiu redus pentru investiții și dezvoltare.
Țara noastră înregistrează unul dintre cele mai mari deficite bugetare din Uniunea Europeană, iar analiștii avertizează că, fără măsuri fiscale suplimentare, România riscă să-și piardă atractivitatea pentru investitori. După Ungaria, suntem statul care plătește cele mai mari dobânzi la împrumuturi, iar în 2025, estimările arată că vom cheltui nu mai puțin de 9 miliarde de euro doar pentru plata dobânzilor.
În acest context, creșterea TVA devine, în opinia experților, o măsură aproape inevitabilă pentru a asigura sustenabilitatea bugetului și pentru a evita dezechilibre economice și mai mari. Deși nepopulară, o astfel de decizie ar putea fi crucială pentru a stopa deteriorarea situației fiscale și pentru a menține România pe linia de plutire în fața creditorilor și partenerilor europeni.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
VICEPREȘEDINTELE SUA JD VANCE, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ ÎN INDIA PENTRU DISCUȚII COMERCIALE
Vicepreședintele american JD Vance a început luni o vizită de patru zile în India, într-un moment tensionat pe plan comercial, marcat de amenințarea impunerii unor taxe vamale de până la 26% pentru exporturile indiene către Statele Unite. Măsura, anunțată de președintele Donald Trump, a fost suspendată temporar pentru 90 de zile, oferind o fereastră de oportunitate pentru negocieri.
Vizita lui Vance are ca obiectiv consolidarea relațiilor comerciale și diplomatice dintre Washington și New Delhi. Potrivit Ministerului de Externe indian, vicepreședintele american și premierul Narendra Modi vor discuta despre evoluția relațiilor bilaterale și vor face schimb de opinii privind chestiuni regionale și globale de interes comun.
În timp ce tensiunile comerciale dintre SUA și China se intensifică, India adoptă o atitudine prudentă, analizând impactul eventualelor suprataxe și posibilele oportunități economice. Washington și New Delhi sunt deja angajate în discuții pentru prima etapă a unui acord comercial reciproc avantajos, în contextul unei cooperări tot mai strânse în domeniile IT, servicii și apărare.
Optimismul este prezent de ambele părți, iar oficialii indieni speră că această vizită va duce la un progres semnificativ în relațiile economice dintre cele două democrații majore.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
România a înregistrat în prima zi de Paște un minim ISTORIC al consumului energetic, dar a evitat penele în sistem – CIFRE OFICIALE
România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă, cu un minim istoric de doar 2.500 MW, arată Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România, care citează datele furnizate de Transelectrica. Producția de energie a fost redusă deliberat, pentru a evita dereglarea sistemului, din cauza consumului foarte mic.
Producția hidro a coborât și ea la un nivel extrem de redus, de 260 MW.
În acest context, țara noastră a fost alimentată preponderent din surse nucleare, hidro și fotovoltaice, un scenariu ideal din perspectiva tranziției verzi, dar care a venit cu provocări tehnice semnificative, susține președintele APCE, Dan Pîrșan, într-un comunicat transmis Agerpres.
Acesta a subliniat că 20 aprilie 2025 a reprezentat un moment relevant pentru Sistemul Energetic Național, confirmând previziunile specialiștilor și testând în mod concret capacitatea rețelelor de distribuție, precum și gradul de responsabilitate civică al prosumatorilor din România.
”Răspunsul a fost prompt și solidar: sute de prosumatori au informat Asociația că au aplicat aceste măsuri, contribuind direct la evitarea unor situații critice precum căderi de tensiune sau blackout-uri locale”, spune Dan Pîrșan.
În același timp, fenomenul de segregare a prosumatorilor este un semnal de alarmă. Din păcate, unii au fost influențați de mesaje false și manipulatoare din social media, care promovează neîncrederea și sabotajul sub masca ”revoltei civice”, a transmis reprezentantul asociației.
Chiar și așa, inițiativa APCE s-a dovedit necesară și eficientă, reușind să prevină disfuncționalități majore în rețelele de joasă tensiune, a mai transmis Pîrșan.
-
Evenimenteacum o zi
Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în ianuarie 2025
-
Evenimenteacum o zi
Paștele a scos România din priză. Consumul de energie, la minim istoric
-
Evenimenteacum 14 ore
A MURIT PAPA FRANCISC | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum 11 ore
Pensionarii, obligați să dea banii înapoi. Guvernul pregătește noi reguli prin care statul vrea să le ia seniorilor sumele primite NECUVENIT
-
Evenimenteacum 8 ore
România a înregistrat în prima zi de Paște un minim ISTORIC al consumului energetic, dar a evitat penele în sistem – CIFRE OFICIALE
-
Finante personaleacum 6 ore
Te-ai săturat de certurile pe moștenire? Lasă un profesionist să se ocupe!
-
Evenimenteacum 5 ore
VICEPREȘEDINTELE SUA JD VANCE, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ ÎN INDIA PENTRU DISCUȚII COMERCIALE
-
Evenimenteacum 2 ore
CREȘTEREA TVA, TOT MAI PROBABILĂ DIN VARĂ. ROMÂNIA SE CONFRUNTĂ CU UN DEFICIT BUGETAR URIAȘ