Connect with us

Stiri economice

Încă o linie de metrou în Bucureşti

Publicat

pe

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat Ştefan-Radu Oprea a avut o întrevedere cu Yasukazu Irino, vice-preşedinte executiv al Japan External Trade Organization – JETRO, în cadrul căreia s-au stabilit detalii despre organizarea unei misiuni economice japoneze la Bucureşti. Cei doi oficiali au subliniat contextul favorabil al relaţiilor bilaterale, marcat de succesul misiunii economice româneşti din Japonia, din luna mai, şi de apropierea momentului în care va intra în vigoare Acordul de Parteneriat Economic Japonia – Uniunea Europeană. Ministrul Oprea a prezentat noua formă a ajutorului de stat pentru marile investiţii în economia românească şi a subliniat disponibilitatea statului român pentru atragerea investitorilor în proiecte de tip PPP (parteneriat public-privat).  „Le vom prezenta partenerilor japonezi proiecte concrete, astfel încât, în noiembrie, să avem discuţii aplicate business to business”, a declarat Ştefan-Radu Oprea. 

Yasukazu Irino a transmis că aproximativ 20 de companii importante din Japonia vor fi prezente la misiunea economică din noiembrie, iar principalele zone de interes sunt tehnologia informaţiei, proiecte de tip smart-city, colaborarea cu antreprenorii din industria digitală şi magistrala M6 a metroului din Bucureşti. De asemenea, Yasukazu Irino a prezentat acţiunile JETRO România, care organizează delegaţii ale companiilor japoneze în toate zonele ţării, pentru a identifica oportunităţi de investiţii. 

Japan External Trade Organization este o organizaţie guvernamentală japoneză, care are ca obiect de activitate promovarea comerţului şi investiţiilor reciproce dintre Japonia si restul lumii. În 2017, schimburile comerciale bilaterale au totalizat 650,4 milioane de dolari, România înregistrând un deficit în relaţia cu Japonia, de circa 125,02 milioane de dolari. Exporturile româneşti au fost de 262,69 milioane de dolari, în creştere cu 9,8% faţă de anul precedent, iar importurile, de 387,71 milioane de dolari, în plus cu 5,13% faţă de 2016. Potrivit datelor furnizate de ministerul pentru Mediul de Afaceri, principalele produse româneşti exportate în Japonia sunt: lemn şi semifabricate din lemn, îmbrăcăminte şi accesorii, maşini şi echipamente electrice, produse chimice, produse metalurgice, încălţăminte, sticlă, ceramică, vinuri, miere, produse cosmetice, în timp ce produsele japoneze importate în România sunt: mijloace de transport, echipament electric, maşini şi utilaje, produse din metal, produse chimice, instrumente şi aparate optice şi fotografice. Agerpres

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Războiul tarifelor. Trump este optimist și spune că va încheia acorduri „foarte bune” cu China și UE

Publicat

pe

După ce a lansat torpila pe piețele financiare internaționale, Donald Trump a demarat războiul negocierilor dure cu cei mai importanți parteneri economici ai americanilor, China și Uniunea Europeană. 

Președintele american Donald Trump, care a avut joi o întrevedere la Casa Albă cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale, ceea ce a afirmat de altfel și partenera sa de discuții, care a caracterizat SUA drept un „partener fiabil”, relatează AFP.

Cei doi lideri se întâlnesc în contextul în care relațiile dintre SUA și UE sunt tensionate din cauza războiului comercial declanșat de președintele american.

De asemenea, liderul de la Casă a dat asigurări că SUA vor încheia „un acord foarte bun cu China”.

Donald Trump a precizat însă că, deși se așteaptă la progrese în încheierea de acorduri comerciale, nu se grăbește să facă acest lucru, relatează Reuters.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorie pentru a nu pierde banii europeni din PNRR

Publicat

pe

Înainte de alegeri și în toiul scumpirilor de Paște, Guvernul României scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorerie pentru a acoperi creșterea prețurilor din construcții.

Ordonanța de urgență menită să evite pierderea banilor europeni din 2014–2020 și compromiterea proiectelor din PNRR a fost adoptată astăzi.

Peste 17 miliarde lei reprezintă necesarul de finanțare suplimentară pentru proiectele derulate de primării, consilii județene și alte instituții locale.

Multe dintre aceste proiecte, cum ar fi reabilitări de drumuri, spitale, școli sau sisteme de canalizare, riscă să nu fie finalizate până la sfârșitul anului 2025. Este termenul-limită pentru implementarea acestora, fără ajutorul financiar de la Guvern.

Citeste in continuare

Evenimente

Austeritate pentru angajați, belșug pentru șefii CFR Călători. Scad salariile obișnuite, dar cresc indemnizațiile de conducere

Publicat

pe

Revoltă în compania CFR Călători, după ce în proiectul de buget al companiei câștigurile salariale ale angajaților de rând ar urma să scadă, în vreme ce indemnizațiile directorului general, directorului financiar și ale membrilor Consiliului de Administrație sunt în creștere, potrivit Club Feorviar.

Potrivit proiectului prezentat de Club Feroviar, cheltuielile de natură salarială ar urma să scadă cu 4,66% față de 2024. Bonusurile vor fi și ele in scădere, la fel și numărul de angajați, care ar ajunge la 10.597, în scădere cu 279 față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024.

Dacă pentru majoritatea angajaților veniturile scad, nu același lucru se întâmplă și în cazul șefilor, ba dimpotrivă.

Astfel, cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete ar urma să se majoreze cu 24,36%.

De exempplu, indemnizațiile directorului general, precum și cele ale directorului financiar sunt stabilite la valoarea de 1.044 mii lei, cu 17,43% față de nivelul anului trecut, potrivit calculelor făcute de Club Feroviar.

Și indemnizația membrilor Consiliului de Administrație este în creștere față de anul trecut, cu 37,33%, o majorare pusă pe seama faptului că în perioada mai-decembrie 2024 CA a funcționat cu patru membri în loc de cinci. În ceea ce privește      cheltuielile aferente AGA și cenzori, programate la 70,80 mii lei, acestea rămân aproape constante.

În proiectul de buget, compania aflată în subordonare Ministerului Transporturilor, este previzionat un profit de trei milioane de euro.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE