Majoritatea americanilor consideră că Trump gestionează prost relaţiile cu Rusia

0
120

Cu toate acestea, performanţa lui Trump la summitul de la Helsinki, unde el a refuzat să dea vina pe liderul rus pentru amestec în alegerile din SUA în 2016 şi faptul că a pus la îndoială concluziile agenţiilor de informaţii americane, nu par să aibă un impact asupra ratingului său general de aprobare. 

Patruzeci şi doi la sută din alegătorii înregistraţi au declarat în acest ultim sondaj că aprobă performanţa lui Trump în funcţie, comparativ cu o medie zilnică de 40-44% în iulie. 

Sondajul constată că 55% dintre alegători dezaprobă modul cum gestionează relaţiile cu Rusia, în timp ce 37% îl aprobă, scrie Agerpres.

Printre republicani, 71% aprobă gestionarea de către Trump a relaţiilor cu Rusia, comparativ cu 14% dintre democraţi. 

Trump încă se bucură de un sprijin larg în rândul alegătorilor republicani în ciuda criticilor liderilor partidului în legătură cu cuvintele şi acţiunile sale în timp ce stătea alături de liderul rus răspunzând la întrebările reporterilor, arată rezultatele sondajului. 

Trump i-a surprins chiar şi pe susţinătorii săi când l-a lăudat pe liderul rus în timpul conferinţei de presă, pentru respingerea „puternică” de către acesta a amestecului rusesc. 

Marţi, Trump a încercat să calmeze furtuna politică ce a urmat remarcilor sale, spunând că s-a exprimat greşit la conferinţa de presă şi are încredere deplină în agenţiile SUA. 

O majoritate a alegătorilor înregistraţi, 59%, sunt de acord cu concluziile agenţiilor americane de informaţii că Rusia a încercat să influenţeze alegerile din SUA, a constatat sondajul Reuters/Ipsos. Dar doar 32% dintre republicani cred că acest lucru este adevărat, comparativ cu 84% dintre democraţi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here