Pierderile de la Tarom din 2017, de peste 37 milioane euro, s-au realizat cât timp la comanda companiei s-au succedat cinci directori: Dan Plaveti, Eugen Davidoiu,...
Statul mai are de împrumutat aproximativ 44 de miliarde de lei pentru a acoperi necesarul brut de finanţare (creditele care ajung la scadenţă plus deficitul bugetar),...
Potrivit Registrului de Plăţi al CNAIR, asocierea Strabag-Straco încasează 8,3 milioane lei pentru realizarea unui tronson din autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea. Chiar dacă proiectul este finalizat în...
Cele două terenuri, unul de 25.268 mp şi altul de 25.721 mp, sunt localizate pe strada Jandarmeriei şi fac parte din portofoliul de terenuri al companiei...
„Din perspectiva Statelor Unite, trebuie să spun cât de important este progresul pe care l-a făcut România în a avea un sistem judiciar puternic şi instituţii...
Decizia a fost luată la o reuniunea a liderilor CSU, menţionează DPA, după noi consultări între cele două formaţiuni conservatoare. După acest anunţ, Angela Merkel...
Pentru raport au votat 15 parlamentari, iar alţi şase au votat împotrivă. Printr-un amendament aprobat s-a stabilit că absenţa nejustificată a avocatului nu poate să atragă...
Propunerea legislativă prin care se propune pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani a unor fapte precum constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, dar...
Întrebat de amânările, în Parlament, referitor la acest demers, oficialul american a spus: „România este binecuvântată cu resurse naturale din abundenţă şi are cu adevărat o...
„Valabilitatea paşapoartelor simple electronice este stabilită după cum urmează: 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani, 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă...